Crăciunul în Ținutul Secuiesc
Obicei
Despre
Din prima zi de Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu "Steaua", iar cei mai mari cu "Cerbul" cu coarnele împodobite cu zurgălăi şi ciucuri, clănţănind din dinţi şi învârtindu-se pe loc, să îşi veselească gazdele. Sunt obiceiuri vechi de sute de ani, la care românii din nordul judeţului Harghita şi ceangăii din Valea Ghimeşului nu au renunţat, grupurile vesele şi gălăgioase de colindători dând farmec sărbătorilor de iarnă.
În perioada Crăciunului, două obiceiuri se disting în tradiţia comunităţii maghiare: "Betleemul" şi "Az aprószentek" sau "Biciuirea fetelor".
"Betleemul" prezintă naşterea Pruncului Iisus. Macheta unei biserici catolice, construită din carton sau scânduri uşoare şi simbolizând oraşul în care s-a născut Mântuitorul, este purtată din casă în casă, iar colindătorii, costumaţi în Iosif şi Maria, în păstori şi cei trei crai de la răsărit, rememorează povestea biblică.
"Az aprószentek" este un obicei destinat tinerilor înaintea căsătoriei. Cete de băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare colindă în casele fetelor cu câte o nuia împodobită cu panglici colorate, predominant roşii - pentru că obiceiul vizează pasiunea şi dragostea -, spun texte rituale şi urează.
Sursă: https://www.mediafax.ro/