Observatorul de urși Medveakadémia
Observator urși
Telefon
Despre
Observatorul de urși Medveakadémia oferă un prilej neuitat de relaxare pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre mai noul "răufamat" urs carpatian. Ursul Carpatian, sau Regele Carpaților, vă este prezentat din pândă modernă, și sigură, la poalele munților Gurghiului, în Depresiunea Gheorgheni.
Nu vă invităm la zoo, și nici într- un parc vănâtoresc, noi vă ducem în inima sălbăticie.
E bine de știut, că ursul nu este un animal domestic, și chiar dacă revine la locurile unde găsește hrană, nu este deloc sigur ca din motive numai de el știute să nu-și facă apariția (șansele să nu apare sunt foarte mici. Acest lucru însă se poate întâmpla foarte ușor dacă nu respectăm niște reguli elementare de conduită.
În pândă sau în apropierea pândei sunt interzise vorbirea cu voce tare, fumatul, băuturile alcoolice sau folosirea telefonului mobil. Acesta din urmă se poate folosi ca aparat de fotografiat sau filmat cu condiția să fie pus în modul silențios. Este strict interzis părăsirea potecii sau plimbarea în pădurea de lângă pândă, precum și producerea de zgomote de orice fel. Cel care participă la Academia de urși sunt rugați să poarte haine cât mai închise la culoare și să evite îmbrăcămintea cu culori stridente.
Pe timpul pândei (cca. 3 ore) veți fi alătur de un vânător specializat în domeniu, care vă va oferi informații despre modul de trai, obiceiuri și aventuri din viața urșilor.
Un rol important în are ursul LEKVÁR (GEM), un brav ursuleț ajuns acum la maturitate, și care a avut un rol important în realizarea pândei.
Pornirea se face de obicei din Gheorgheni, în jurui orei 18.00, sau la alte ore stabilite în prealabil.