Tură scurtă cu mașini 4x4 în Munții Ciucului
Tură scurtă cu mașini 4x4 în Munții Ciucului

Tură scurtă cu mașini 4x4 în Munții Ciucului

5.0 1 recenzie
Program turistic Ture off-road

Despre

În orele dimineții pornim din cazarea noastră din Ghimeș, la această tură offroad, care promite o experiență de neuitat. Urcăm pe creasta Munților Ciucului lângă un afluent al Trotușului, de unde putem admira atât peisajul din Ghimeșul împănat cu pârâie, cât și satele din bazinul Ciucului. La crucea Kondra aducem aminte de evenimentele petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar pe Muntele Păgân învățăm despre biodiverzitatea fânețelor din Ghimeș. Urmând creasta abordăm Vârful Viscol, unde ne așteaptă a panoramă minunată, iar de aici coborâm la barajul Frumoasa pe un drum recent construit. După o scurtă sesiune foto, ne întoarcem în Valea Ghimeșului. Prin notificare prealabilă tura se poate completa cu o tură pe pista de bob din SkiGyimes, prânz picnic din produse locale.

Locul desfășurării programului: Munții-Ciucului, Valea Ghimeșului
Gradul de dificultate: ușor
Ce aducem: încălțăminte confortabilă, aparat foto
Nr minim de participanți: 4 persoane
Nr maxim de participanți: 25 persoane
Prânz: coș picnic cu specialități locale, disponibil la solicitare prealabilă
Preț: 200 lei
Prețul include: transportul, ghidajul, bilete de intrare
Prețul nu include: prânzul

