Tură călare cu vizitarea stânei
Tură călare cu vizitarea stânei

Tură călare cu vizitarea stânei

Program turistic Ture călare

Despre

Ruta/traseu: Munții Pásztorbükk și Luka Reze
 
Descriere:
Munţii Pásztorbükk, din vecinătatea satului Sândominic, de parcă ar fi pus în palma lui Dumnezeu, îmbibat cu istorie şi tradiţie, oricum ai ajunge acolo, îţi poate oferi sentimentul de „viaţa e frumoasă”. Apropiindu-te de ei călare, sentimentul de euforie doar creşte.
Drumul porneşte din sat, conduce prin umbra pădurilor  de cornifere pe creste.
Pe parcursul traseului putem admira Munţii Harghitei şi ai Ciucului, precum Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, de unde Piatra Singuratică veghează asupra zonei, cu o măreţie spectaculoasă. Avem ocazia să observăm îndeaproape flora şi fauna specifică din această arie montană, chiar să adunăm plante medicinale, pentru un ceai fierbinte de iarnă, când această plimbare va fi doar o amintire.
Cei curioşi pot afla legendele râurilor Olt şi Mureş, care izvorăsc din zonă, cât şi despre legenda uciderii voievodului, Báthory Endre, precum şi alte povestioare despre stânci, cetăţi din apropriere. După primul popas, în aproprierea unui monument istoric, facem o tură mică până la o stână, unde avem şansa să aruncăm o privire la câteva momente din viaţa oamenilor de aici, putem cunoaşte obiectele tradiţionale a păstorilor şi putem gusta caşcaval proaspăt şi urdă dulce.
Cu ochii plini de frumuseţea naturii, sufletul umplut de linişte şi stomacul împăcat de prânzul gustos, coborâm apoi spre vale, înapoi în sat.
 
9:30 – Ȋntâlnire la Sândominic, pregătirea cailor, cunoaşterea călăreţului
10:00 – Pornire către Stână (Popas 1- Vizitarea Monumentului)
13:00 – Vizitarea stânei - prânz 
15:00–16:00 – Sosire înapoi la Sândominic

Locul programului: Județul Harghita, Sândominic
Prețul programului: min.1 – max. 4 persoane 330 RON/persoană
Prețul include: calul, echipament de călărie, ghidajul, și un picnic în mijlocul naturii.
Prețul nu include: asigurarea și băuturile alcoolice.
Informație utilă: tura e recomandată pentru călăreţi experimentaţi!

