Conacul Lengyel

Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy. În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă - baroana Irén Szentkereszti de Zagon. În 1878, Endre Székely (1835-1903) din Păcureni, prim-pretor al districtului Sânmartin, a cumpărat proprietatea vastă și s-a mutat în conac împreună cu soția sa, Adél Babolcs. În acest moment, preotul paroh Sándor Veress a consemnat în Historia domus că „această achiziție a fost un real beneficiu pentru sat”. În 1922, parohia locală romano-catolică a cumpărat o parte din proprietate de la moștenitorii lui Endre Székely, „cu conacul și clădirile fermei” - scria Balázs Kovács, preot paroh, în Historia domus a parohiei. Mai târziu, parohia a fost nevoită să cedeze clădirea școlii parohiale statului, astfel încât școala confesională s-a mutat aici până în 1948. Această clădire a fost, de asemenea, căminul cultural și cinematograful satului din 1934 până la construcția noului cămin cultural în 1973. Profesorul și omul de cultură István Salló, în 1957 a înființat aici primul muzeu sătesc din bazinul Ciucului. În anii 1970 în clădire mai existau săli de clasă, dar mai târziu a stat părăsită zeci de ani și aproape că s-a prăbușit. După schimbarea de regim din 1989, cu ajutorul Muzeului Secuiesc al Ciucului au fost încercări de mai multe ori de a întocmi planuri de renovare și de a conserva clădirea, care între timp a rămas fără acoperiș. În 2011, clădirea a fost cumpărată de Primăria Comunei Sântimbru pentru 233335 de lei. Renovarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional între anii 2020 și 2023. Mai multe birouri de proiectare au lucrat la planurile de restaurare sub conducerea lui Szabolcs Guttmann, arhitectul șef al orașului Sibiu, și sub coordonarea firmei Vallum SRL. din Miercurea-Ciuc, personal de arhitectul Szabolcs Korodi. PROGRAM DE VIZITARE Vizitarea Conacului Henter se face pe bazî de programare. Pentru rezervări sunați, de luni până vineri între orele 9-15, la 07 88 125 166, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sosire. Prețul biletului: 10 RON/pers. Grădina conacului poate fi vizitată gratuit. Scanând codurile QR de pe copaci, aflați informații despre acestea.

Conacul aflat în str. Petőfi Sándor nr. 34 a fost construit în stil clasicist. Datinile locale susţin că a fost construit de un membru al familiei Wesselényi şi prin moştenire a ajuns în proprietatea familiei Lécfalvi Gyárfás. Există construcţii pe acest loc începând din evul mediu. În grădina conacului au fost găsite rămăşiţele unei biserici din sec. 10. În noaptea de 30 spre 31 iulie 1849, în această clădire și-a petrecut ultima noapte poetul Petőfi Sándor, care și-a dat viața în bătălia de la Albești. El a sosit în compania lui Zeyk Domokos, însoțit de generalul Bem, și a fost oaspetele proprietarului de atunci, Varga Zsigmond. În grădina conacului se află un pom bătrân cunoscut sub numele de Părul lui Petőfi. Conacul urmează să fie renovat. Deocamdată, doar grădina este deschisă publicului. Foto: Mihálydeák Antal 

Curia Biró-Ugron a fost reşedinţa uneia dintre familiile importante de baroni din Secuime. Aceasta se află în Mărtiniş, sat localizat în Podișul Homoroadelor, la sud-estul Odorheiului Secuiesc, judeţul Harghita. Curia intră în posesia familiei Ugron în urma căsătoriei Mariei Biró cu căpitanul scaunului Odorheiul Secuiesc, Ferencz Ugron. Arhitectura actuală îi este atribuită fiului cel mare al acestora, Ugron Pál, şi soţiei sale Siménfalvi Krisztina. Domeniul și-a pierdut configurația originală, fiind împărțit și utilizat ca teren agricol de mai mulți proprietari iar construcția, ascunsă de vegetația neîngrijită, se află într-o stare precară din cauza degradării în timp și a lipsei de întreţinere. Chiar și așa, curia mai păstrează și astăzi o parte din atmosfera de reședință nobiliară. Poarta masivă de zidărie este vizibilă de pe drumul principal de circulație al satului. Casa este amplasată central, fiind construcția cu maximă importanță din întregul ansamblu. Sursă text: http://monumenteuitate.org/arh. Alexandra Stoica

Clădirea de tip castel datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, fiind construită probabil în 1833 pentru cel mai important membru al familiei Balási, la ordinul lui Balási József (1778-1855). Familia Balási s-a bucurat de o poziție onorabilă în centrul comunității locale. Ansamblul este format din două clădiri, clădirea principală cu trei etaje și o construcție mai mică și modestă proiectată în spate. Elementele proeminente ale fațadelor sunt: balconul arcadă de pe latura de sud, pilaștri ionici în stilul copf, benzile din ipsos, lizanele cu un design simplu și intrarea principală cu trei divizări în partea de nord. Pe hornurile acoperișului sunt inscripții vizibile, care mai mult ca sigur indică anul terminării construcției. Pe unul poate fi citit cuvântul ANNO, pe celălalt scrie 1833. Familia, mai precis Balási József (VII) (1915-2004) a donat clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice a Transilvaniei, și a fost închiriată pe 30 de ani de către călugărul franciscan Böjte Csaba pentru Fundația Siguranța Copiilor. În prezent clădirea este folosită ca adăpost pentru copii.