Caracteristicile programului

Divertisment Natură Excursie cu SUV

Limbă

Engleză Germană Maghiară Română

Durata programului

3-4 hours/ore/óra

Ghid de turism

Carpathian Escapes

Regiune

Miercurea Ciuc și împrejurimi

Photo Gallery

Alte sugestii

Program turistic
Ruta: Băile Tușnad - Bățanii Mici - Furnalul Bodvaj din Herculian- Vârghiș - Micloșoara - întoarcerea acasă   Descrierea programului:  După ce am luat micul dejun, am dori să-l îndrumăm pe vizitator într-o lume fabuloasă din Ținutul Secuiesc. În această zi călătorim în zona pădurii spre fostul Scaun Bardóc din județul Covasna. Ajungem în satul Bățanii Mici, satul natal al lui Benedek Elek, un fost mare scriitor/povestitor. Desigur, intrăm în curtea marelui povestitor, unde strănepotul său ne întâmpină și ne invită în conac. Szabó Réka ne spune multe povești frumoase despre viața povestitorului, ne arată obiectele personale și locul de naștere al scriitorului. Părăsim Bățanii Mici, dar călătoria noastră continuă laFurnalul Bodvaj din Herculian, unde Gábor Áron, marea figură a Războiului de Independență din 1848-1849, și-a făcut primul tun. Până și astăzi putem admira furnalul intact. Următoarea oprire a zilei va fi o experiență reală. Vizităm poarta/casa familiei Sütő. Aceasta este o familie din satul Vârghiș care face picturi pe mobilă și sculptează în lemn, ocupându-se cu aceste meșteșuguri de secole, încă din anul 1568. Obținem o privire asupra vieții de familie, a capodoperelor, a lumii mobilierului pictat și chiar putem încerca meșteșugul sculpturii în lemn și a picturii pe mobilier. La sfârșitul zilei de azi călătoria noastră duce către un mic sat secuiesc, Micloșoara. Aici putem face cunoștință cu Castelul Kálnoky, unul dintre cele mai faimoase locuri din județul Covasna. În septembrie 1987, Kálnoky Tibor și tatăl său, Kálnoky Farkas, vizitează proprietățile familiei într-o mașină bătută. Călătoria este un moment de cotitură în viața tânărului conte, care va fi ulterior cunoscut ca renovatorul castelului și un bun prieten al prințului Charles. Vizităm Muzeul Vieții Transilvănene unde putem auzi povești interesante spuse între zidurile castelului. Întoarcerea la cazare, cină. Locul programului: Județul Covasna Destinație: Ținutul Pădurilor Prețul programului: 105 RON/persoană, care include: • Casa de naștere al lui Benedek Elek: aprox. 10 RON • Programul de primire a familiei Sütő: aprox. 30 RON • Castelul Kálnoky: aprox. 15 RON • Servicii de ghidaj: 40 RON
Experienţe Program turistic
Ruta: Băile Tușnad - Odorheiu Secuiesc - Corund – Băile Sovata - Praid - întoarcerea acasă Descrierea programului:  Vom lua micul dejun și vom pleca spre aventura de astăzi, regiunea sării din Ținutul Secuiesc. Prima oprire de astăzi este la Odorheiu Secuiesc. Aici facem o plimbare plăcută în piața principală a orașului, pentru a cunoaște principalele clădiri. Apoi mergem spre Corund, unde putem face cunoștință cu ceramica populară secuiască, iar apoi, în târg, vom avea ocazia să cumpărăm capodopere ale artelor artistice secuiești/ obiecte de artizanat secuiești. După aceea, călătoria noastră duce la Băile Sovata, faimoasa stațiune balneară din regiunea sării secuiești. Aici ne plimbăm de-a lungul lacului Ursu, care este un lac heliotermic și unic pe Pământ. Facem o plimbare între vile și hoteluri care amintesc de Monarhia Austro-Ungară. Luăm și noi prânzul aici. Continuându-ne călătoria, vizităm stațiunea Praid, o altă stațiune balneară faimoasă din regiunea sării. Aici, la cerere, avem mai multe opțiuni: putem vizita mina de sare Praid, dar putem înota și la ștrandul de sare, sau putem cutreiera faimoasele faimosul Canion de sare. Întoarcerea la cazare, cină. Locul programului: Județul Harghita și Mureș Destinație: Ținutul Sării Microregiune: Depresiunea Odorhei Prețul programului: 70 RON/persoană, sau 65 RON/persoană, care include: • Salină Praid: 30 RON/persoană,  • plaja cu sare din Praid: 25 RON/persoană • servicii de ghidaj: 40 RON/persoană
Program turistic
Ruta programului: Băile Tușnad - Cetatea Prejmer - Centrul istoric al Brașovului - Poiana Brașov, Munții Postăvaru 1799 m - întoarcerea acasă   Descrierea programului: Vom lua micul dejun și apoi vom cunoaște lumea săsească a Transilvaniei de Est. Prima oprire a zilei noastre va fi în micul oraș Prejmer. În centrul orașului vizităm Cetatea Prejmer, care datează din secolul XIII și care face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Vizităm biserica fortificată gotică săsească și zidurile acesteia care sunt unice în Transilvania. De aici călătorim mai departe și ne petrecem după-amiaza în Brașov, al treilea oraș ca mărime din Transilvania. Orașul este fostul mare centru al sașilor din Transilvania, unde vizităm mai multe locuri în timpul plimbării noastre. Vedem piața principală a orașului, Piața Sfatului, vedem celebra Biserică Neagră, cea mai mare biserică gotică din Transilvania, ne plimbăm de-a lungul zidului vechi