Caracteristicile programului

Natură Legendă Istoric Tură călare

Limbă

Engleză Maghiară Română

Durata programului

5 hours/ore/óra

Ghid de turism

Karda László

Regiune

Miercurea Ciuc și împrejurimi

Alte sugestii

Program turistic
Ai ocazia să urmărești de aproape viața neștiută a animalelor sălbatice. Înainte de asfințit veți fi conduși de specialiștii noștri în cinegetică în feericul decor al pădurilor carpatice către locul de observare. Traseul vă oferă ocazia de a vedea peisaje minunate având posibilitatea surprinderii animalelor sălbatice. Odată ajunși în punctul de observare, care se află la ,,trecătoarea lupilor”, având luna călăuză, ne instalăm în liniște în așteptarea sălbăticiunilor. • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute. • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road. • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat. ZIUA 1 • Orele 07:00 - 09:00 - Check-in la Casa Samir • Facilități cazare: Acces la ciubăr și grătar. • Orele 20:00 - 21:00 -Păstrav / friptură pe piatră încinsă. ZIUA 2 • Dimineața - Mic dejun • După micul dejun - Tur urban însoțit de ghid • Ora 18:30 - Deplasare către observatorul ,,trecătoarea lupilor'' ZIUA 3 • Dimineața - Mic Dejun • Check-out Prețul programului: 2000 RON/2 persoane
Program turistic
Alătură-te echipei Carpathian Tourism și experimentează frumusețea celui mai friguros ținut din Ardeal. Suntem nerăbdători să îți povestim despre legendele și poveștile locurilor pe care le vizitezi. Povestea începe cu un păstrăv din munții noștri gătit pe piatră incinsă și continuă cu o excursie Wildlife printre pădurile bătrâne, încărcate cu povești, apoi vei rămâne fascinat de căldura primitoare a stupinelor tradiționale, unde ești invitat să guști mierea bio, combinată cu cel mai bun sirop natural de la Ferma lu’ Tata Moșu. ,,Ferma lu’ Tata Moșu, de merinde-ți umple coșul’’ și te indrumă pe cea mai frumoasă cale prin natură spre Stâna lu’ Radu, unde vei lua parte la activități specifice stânilor din creierul munților. Stupina Ileana, căreia abia vei aștepta să îi asculți poveștile și să îi guști mierea, cât și Stupina din Prelucă, îți vor umple sufletul de bucurie și te vor îndruma spre cea mai frumoasă și aranjată casă bătrânească, incărcată cu istorie, din comuna Gălăuțaș, ,,Casa lui Sorin”. Cu ușa mereu deschisă pentru tine, te așteaptă să îi calci pragul și să te incarci cu energie pozitivă. Această excursie este motivul pentru care te vei întoarce in orășelul nostru minunat, dar și locul care l-a impresionat pe Charlie Ottley, unde, un om minunat, Domnu’ Groza, care de ‘’52 de primăveri stă în munte la stâna lui.’’ Echipa Carpathian Tourism vă preia de la un punct fix sau de la unitatea de cazare. Circuitul cuprinde o zi întreaga iar masa de prânz este oferită din partea casei și constă într-un picnic ardelenesc cu produse bio, slănină prăjită la jar sau ceaun ardelenesc, acesta din urmă fiind în funcție de disponibilitate. • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute. • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road. • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat. Prețul programului: 150 RON/persoană
Program turistic
Această experiență unică deține o particularitate, care îți va rămâne în amintire pentru totdeauna. Această excursie constă în cunoașterea unui loc secret, din adâncul inimii pădurilor carpatice, în care prin ceața densă ca o pânză de paianjen, care se ridică ușor străpunsă de razele timide de dimineață ale soarelui, își fac cunoscută prezența strofele “cântate” de Cocoșul de munte, parcă desprinse de pe portativul unei simfonii magice. Tandemul dintre lună și soare scoate la iveală arborii, care sunt un paravan în fața liniștii pădurii. Această atmosfera tăcută este tulburată de cântecul Cocoșului de munte, care cu rapiditate coboară din arbori pentru a-și etala penajul deosebit și a cuceri, prin dansul fermecător femela. Când