Urma lui Iisus

În perimetrul comunei Valea Strâmbă se găsește o peșteră, care și-a primit numele după sunetul șoptitor, numele Súgó-barlang însemnând în maghiară Peștera Șoptitoare. Tradiția spune, că de pe tavanul peșterii picură stropi de aur, iar până când se vor umple trei găleți cu acest aur vor trece șapte ani. Însă cel care o să aducă aurul la suprafață trebuie să fie un bărbat foarte zdravăn. 

Învățătorul fiilor judelui din Gheorgheni, diaconul Gábor, a trăit în castelul din Lazărea. El a pornit împotriva tătarilor cu o oaste mică de câteva sute, însă cu o strategie isteață, învingând până la urmă o ceată de o superioritate numerică covârșitoare.

La Borsec, între poteca spre Izvorul Străvechi și Grota Urșilor este o poieniță, Poiana Zânelor. Florile acestei grădini erau îngrijite de către fata domnului cetății de pe vârful Dealul Rotund, pe numele Hedvig, și din când în când se poate auzi cântecul zânelor. 

Aproape de Toplița, la confluența pâraielor Szekeres și Voievodeasa se găsește un ansamblu de pietre ciudate. O piatră mai mare și plată este înconjurată de niște pietre mai mici, ca și cum ar fi o masă amenajată și înconjurată de scaune. Tradiția locală presupune, că aici s-ar fi întâlnit tâlharii după jafuri pentru a ascunde prin zonă comorile furate, dar și pentru a planifica următoarea acțiune ilicită.

La întâlnirea râurilor Belcina și a Văii Vargatac, pe vârful stâncii Várdomb se afla o puternică fortăreață, care a fost locuită de doamna Hirip, cu cei doi fii ai ei, Ábrahám și Damokos. Cei doi fii au făcut o avere mare din jap și au răpit o mulțime de fete frumoase, însă până la urmă cei doi frați Mikó i-au învins, iar oamenii furioși au demolat odioasa cetate.

Baronul Bánffy Dezső deținea o vie la Breaza, lângă Reghin, iar la Toplița o mulțime de păduri de brazi. În glumă, prietenii s-au oferit să vină la culesul strugurilor, dar la Toplița. Răspunsul baronului a fost pe măsură: a legat frumos ciorchinele de struguri pe brazi și și-a rugat prietenii, că dacă tot au venit la culesul strugurilor, acum să se țină de cuvânt. De atunci partea respectivă a muntelui Tarnița poartă numele de Via lui Bánffy

În amintirea populară din satul Ciucsângeorgiu, numele lui István Tompos trăiește viu ca un veritabil erou. Încununarea fiului său a fost întreruptă de venirea tătarilor, însă alaiul înfuriat de venirea oaspeților neinvitați i-a izgonit pe năvălitori foarte departe de sat.

Pe stâncile care domnesc deasupra localității Bălan a trăit o zână, numită Tarkő, care avea două fete, Maros – Mureș – și Olt. Cele două fete au vrut să-și viziteze tatăl lor exilat la Marea Neagră. În acest scop mama lor le-a transformat în ape curgătoare, însă cele două fiind într-o rivalitate perpetuă, au pornit pe căi separate. Până la urmă, după ce ambele s-au alăturat Dunării, au ajuns împreună la tatăl lor.

Dumnezeu a fost cel care a dat izvoarele cu apă minerală pentru tămăduirea secuilor, însă dracii au făcut ca apa acestora să miroase a sulf. Oamenii au numit apa acestor izvoare „borviz” – apă de vin – deoarece acestea pe lângă efectele benefice pentru sănătate mai readuc și voia bună prin revigorare.