Mănăstirea franciscană
Mănăstire
Despre
A fost construită între anii 1733-1779 în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania. În curtea interioară a mănăstirii se află statuia lui Kájoni János (Iohannes Caioni) (1629-1687), opera sculptorului Ferencz Ernő (1972). În mănăstire a funcţionat tipografia lui Kájoni între anii 1675-1854, mănăstirea fiind un centru cultural important al zonei. Mănăstirea a fost devastată în repetate rânduri (1553, 1601, 1661, 1694 şi 1705).
Începând cu anul 1668, în mănăstire a fost organizat învăţământul de nivel mediu din zona Ciucului, şcoala de aici fiind predecesoarea actualului Gimnaziu Márton Áron. Biblioteca franciscană, în anul 1941 păstra încă 124 incunabule, din care în prezent au rămas numai 6. În anul 1985 în peretele refectoriului, cu ocazia unei reparaţii s-au găsit o serie de manuscrise, incunabule şi alte cărţi valoroase, ascunse de franciscani de autorităţile comuniste, dar din păcate multe dintre ele au suferit pagube ireversibile.
Cele 14 volume restaurate până la ora actuală, printre care şi nepreţuitul Codex Kájoni şi 8 incunabule sunt în tezaurul Muzeului Secuiesc al Ciucului. Biblioteca păstrează, printre altele, şi lucrările în latină ale istoricului franciscan Losteiner Leonárd (Transylvaniae et Siculae descriptio; Topographica).