Locații

Castelul Lázár, situat aproape de centrul satului Lăzarea, este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania.  Castelul cu creneluri a fost una dintre cele mai atractive reşedinţe nobiliare din secolul al XVII-lea din Transilvania. În holul cu boltă în ogivă există inscripţii cu litere gotice din anul 1532. Zidul de incintă este dotat cu patru bastioane. Intrarea în curtea castelului se face prin turnul de poartă pe latura sudică. Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár, tovarăşul de joacă al lui Gabriel Bethlen, mai târziu om de bază a principelui şi judele regal suprem al scaunelor Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Blazonul lui din 1632 se află pe un perete al bastionului pe colţul stâng, în interiorul curţii, care desemnează şi data finalizării construcţiilor.  În 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor), cum a fost şi seniorul castelului, Ferenc Lázár. De numele lui se leagă construcţia şi reconstrucţia Casei Cavalerilor. Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538.  Castelul Lázár a fost ars în repetate rânduri şi s-a ruinat în 1842 tot din cauza unui incendiu.  Începând din 1967 castelul se află sub renovare şi restaurare, activitate ce se desfăşoară şi astăzi. Obiectivul final este redarea splendorii de odinioară a clădirii, deoarece acesta este una dintre cele mai importante construcţii în stil renascentist ale Transilvaniei.  Pe parcursul lucrărilor i s-a conferat şi statutul de sit arheologic. În anul 2013 a fost restituit urmaşilor familiei Lázár, motiv pentru care soarta castelului este încă indecisă. Vizite duminica, cu programare prealabilă! +40 745 295 925 BILET DE INTRARE: • adult: 35 RON • grup de minim 25 de persoane: 30 RON • pensionar: 30 RON • student: 20 RON • locuitorii din Lăzarea: 20 RON • copii sub 7 ani: gratis • taxă de filmare/fotografiere profesională: 200 RON

Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, este cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc. Poartă numele constructorului, Hídvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó.  Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al 17-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat şi cronicar.  Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a început în data de 26 aprilie 1623 şi a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al 17-lea. Stilul castelului se aseamănă cu castelele din Iernuţ, din Vinţu de Jos şi din Lăzarea.  Primul document scris care atestă existenţa cetăţii datează din 1631. După moartea prematură a moştenitorilor lui Mikó Ferenc, cetatea a trecut în proprietatea lui Damokos Tamás, judele suprem al scaunului Ciuc. La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, au invadat Ciucul, au ocupat şi incendiat cetatea. Clădirea a fost reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscripţia în piatră, aşezată deasupra porţii de intrare a cetăţii.  În 1735, Johann Conrad Weiss inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut până acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire. În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale căror urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe partea sud-vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sudic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc târziu. Ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Deasupra pervazului se găsesc creneluri înalte şi strâmte, în formă pătrată. Castelul astfel fortificat a avut un rol strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic.  Până la mijlocul secolului 20 clădirea a fost constant folosită de diferite trupe militare. În 1970, după o restaurare generală a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Istoria castelului: În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel. În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai. În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe... Vizitarea castelului: Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro. Închiriere castel: Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici! 

Este închis pentru restaurare. Castelul Urmánczy din Toplița a fost construit între anii 1903-1906, pe malul râului Mureș. Proprietarul de la acea dată a fost Urmánczy Jeromos, de origine armeană, iar arhitectul clădrii a fost Giacomuzzi Virgilio (Vigilio), de origine tiroleză.  Castelul este realizat în stil Art Nouveau, combinat cu caracteristicile populare legate de numele lui Kós Károly, un stil special în contextul arhitecturii castelelor din Transilvania.  Elementul dominant al castelului este turnul de apă din partea dreaptă a fațadei principale, cu intrarea principală de la parter. În interiorul castelului, salonul principal cu o înălțime de două etaje oferă accesul spre restul camerelor, spre camerele bărbătești cu vedere spre grădină, accesul în sala de mese și apoi apartamentul proprietarilor. La etaj se aflau camerele de copii și camerele de oaspeți, în subsol erau camerele servitorilor, bucătăria, depozitele și pivnița. De-a lungul timpului, clădirea castelului a servit drept sediu al spitalului local, apoi al unui muzeu etnografic, fiind ulterior locul unde își desfășura activitatea ansamblul de dansuri din localitate. După 2009, clădirea a fost retrocedată moștenitorilor legali, în prezent neavând nicio funcție, dar putând fi vizitată în fiecare sâmbătă și duminică între orele 11:00 și 18:00. Opțiune de program: Escape from the Urmánczy Castle

Clădirea de tip castel datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, fiind construită probabil în 1833 pentru cel mai important membru al familiei Balási, la ordinul lui Balási József (1778-1855). Familia Balási s-a bucurat de o poziție onorabilă în centrul comunității locale. Ansamblul este format din două clădiri, clădirea principală cu trei etaje și o construcție mai mică și modestă proiectată în spate. Elementele proeminente ale fațadelor sunt: balconul arcadă de pe latura de sud, pilaștri ionici în stilul copf, benzile din ipsos, lizanele cu un design simplu și intrarea principală cu trei divizări în partea de nord. Pe hornurile acoperișului sunt inscripții vizibile, care mai mult ca sigur indică anul terminării construcției. Pe unul poate fi citit cuvântul ANNO, pe celălalt scrie 1833. Familia, mai precis Balási József (VII) (1915-2004) a donat clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice a Transilvaniei, și a fost închiriată pe 30 de ani de către călugărul franciscan Böjte Csaba pentru Fundația Siguranța Copiilor. În prezent clădirea este folosită ca adăpost pentru copii.