înmugurește salcia, pădurea este pregătită să se imbogățească cu o nouă poveste. Din picurul argintiu al brazilor, în poiana inundată de glasul cocoșului, își fac apariția și găinile de munte provocând și mai aprig dansul masculilor. • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute. • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road. • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat. • Asigurăm transport de la aeroport (tur-retur). ZIUA 1 • Check-in la una dintre pensiunile din oferta de cazare • Întalnire la pensiune și timp liber pentru vizitarea orașului împreuna cu ghid local • Cina ZIUA 2 • Ora 03:00 - Deplasare către Parcul Național Călimani • Odată ajunși în Parcul Național ne întâlnim cu Rangerii Parcului pentru stabilirea strategiei, împarțirea pe echipe și deplasarea către locurile strategice de observare a Cocoșilor și ritualului de împerechere • Orele 09:00 - 10:00 - Mic dejun (gustare rece pe care o servim în natura) • Ora 10:30 - Ne deplasăm către cazare • Ora 13:00 - Prânz • Ora 14:00 Vizitarea obiectivelor turistice din orașul Toplița sau timp pentru odihnă • Orele 19:00 - 22:00 Cină ZIUA 3 • Orele 08:00 - 10:00 - Mic dejun • Ora 09:30 - Deplasare către Stupină • Orele 11:30-12:30 - Vizita la Stupina lui Niculai sau Stupina Ileana cu degustare de miere naturală și posibilitatea de cumpărare a produsului • Orele 12:30 - Deplasare către stâna lu’ Radu unde participăm la activitățile specific unei stâni montane și luăm prânzul care constă în bulz ardelenesc și tocană muntenească • Ore 14:30 - 17:30- Timp liber sau timp pentru odihnă • Ora 17:30 - Vizită la casa tradițională românească unde gustăm produse bio, la Casa lu’ Sorin sau ferma lu’ Tata Moșu • Ora 18:00- Deplasare împreuna cu ghid și specialist în cinegetica la o tură wildlife pe munte • Ora 20:00 - Cina (Păstrav pe piatră incinsă la jar în stil Dacic) ZIUA 4 • Ora 03:00 - Deplasare către Parcul Național Călimani • Odată ajunși în Parcul Național ne întâlnim cu Rangerii Parcului pentru stabilirea strategiei, împărțirea pe echipe și deplasarea către locurile strategice de observare a Cocoșilor și ritualului de împerechere • Orele 09:00 - 10:00 - Mic dejun (gustare rece pe care o servim în natura) • Ora 10:30 - Ne deplasăm către cazare • Ora 13:00 - Prânz • Ora 14:00 - Vizitarea obiectivelor turistice din orașul Toplița sau timp pentru odihnă • Orele 19:00 - 22:00 Cină ZIUA 5 • Mic dejun • Ora 12:00- Check-out Prețul programului: 250 RON/persoană
Program turistic
Toamna când pădurile îmbracă haina pestriță, în adâncul codrului, boncănitul cerbilor răsună printre brazii semeți. Masculii, prin impozanta și strigătul lor, care se izbește de crestele munților și coboară prin văile ascunse de ochii lumii, își cheamă partenerele pentru împerechere sau rivalii pentru luptă. În tot acest timp, cerbul supranumit ‘’regele pădurii’’, etalându-și trofeul, renunță la meiestuozitatea de care dă dovadă în perioada anului și, concentrându-și forța interioară arată brutalitate împotriva celorlalți masculi, pentru haremul lui. Imaginile sunt remarcabile, dorința profundă de procreere însufleteste spiritul de prădător de mult uitat. • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute. • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road. • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat. • Asigurăm transport de la aeroport (tur-retur). ZIUA 1 • Check-in la una dintre pensiunile din oferta de cazare • Întalnire la pensiune și timp liber pentru vizitarea orașului împreuna cu ghid local • Cina ZIUA 2-3 • Orele 07:00 - 09:00 - Mic dejun • Ora 10:00 - Deplasare către Parcul Național Călimani • Odată ajunși în Parcul Național Călimani ne întalnim cu Rangerii Parcului pentru stabilirea strategiei, împărțirea pe echipe și deplasarea către locurile strategice de observare a cerbilor • Servirea prânzului în natură care constă în preparate tradiționale • Înainte de