Medveház Pensiune & Restaurant
Medveház Pensiune & Restaurant

Medveház Pensiune & Restaurant

Pensiune Restaurant

Despre

Situată în centrul localităţii Praid, într-o zonă liniştită şi ferită de aglomeraţie, Pensiunea Medveház vă oferă posibilitatea de a petrece vacanţa într-un mediu natural, înconjurat de peisajul fabulos al Munţilor Gurghiului.

Vă invităm să beneficiaţi de renumita ospitalitate a ardelenilor, să descoperiţi farmecul naturii din inima Transilvaniei, aerul curat al zonei, precum şi obiectivele turistice care reflectă armonia dintre cultură, viaţă, natură şi om.

În mijlocul acestor miracole se află Pensiunea Medveház, cu un număr de 19 camere concepute şi realizate în stil traditional, care Vă oferă confortul optim pentru o vacanţă de neuitat. Camerele sunt echipate cu baie proprie, televizor şi minifrigider.

Parcarea privată, locul de grătar, internet prin wireless, precum şi filagoriile, sunt facilităţi care contribuie la satisfacerea nevoilor dvs. Întrucât şi copii trebuie să se bucure de farmecul naturii, punem la dispoziţia acestora un loc de joacă special amenajat, precum şi o grădină, unde au posibilitatea de a elibera energia acumulată în viaţa de zi cu zi.

În cadrul restaurantului, aveţi posibilitatea de a gusta atât mâncăruri locale cât şi internaţionale, preparate din produse proaspete şi naturale.

Dovada succesului nostru sunt sutele de clienţi care aleg serviciile noastre în fiecare an.

Vă aşteptăm cu drag!

Margarete

3 margarete

Tichet de vacanță

Da

Condiții

Restaurant Ciubăr din lemn Saună

Localitate

Praid

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Pensiune
Pensiunea Eszter este situată în Zetea, și oferă 6 camere pentru 15 persoane. Dotări și servicii:  - grup sanitar comun  - grădină/curte/zonă verde  - bucătărie  - wifi gratuit  - parcare  - grătar  - ceaun
Zetea 537360, Romania
Pensiune
Pensiunea Lala este situată în Băile Tuşnad, la 50 m de un izvor de apă minerală, şi oferă Wi-Fi gratuit în zonele publice, un chioşc cu facilităţi de grătar disponibile gratuit şi o parcare privată gratuită. Unităţile de cazare de la Lala includ TV prin cablu şi o baie privată cu duş. Unele unităţi beneficiază şi de un balcon. Oaspeţii cazaţi la proprietate au la dispoziţie o bucătărie comună complet utilată şi o zonă de mese comună.
Strada Brazilor 13, Băile Tușnad 535100, Romania
Pensiune
În Sub Cetate-Zetea, la poalele Munților Harghitei, lângă Barajul Zetea se află o pensiune nouă complet echipată.  Dotări și facilități: ·         5 camere duble cu TV cu ecran plat (canale prin satelit),  ·         WIFI,  ·         fiecare cameră cu baie privată (4 cu duș, 1 cu cadă) ·         bucătărie complet utilată: plită electrică, cuptor electric, mașină de spălat vase, cuptor cu microunde, filtru de cafea, prăjitor de pâine, ceainic, frigider ·         Sufragerie pentru 12 persoane,  ·         living mare cu TV, șemineu Departamentul wellness: piscină cu hidromasaj / masaj, saună, baie de sare în aer liber bucătărie de grădină frumos proiectată, cu cuptor și grătar.
Sub Cetate 151, Romania
Cazare Family-friendly Pensiune
Pensiunea agroturistică Erdély Kincse este situată la 25 km de Odorheiu Secuiesc, lângă lacul de acumulare din Zetea, pe un teren lângă un pârâu mic, într-un peisaj pitoresc înconjurat de păduri de pini.: Dotări și servicii: • 7 camere cu baie privată, pentru 14 persoane • WiFi gratuit • curte • grătar • ceaun • sauna • închiriere biciclete
Cazare Family-friendly Pensiune
Pensiunea Farkas se află la 400 de metri de Ștrandul Praid și oferă un lounge comun, o grădină și o bucătărie comună. La această unitate există WiFi gratuit și parcare privată gratuită. Toate spațiile de cazare au zonă de relaxare, TV cu ecran plat cu canale prin satelit, precum și baie privată cu duș, bideu și uscător de păr. Pensiunea pune la dispoziția turiștilor și facilități de grătar.
Praid 537240, Romania
Pensiune
Pensiunea Patakmenti este situată la intrarea în Corund, în locul cel mai frumos al fostei bazină saliferă, la 26 km de Odorheiu Secuiesc. La capătul curţii se prelinge un pârâu.  Cei care doresc să se odihnească şi să se relaxeze aleg locul cel mai potrivit dacă se cazează la noi. Pentru maşini există o parcare sigură şi spaţioasă. Casele sunt situate lângă drumul principal. Case la cheie: 5 casute. Fiesare casuta are o singura cameră, cu baie proprie.
Strada Principală 1439C, Corund 537060, Romania
Pensiune
Pensiunea Nárcisz B&B, Situat în Corund oferă spații de cazare cu terasă sau balcon, WiFi gratuit și TV cu ecran plat. De asemenea, există cuptor cu microunde, prăjitor de pâine și aparat de cafea. Pensiunea are și un loc de joacă pentru copii.
Strada Nouă, Corund, Romania
Pensiune
PEnsiunea Fenyő don Corund oferă cazare și demipensiune pentru oaspeti.
Str. Paprnocsára, Corund 537060, Romania
Cazare Family-friendly Pensiune
Pensiunea Lina se află în Tomești, la 25 de km distanță de municipiul Miercurea Ciuc. Oaspeții au la dispoziție acces gratuit la internet WiFi, o terasă și parcare privată gratuită. Toate camerele  au zonă de relaxare, TV cu ecran plat cu canale prin cablu, bucătărie, zonă de luat masa și baie privată cu duș, uscător de păr și articole de toaletă gratuite. Fiecare cameră oferă birou și fierbător. Pensiunea Lina servește zilnic un mic dejun tip bufet.
421, Tomești, Romania