al orașului. În timpul plimbării ajungem la una dintre cele mai frumoase construcții supraviețuitoare din oraș, fosta poartă a zidului orașului, Poarta Ecaterina. Apoi ajungem la a treia cea mai îngustă stradă din Europa, Strada Sforii, care are doar 1 metru lățime. Vom lua apoi prânzul în piața principală a Brașovului. După prânz, ne deplasăm la faimoasa așezare alpină Poiana Brașov, de unde urcăm cu telecabina pe Munții Postăvaru, ce se află la 1.799 metri deasupra nivelului mării. După o scurtă plimbare vom ajunge pe Vârful Postăvaru de unde vom avea o priveliște minunată nu doar a orașului Brașov, ci și a Carpaților de Curbură. Ne întoarcem acasă și servim cină. Locul programului: Județele Harghita și Brașov Destinație: Brașov Regiune: Depresiunea Țara Bârsei Prețul programului: 105 RON/persoană • vizită la Cetatea Prejmer: 15 RON/persoană,  • vizită la Biserica Neagră din Brașov: 15 RON/persoană,  • telecabina Postăvaru: aprox. 70 RON/persoană • servicii de ghidaj: 40 RON/persoană
Program turistic
Ruta programului: Băile Tușnad - Băile Homorod - Vârful Harghita-Mădăraș 1800 m - Satu Mare - întoarcerea acasă   Descrierea programului:  Vom lua micul dejun și apoi vom începe ziua noastră aventuroasă. În această zi vom vizita una dintre regiunile importante din Secuime, zona Odorheiu Secuiesc. Prima noastă poposire va fi la Băile Homorod unde gustăm faimoasa apă minerală, pe care întreaga zonă o folosește ca apă de băut. După o scurtă odihnă, ne îndreptăm spre Munții Harghitei. Cu vehiculele noastre urcăm la o altitudine de 1600 metri deasupra nivelului mării, unde suntem întâmpinați de o panoramă inegalabilă. Părăsind mașinile, continuăm aventura pe jos și facem o drumeție sănătoasă cu aer curat. După o urcare de 45 de minute, ajungem la cel mai înalt vârf din Munții Harghitei Centrali, vârful Harghita-Mădăraș, care are o înlățime de 1801 metri. Priveliștea este minunată, putem vedea aproape tot Ținutul Secuiesc, munții frumoși care ne înconjoară din Carpații Meridionali, văi spectaculoase și râuri bogate în apă. În drum spre casă ne oprim pentru o perioadă scurtă de timp la Satu Mare, unde facem cunoștință cu porțile secuiești pictate. Porțile secuiești  sunt unul dintre cele mai importante simboluri ale secuilor, dar sunt și mai caracteristice în această zonă, pentru că oamenii le pictează, deci sunt unice. Ziua se încheie cu întoarcerea la cazare și luarea cinei. Locul programului: Județul Harghita Destinație: Munții Harghitei Microregiune: Deprsiunea Odorhei Prețul programului: 40 RON/persoană
Program turistic
Ruta programului: Băile Tușnad - Izvorul râului Mureș - Vizită la fabrica de brânză măturată din Gheorgheni - Lacul Roșu - Cheile Bicazului - întoarcerea acasă    Descrierea programului:  După micul dejun pornim în aventurile noastre obișnuite. Traversând Depresiunea Ciucului ne deplasăm la Izvorul Mureșului.  Printr-o scurtă drumeție vizităm izvorul celui mai lung și mai important râu din Transilvania, izvorul râului Mureșului. Apoi ajungem în municipiul Gheorgheni, unde vizităm un adevărat atelier de brânză măturată. Putem obține o perspectivă asupra procesării laptelui, a brânzeturilor maturate fabricate cu tehnologie elvețiană și a producției de iaurt natural. Desigur, putem degusta aceste delicatese însoțite de un vin delicios transilvănean de la Recaș, precum și să participăm la un adevărat prânz secuiesc cu fondue de brânză. Din Gheorgheni, urcăm pasul Pângărați, care se află pe o altitudine de 1250 metri, de unde se poate observa o priveliște magnifică. Ne petrecem după-amiaza în natură, la Lacu Roșu și la Cheile Bicazului, facem mici drumeții și gustăm celebrul delicates de origine secuiască, Cozonacul Secuiesc. Seara revenim la cazare și servim cina. Locul programului: Județul Harghita Microregiuni: Miercurea Ciuc și îmrejurimile, Gheorgheni și împrejurimile Prețul programului: 115 RON/persoană, care include: • vizită la fabrica de brânză maturată  + prânz 75 RON/persoană • servicii de ghidaj: 40 RON/persoană
Experienţe Program turistic
Ruta programului: Băile Tușnad - Fabrica de ciocolată de casă Krausz - Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör cu prânz - Biserica franciscană din Șumuleu-Ciuc – băile și mofeta Nyírfürdő - întoarcerea acasă   Descrierea programului:  După micul dejun, ca prim program al zilei, ne vom deplasa către Sântimbru Ciuc, unde vom vizita o adevărată fabrică de ciocolată de origine secuiască, vom face cunoștință cu ciocolata făcută manual Krausz. Desigur, gustăm din diferitele sortimente de ciocolată de casă și obținem o perspectivă asupra modului în care se fabrică acestea pe baza unor rețete speciale. Putem face, de asemenea, propria noastră ciocolată de casă ca suvenir. După dulciuri, călătoria noastră duce în satul vecin, Sânsimion. Satul este bogat în puțuri adânci, cu apă foarte curată și bună, așa că, în urmă cu câțiva ani un om de afaceri local a reușit să deschidă una