lăsarea serii ne deplasăm către cazare pentru servirea cinei *ora cinei poate varia intre orele 19:00-22:00 ZIUA 4 • Orele 07:00-09:00 - Mic dejun • Ora 09:30 - Deplasare către Stupină • Orele 10:00-11:00 - Vizită la stupina tradițională cu degustare de miere naturală și posibilitatea de cumpărare a produsului - Stupina lui Niculai sau Stupina Ileana • Ora 11:30 - Deplasare către stâna lu’ Radu unde participăm la activitățile specifice unei stâni montane și luăm prânzul care constă în bulz ardelenesc și tocană muntenească • Ora 13:30 - Deplasare la pensiune • Orele 14:00-16:00 - Pauză sau timp liber • Orele 16:00-18:00 - Vizită la casa tradițională românească unde gustăm produse bio, la Casa lu’ Sorin sau ferma lu’ Tata Moșu • Ora 18:00 - Deplasare împreuna cu ghid și specialist în cinegetică la o tură wildlife pe munte la boncănitul cerbilor • Ora 20:00 - Cina (Păstrav pe piatră incinsă la jar în stil Dacic) ZIUA 5 • Mic dejun • Ora 12:00 - Check-out Prețul programului: 2500 RON/persoană
Program turistic
Plecăm din centrul mun.Toplita pe DN 15 unde un prim popas îl vom face la monumentul mausoleu de la Gura Secului unde își dorm somnul cel de veci 771 ostași români căzuți în Primul Razboi Mondial. Ne continuăm ascensiunea pe drumul forestier Lomaș pe cursul apelor ce coboară din Munții Calimani – Lomas și Voevodeasa. La intersecția drumurilor Lomas și Voevodeasa, un superb schit ce aparține de Mânăstirea Sf.Ilie Toplița se ridică semet printre falnicii brazi, un loc plăcut de popas unde poate fi vizitată mânăstirea cu hramul Tuturor Sfinților. Curtea interioară a schitului, lacul format prin acumularea apei, liniștea profundă va fi un bun răgaz de meditație. Continuăm ascensiunea pe traseul din Dealul Alb traversând păduri și pășuni întinse, urcăm ușor, ușor spre golul alpin. Vom întâlni o floră și o faună bogată specifică pădurilor și pășunilor alpine și subalpine. Intersecții de drumuri ce ne pot duce spre diferite locuri și localităti. Ajungem ușor în golul alpin unde un prim popas îl putem face la stânile montane din zonă unde putem gusta produse tradiționale de la stână. Urcăm ușor, ușor spre altitudinea de 2000 m cu puncte de interes major, Lacul Iezer din Călimani, punctul de belvedere și stația meteo situată la o altitudine de 2023 m Munții Călimani sunt munți de origine vulcanică cei mai tineri și mai înalți din România. Vârfuri cum ar fi Rețitiș, Pietrosu, Negoiu Unguresc, Căliman Izvor, Călimanul Cerbului depășesc altitudinea de 2000 m. De la stația meteo de pe vf.Rețitiș începem să coborâm spre fosta exploatație minieră din Munții Călimani. Continuăm coborârea spre satele din Bucovina, Gura Haitii, Neagra Sarului, Comuna Panaci, Satul Dragoiasa și Glodu după care pe un drum anevoios trecem pasul Iuteș spre frumoasa localitate Bilbor zona de puritate in România cu bogate izvoare de apa minerala si zone de servire a mesei traditional. Servim masa la punctul gastronomic din nordul județului Harghita – CASA VLC. Această oprire constă în degustarea preparatelor tradiționale unde servim băuturi specifice zonei. Masa include platou tradițional și 2 feluri de mâncare plus desert. • Programul excursiei poate suferi modificări în funcție dorințele clientului, condițiile meteo sau situațiile neprevăzute. • Deplasările se fac cu autoturisme special echipate off-road. • Pe tot parcursul excursiei veți fi însoțiți de ghid și personal specializat. Prețul programului: 350 RON/persoană
Program turistic
