Calvarul Secuiesc. Capela Ugron

Lângă lacul Sfânta Ana poate fi vizitată capela romano-catolică ridicată în cinstea Sfintei Ana. A fost construită în anul 1977 în locul capelei de lemn. Oamenii veneau aici să se roage la capela de lemn de lemn de lângă lac încă din secolul al XII-lea. În 1564 s-a ridicat o capelă de piatră, iar popularitatea zonei a făcut ca de-a lungul secolelor XVII şi XVIII aici să ajungă aproximativ 30.000-40.000 de pelerini, care stăteau aici mai multe zile. Se spune că Sfânta Ana îi ajută pe tineri să îşi găsească pe perechea. O altă legendă spune că femeile care nu pot avea copii, deşi şi doresc foarte mult, li se împlineşte această dorinţă după un pelerinaj la Lacul Sfânta Ana.  Sursă text: https://adevarul.ro/

Capela de pe dealul Şumuleu Mic care poartă hramul Sfântului Antonie a fost creată din reconstruirea unei capele mai mici din secolul al XVII-lea. Construirea capelei originale se leagă, conform tradiţiei, de distrugerile turco-mongole din 1661. Tradiţia spune că un călugăr a supravieţuit atacurilor datorită faptului că s-a refugiat pe dealul Şumuleu Mic. Văzând că ceilalţi călugări din ordinul său au fost alungaţi, i-a făgăduit Sfântului Anton de Padova că, dacă supravieţuiește, va construi o capelă în acel loc cu propriile sale mâini. Şi-a ţinut făgăduiala și a construit predecesoarea capelei de astăzi în 1673. Despre această datare mărturisește o cărămidă cu inscripţie, care a fost găsită în cursul reconstruirii din 1775 și pe care scrie numele călugărului, Johan[n]es Mak (Mák János). Capela originală a fost mult mai mică decât cea din prezent, având cam același dimensiuni ca sanctuarul celei din urmă.

Pe muntele Șumuleu Mic se găsesc trei capele, dintre care, fără îndoială, cea mai valoroasă este capela ce poartă hramul Schimbării la faţă a lui Iisus Hristos, capela medievală Salvator. Capela datată în a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost construită potrivit tradiţiei pentru comemorarea asediului Belgradului din 1456, pentru că bătălia a fost câștigată datorită invocării numelui Salvator la data de 6 august, în ziua Schimbării la faţă a lui Iisus Hristos (în latină Transfiguratio Salvatoris - prescurtat Salvator). Capela a fost reconstruită în secolul al XVII-lea, având un singur naos și altar pătrat, un hol pe structură de lemn, care a fost acoperit cu un turn husar. Această extindere a fost înlocuită în secolul al XIX-lea cu un hol construit din piatră.

Golgota de la Șumuleu, cunoscută sub numele “Pasul Isus”, este cea mai renumită Staţie de Cruce în aer liber din Transilvania. Pe latura de vest a dealului Şumuleul Mic se poate ajunge pe cărarea din pădurea de brazi la capela Salvator. Pe panta abruptă pot fi găsite staţiile de cruci care reprezintă patimile lui Isus, care sunt parcurse de o mulţime de oameni, care rostesc rugăciuni, cu ocazia Pelerinajului de Rusalii. Staţiile vestesc credinţa şi jertfa unei persoane sau ale unui grup. Prima menţiune scrisă despre Golgota de la Şumuleu datează din anul 1834. În locul crucilor vechi din lemn au fost aşezate cruci de piatră după 1868, din care în zilele noastre au rămas doar câteva. Crucile de staţii noi au fost aşezate la începutul secolului al XX-lea şi sunt lucrările sculptorului în piatră Kovács Béla din Jigodin.

Capela Inima lui Isus este probabil cel mai cunoscut monument din Odorheiu Secuiesc. Capela este situată de-a lungul drumului spre Cristuru Secuiesc, pe teritoriul fostului sat Gyárosfalva, care s-a contopit cu Odorheiu Secuiesc în 1571. Data construirii acestei clădiri interesante este discutabilă, dat fiind faptul că în zonă găsim foarte puţine analogii, iar în privinţa formei diferă foarte mult de clădirile care în mod sigur au fost construite în secolul al XIII-lea. Capela Inima lui Isus nu are detalii medievale prin care s-ar putea stabili data construcţiei, cum ar fi cadru de deschizătură din piatră sau vreo pictură murală. Cealaltă posibilă datare a clădirii, conform căreia capela ar fi din secolul al XVI-lea, este de asemenea discutabilă, deoarece un singur indiciu susţine această ipoteză, şi anume o monedă emisă în anul 1561 de Ferdinand I, împărat Roman.

În partea de jos a Luetei se găsește Casa de sare, ținută în evidență ca și monument ce aprovizionează cu sare nu numai satul Lueta, ci și pe cele din jur. În regiune se mai găsesc astfel de case în Merești, Sânmartin, Corund și Praid, dar sătenii sunt de părere că aici se găsește sarea de cea mai bună calitate. Casa de sare are un trecut de sute de ani. A fost construită în 1866 peste fântână (drept mărturie stă inscripția de deasupra intrării). În 1996 clădirea a primit un acoperiș nou. Odinioară așezarea a avut și mină de sare, însă aceasta a funcționat numai pe o perioadă scurtă.  Satul este așezat pe un strat de sare de mare dimensiune ce este legat de câmpul de sare din Praid. Undeva sub sat, câmpul de sare se întâlnește cu o sursă de apă rezultând Fântâna de Sare, soluția sărată de aici fiind extrem de concentrată. Localnicii au foarte mare grijă de fântână, asigurându-și de aici cantitatea de sare de care au nevoie.