dintre mândriile zonei, fabrica de bere Tiltott Csíki Sör. Vizităm halele fabricii, degustăm beri cu diferite arome, obținem o viziune asupra tehnologiei fabricării berii și gustăm ingredientele. De asemenea, vom lua masa de prânz în incinta unității, unde vom servi ciolan în coajă de pâine. După prânz, ne îndreptăm spre Miercurea Ciuc și vizităm Șumuleu Ciuc, cel mai mare loc de pelerinaj din Europa Centrală și de Est. În biserica franciscană ne putem ruga la Sfânta Fecioară Maria și putem de asemenea să cunoaștem istoria pelerinajului bine cunoscut de Rusalii. Apoi continuăm călătoria noastră, iar în ultima parte a zilei vizităm o baie populară unde ne putem împrospăta picioarele în micile bazine cu apă minerală sau mofetă. Facem toate acestea la Băile Nyírfürdő, lângă Lăzărești. Ne întoarcem la pensiune de cazare și luăm cină. Locul programului: Județul Harghita Subdestinație: Ciucul de Jos Prețul programului: 135 RON/persoană, care include: • Fabrică de ciocolată de casă Krausz: 30 RON/persoană • Fabrica de bere Tiltott Csíki Sör + prânz: 65 RON/persoană • Servicii de ghidaj: 40 RON/persoană
Program turistic
Ruta programului: Băile Tușnad – Tușnad Nou - plimbare cu trăsura trasă de cai pe Munții Harghita - întoarcerea acasă Descrierea programului: După micul dejun, în această zi încercăm să explorăm și să cunoaștem împrejurimile cazării noastre. Pentru prima dată vom face cunoștință cu stațiunea balneoclimaterică Băile Tușnad, cel mai mic oraș din țară. Ne plimbăm în jurul orașului, vedem clădirile principale, baza de tratement, hotelurile și Centrul Wellness. În funcție de timp, vizităm Turnul Apor, care se ridică deasupra orașului și oferă o priveliște inedită asupra orașului și a munților din jur. Apoi ne îndreptăm către localitatea vecină, Tușnad Nou, unde la o poartă tradițională secuiască putem gusta prăjitură cu brânză. După aceea, ne urcăm în trăsuri trase de cai și ne îndreptăm spre Munții Harghita printr-un traseu cu peisaj pitoresc. După ce ajungem la locul potrivit, pe malul unui pârâu, în mijlocul natrurii, gustăm bunătățile gastronomice locale: slănină de casă, mici, facem grătar, pălincă și Berea Csíki. Putem să ne relaxăm, putem să admirăm pădurile de pin din Munții Harghita, cântăm și ne distrăm. Ne întoarcem la cazare și servim cina. Locul programului: Județul Harghita Microregiune: Băile Tușnad și împrejurimile Prețul programului: 230 RON/zi/persoană, care include: • plimbarea cu trăsura trasă de cai + prânz în natură: 200 RON / persoană • servicii de ghidaj 40 RON/persoană
Program turistic
Ruta programului:  Băile Tușnad - Lacul Sfânta Ana - Tinovul Mohos - Prânz în natură - Peștera Sulfuroasă Turia - Baie pentru picioare la Băile Apor Lányok sau Băile Csiszár - întoarcerea acasă (această zi poate fi făcută chiar de SUV)   Descrierea programului:  După micul dejun, vă invităm la un program bogat în experiență. În prima parte a zilei, vom urca pe Munții Ciomatu. Mai întâi ajungem la Lacul Sfântul Ana, la o altitudine de 946 metri, lac care este considerat a fi unul dintre cele mai curate lacuri din lume și singurul lac vulcanic din Bazinul Carpatic. Facem cunoștință cu formarea și activitatea vulcanilor, facem o plimbare plăcută pe malul lacului. După aceea, ne plimbăm și în Tinovul Mohoș, care dezvăluie o lume minunată în fața vizitatorului, cu istoria sa unică și plantele rare. După ce am vizitat frumusețile naturii și craterele vulcanice, îi invităm pe dragii vizitatori la un prânz în natură. Pălinca secuiască, slănina de casă, cașcavalul, ceapa, delicioasa pâine de casă și berea Tiltott Csíki Sör vin în prim plan. După-amiază vom vizita și partea de est a Munților Ciomatu, unde vom descoperi urmele actuale ale foștilor vulcani. Mai întâi facem o vizită pe jos la cea mai mare peșteră cu hidrogen sulfurat din Europa, Peștera Sulfuroasă Turia și apoi ne relaxăm picioarele obosite în bazinele din lemn de la Băile Apor Lányok sau din Băile Csiszár. Vom avea o experiență inedită. Seara revenim la cazare unde vom lua și cina. Locul programului: județele Harghita și Covasna Microregiune: Băile Tușnad și împrejurimile Prețul programului: 280 RON/persoană, ce include: • dacă mergem cu SUV-ul toată ziua: SUV + prânz: 220 RON/persoană  • vizită la Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș + taxă parcare 20 RON/persoană • servicii de ghidaj/zi 40 RON/persoană
Ture off-road
Închis
Turul nostru off-road vă va oferi ocazia de a vedea peisajul uluitor din Odorheiu Secuiesc. Este, de asemenea, un program excelent pentru familii, care se pot bucura de această excursie împreună cu copiii lor. În timpul turului de 3 ore vom vizita o stână și o fabrică de pălării de paie, unde vi se va oferi o degustare de brânză și o pălărie de paie drept cadou.   Este o ocazie excelentă pentru cei care doresc să viziteze peisajul spectaculos din Odorheiu-Secuiesc și să descopere toate părțile ascunse ale Transilvaniei.
Farcàd, Romania