Conacul aflat în str. Petőfi Sándor nr. 34 a fost construit în stil clasicist. Datinile locale susţin că a fost construit de un membru al familiei Wesselényi şi prin moştenire a ajuns în proprietatea familiei Lécfalvi Gyárfás. Există construcţii pe acest loc începând din evul mediu. În grădina conacului au fost găsite rămăşiţele unei biserici din sec. 10. În noaptea de 30 spre 31 iulie 1849, în această clădire și-a petrecut ultima noapte poetul Petőfi Sándor, care și-a dat viața în bătălia de la Albești. El a sosit în compania lui Zeyk Domokos, însoțit de generalul Bem, și a fost oaspetele proprietarului de atunci, Varga Zsigmond. În grădina conacului se află un pom bătrân cunoscut sub numele de Părul lui Petőfi. Conacul urmează să fie renovat. Deocamdată, doar grădina este deschisă publicului. Foto: Mihálydeák Antal 

Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy. În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă - baroana Irén Szentkereszti de Zagon. În 1878, Endre Székely (1835-1903) din Păcureni, prim-pretor al districtului Sânmartin, a cumpărat proprietatea vastă și s-a mutat în conac împreună cu soția sa, Adél Babolcs. În acest moment, preotul paroh Sándor Veress a consemnat în Historia domus că „această achiziție a fost un real beneficiu pentru sat”. În 1922, parohia locală romano-catolică a cumpărat o parte din proprietate de la moștenitorii lui Endre Székely, „cu conacul și clădirile fermei” - scria Balázs Kovács, preot paroh, în Historia domus a parohiei. Mai târziu, parohia a fost nevoită să cedeze clădirea școlii parohiale statului, astfel încât școala confesională s-a mutat aici până în 1948. Această clădire a fost, de asemenea, căminul cultural și cinematograful satului din 1934 până la construcția noului cămin cultural în 1973. Profesorul și omul de cultură István Salló, în 1957 a înființat aici primul muzeu sătesc din bazinul Ciucului. În anii 1970 în clădire mai existau săli de clasă, dar mai târziu a stat părăsită zeci de ani și aproape că s-a prăbușit. După schimbarea de regim din 1989, cu ajutorul Muzeului Secuiesc al Ciucului au fost încercări de mai multe ori de a întocmi planuri de renovare și de a conserva clădirea, care între timp a rămas fără acoperiș. În 2011, clădirea a fost cumpărată de Primăria Comunei Sântimbru pentru 233335 de lei. Renovarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional între anii 2020 și 2023. Mai multe birouri de proiectare au lucrat la planurile de restaurare sub conducerea lui Szabolcs Guttmann, arhitectul șef al orașului Sibiu, și sub coordonarea firmei Vallum SRL. din Miercurea-Ciuc, personal de arhitectul Szabolcs Korodi. PROGRAM DE VIZITARE Vizitarea Conacului Henter se face pe bazî de programare. Pentru rezervări sunați, de luni până vineri între orele 9-15, la 07 88 125 166, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sosire. Prețul biletului: 10 RON/pers. Grădina conacului poate fi vizitată gratuit. Scanând codurile QR de pe copaci, aflați informații despre acestea.

Proprietarul actual a moștenit casa de la ultimul membru al familiei Lengyel și a început renovarea acesteia. Clădirea în stil baroc reprezintă un exemplu al conacelor nobile din regiunea rurală. Incinta clădirii găzduiește patrimoniul istoric, instrumentele medicale și documentele doctorului Lengyel Árpád, membru al familiei Lengyel.

Curia Biró-Ugron a fost reşedinţa uneia dintre familiile importante de baroni din Secuime. Aceasta se află în Mărtiniş, sat localizat în Podișul Homoroadelor, la sud-estul Odorheiului Secuiesc, judeţul Harghita. Curia intră în posesia familiei Ugron în urma căsătoriei Mariei Biró cu căpitanul scaunului Odorheiul Secuiesc, Ferencz Ugron. Arhitectura actuală îi este atribuită fiului cel mare al acestora, Ugron Pál, şi soţiei sale Siménfalvi Krisztina. Domeniul și-a pierdut configurația originală, fiind împărțit și utilizat ca teren agricol de mai mulți proprietari iar construcția, ascunsă de vegetația neîngrijită, se află într-o stare precară din cauza degradării în timp și a lipsei de întreţinere. Chiar și așa, curia mai păstrează și astăzi o parte din atmosfera de reședință nobiliară. Poarta masivă de zidărie este vizibilă de pe drumul principal de circulație al satului. Casa este amplasată central, fiind construcția cu maximă importanță din întregul ansamblu. Sursă text: http://monumenteuitate.org/arh. Alexandra Stoica