Descrierea programului: Cine dorește să se relaxeze vara în mijlocul naturii, și aibă parte și de aventură, este binevenit la stațiunea Harghita Băi. • Întâlnire la Balu Park • Ore de aventură: După un mic dejun copios și delicios, vă invităm la Parcul de Aventura Balu, unde părinții și copiii se pot relaxa și se pot mișca în aer curat.Cele 11 trasee cu grade diferite de dificultate au 190 elemente de joc şi 190 platforme montate pe copaci, acoperind o suprafaţă de 1.5 hectare. La noi, cei dornici de aventură, indiferent de vârstă, au aici parte de distracţie, odihnă activă, adrenalină şi o experienţă de neuitat. • Prânz la Restaurantul Balu • După prânz o plimbare cu căruța spre Stânca Kossuth • Escaladă pe Stânca Kossuth Kossuth cu ajutorul echipei Salvamont  • Vizită la stână și degustarea produselor lactate  • Întoarcere  Notă: programul este valabil cu participare de minim 4, maxim 15 persoane. Locul programului: Harghita Băi Prețul programului Family-Friendly: 450 RON/familie, care cuprinde participarea la programe și prânzul Notă: Participarea individuală la programe costă 95 RON/persoană.  Foto: Balu Park
Activitate Family-friendly Program turistic
Programe pentru toată ziua în Băile Tușnad și împrejurimi: Băile Tușnad – Lăzărești – Băile Tușnad   După micul dejun vom vizita o portă din Băile Tușnad. Aici vom avea ocazia să cunoaștem istoria, dotăriile și viața de zi cu zi a orașului turistic Băile Tușnad,  numit și stațiunea cu patru anotimpuri. În timp ce adulții află informații despre trecutul și prezentul stațiunii, copiii pot mângâia diferite animale de companie precum câinele, pisica, mielul, găina, puiul, rața sau chiar și căprioarele. Apoi aventura noastră duce la satul vecin Lăzărești, unde o să  vizităm o baie tradițională populară, Nyírfürdő. Aici putem gusta apă minerală, adulții pot încerca mofeta, iar copiii vor avea o experiență inedită să facă o baie în apă minerală. După amiază ne vom întoarce la Băile Tușnad și vom face o plimbare plăcută în jurul râului Olt, unde podul suspendat peste râul Olt va fi o adevărată aventură pentru copii. Mergând de-a lungul râului Olt într-un cadru pitoresc, colectăm și plante medicinale, pe care le prezentăm atât adulților, cât și copiilor. Desigur dealungul plimbării întâlnim și niște ape minerale, pe care le degustăm pentru a ne potoli setea. Pe urmă revenim la cazare.
Activitate Family-friendly Program turistic
Programe pentru toată ziua în Băile Tușnad și împrejurimi: Băile Tușnad – satul Tușnadul Nou - plimbare cu trăsura trasă de cai pe Munții Harghita   După micul dejun, în această zi încercăm să explorăm și să cunoaștem împrejurimile cazării noastre. Pentru prima dată vom face cunoștință cu stațiunea balneoclimaterică Băile Tușnad, cel mai mic oraș din țară. Ne plimbăm prin oraș, descoperim clădirile principale, băile, gustăm din apele minerale. În timp ce adulții sunt invitați la o delicioasă cafea á lá Tușnad, copiii pot încerca parcurile de joacă și locurile de joacă din centrul orașului. Apoi ne îndreptăm spre satul vecin, Tușnadu Nou, unde suntem primiți la o poartă tradițională secuiască. După ce cunoaștem ospitalitatea secuiască, copiii pot mângâia animale de companie precum: câine, pisică, vițel, vacă, porc, miel, găină etc. După aceea, ne urcăm pe trăsuri trase de cai și ne îndreptăm spre Munții Harghita printr-un traseu pitoresc. După ce ajungem la destinație, pe malul unui pârâu, în mijlocul naturii gustăm bunătățile gastronomice locale: slănină de casă, mici și ceafă la grătar, pe urmă gustăm pălincă și Berea Csíki. După masă putem să ne relaxăm, putem să admirăm pădurile de pin din Munții Harghita, cântăm, ne simțim bine, iar copiii dacă vor, pot cunoaște caii chiar mai îndeaproape. Pe urmă revenim la cazare.
Echitație Ture călare
Hipparion Equestrian Center was established in 1995 and is known as a famous riding company in Europe. We offer riding trips and excursions with excellent, well-trained and qualified horses through the wonderful landscapes of the Carpathian Mountains in the great and beautiful region of Transylvania in Romania. We speak German and English. Ture călare: • Grad de dificultate: începător, avansat  •  Cazare: pensiune, corturi • Tipul cailor: caii cu caracter local • Echipament: șei Welmacht • Durată: 1 zi – 1 lună, în funcție de nevoile clienților • Numărul călăreților: 1-12 • Transport bagaje cu cai