Școala Populară de Artă şi Meserii "Vámszer Géza"
Școala Populară de Artă şi Meserii "Vámszer Géza"

Școala Populară de Artă şi Meserii "Vámszer Géza"

Organizator de Evenimente Şcoală

Despre

Alte sugestii

Organizație Organizator de Evenimente
Închis
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (A.D.I. Harghita) a fost fondată în anul 2009, la inițiativa Consiliului Județean Harghita, și prin asocierea cu a 36 U.AT.-uri (comune, orașe și municipii). În prezent asociația are 45 membri (lista membrilor se poate găsi în Statutul anexat). Scopul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita este formarea și menținerea unor cooperații pe termen lung cu primăriile din județ, precum și organizațiile profesionale și operatorilor din domeniul turismului, desfășurarea programelor regionale, naționale și internaționale care au ca scop dezvoltarea și promovarea turismului, precum și menținerea, valorificarea culturii, valorilor tradiționale și mediului înconjurător. În același timp, scopul asociației este protecția mediului, promovarea turismului local, județean, și lansarea unor servicii care contribuie la dezvoltarea acestui sector de activitate deosebit de importantă în procesul de dezvoltare economică al județului Harghita și nu numai. Începând cu 2018, A.D.I. Harghita organizează conferințe și instruiri profesionale care ajută munca, informarea și dezvoltarea persoanelor care lucrează în domeniul turismului și care sunt interesate de turism. Asociația noastră este însărcinată cu gestionarea, întreținerea și popularizarea aplicației și site-ului ”Visit Harghita”, care a fost implementat de Consiliul Județean Harghita și cofinanțat de Uniunea Europeană ca parte a proiectului INSiGHTS International Danube. Aceasta este singura platformă care răspunde la toate întrebările pe care trebuie să le cunoască un turist înainte de a vizita județul Harghita.
Miercurea Ciuc, Romania
Organizator de Evenimente
Cinci cluburi de motociclism, un festival mare!
Organizator de Evenimente Teatru
Închis
Teatrul Tomcsa Sándor
Strada Tamási Áron 15, Odorheiu Secuiesc 535600
Organizator de Evenimente
Centrul Cultural Gheorgheni  este o subinstituție a Autoguvernării, care a fost înființată în anul  2002.  Activitatatea principală a centrului este organizarea evenimentelor culturale. Obiectivul său este de a organiza și coordona viața socială și culturală a orașului. Motto-ul nostru: „Comunitatea și cultura, angajamentul viitorului”.
Testvériség Sugárút 9 szám, Gyergòszentmiklòs, Romania, 535500
Organizator de Evenimente
Trupa Arhaic se doreşte a fi o”ceată de haiduci” din folkul românesc , care prin muzica lui, să aducă spectatorului, sensibilitatea, romantismul, dar si trăirile romanilor din vremurile apuse sau din zilele care vin. Muzica lui Nicolae Dobos este o poezie cantata pe versurile “cronicarilor” Adrian Paunescu, Lucian Blaga, Ion Margineanu, Lucian Avramescu, Gellu Dorian, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Mihai Traista, Valeriu Armeanu, Ștefan Doru Dăncuș si inca multi altii.
Organizator de Evenimente
Casa de Cultură a Sindicatelor Miercurea Ciuc
Strada Libertății 1, Miercurea Ciuc 530003, Romania
8 evenimente
Organizator de Evenimente
Centrul de Tineret Siculus dispune de o sală de evenimente cu o capacitate de 300 de persoane și este dotată cu scenă. Etajul II este amenajat pentru conferințe pentru maxim 70 de persoane.
Kossuth Lajos utca 20. szám, Székelyudvarhely, Romania, 535600
3 evenimente
Organizator de Evenimente
Închis
Székelyudvarhely Megyei Jogú Város Polgármesteri Hivatalának hivatalos facebook oldala. Az oldal a polgármesteri hivatal működésével kapcsolatos közérdekű információkat közöl.
Városháza tér, 5. szám, Székelyudvarhely, Romania, 535600
2 evenimente
Organizator de Evenimente
Închis
Harghita Business Center este centrul inovativ al Tinutului Secuiesc care favorizeaza antreprenoriatul si serveste intreprinderile de start-up in regiunea Odorheiu-Secuiesc cu programe de mentorat, spatiu flexibil, acces la un mediu de inovatie si diferite servicii construite pentru accelerarea succesului si crearea locurilor de munca precum si imbunatatirea economiei regiunii.
II. Rákóczi Ferenc utca, 84. szám, Székelyudvarhely, Romania, 535600