Asociația Kalot
Asociația Kalot

Asociația Kalot

Organizator de Evenimente

Despre

Mișcarea KALOT a fost înființată de către părintele iezuit P. Kerkai Jenő în 1935 cu scopul de a ajuta cea mai desconsiderată și aservită pătură socială, cea a țăranilor.
Cel mai important obiectiv l-a reprezentat formarea tinerilor țărani. Asociația s-a angajat în formarea acelor tineri, care erau capabili de a-și controla propriul lor destin, iar prin munca și prezența lor puteau schimba nivelul scăzut al culturii mediului lor și să colaboreze în vederea rezolvării problemelor economice.
Pe parcursul a celor 10 ani de existență, Asociația KALOT a înregistrat o dezvoltare fără precedent: numărul membrilor s-a ridicat la jumătate de milion, în 3500 de comunități există grupuri locale și coordonează 20 de școli populare. Școala populară KALOT de la Șumuleu Ciuc a fost înființată în 1942 și a funcționat până la desființarea forțată din 1944. La această școală au absolvit mai multe sute de tineri secui asigurându-le o bază pentru întreaga viață.
La inițiativa și cu sprijinul lui P.András Imre S.J., în 2004 Asociația KALOT și-a început activitatea la Șumuleu Ciuc ca o organizație culturală angajată în educarea populară, formarea continuă și formarea comunităților.
Scopul Asociației KALOT este de a participa la formarea unui om corect, pe care să ne putem baza și care să respecte societatea cu onestitate, cinste și dorință de muncă. De asemenea ne dorim formarea unei societăți formate din oameni maturi, credibili, liniștiți.
Motoul nostru este: Evoluție și dezvoltare!

Valorile și misiunile noastre:

  • Credem în faptul că cea mai importantă resursă și comoară este credința noastră, că aceasta este un dar de la Dumnezeu și că, înainte de toate, este Dumnezeu și Om, întâlnirea lui Dumnezeu cu umanitatea, o minune interioară, personală.
  • Cea mai mare provocare pentru noi este de a putea prezenta fidel, dar totuși într-un mod atractiv și inovator valorile creștine omului tot mai îndepărtat de credință.
  • Fiecare activitate pornește de la principiul: cui îi este de folos?
Participanții la programele noastre evoluează:

  • În cultura generală, cunoștințe, aptitudini sau îndemânare?
  • În cultură?
  • În identificarea posibilităților materiale de existență?
  • În simțul civic?
  • În sentimentul că ceea ce am primit trebuie să împart cu alții?
Credem în faptul că rațiunea umană, dezvoltarea gândirii libere și a culturii generale, în pofida tuturor căilor periculoase și greșite posibile, servesc umanitatea mai mult decât ignoranța mută.
Scopul muncii noastre este ca dezvoltarea inteligenței să fie precedate de cultură și generarea normelor și valorilor demne de urmat.
Dorim ca odată cu cunoștințele să transmitem și simțul responsabilității utilizării acestora.
Credem că sentimentul de demnitate trebuie să fie însoțit de maturitate și bun-simț, că demnitatea noastră se poate dezvolta doar în cadrul unei societăți cu un normal simț al demnității.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
A csíkszeredai sportegylet az asztalitenisz szerelmeseinek kiván partnere lenni, tájékoztatást nyújtani edzésekről, bajnokságokról, programokról.
Organizator de Evenimente
„Egy ókori mítosz szerint Zeusz állította fel az olimpiai játékokat, miután legyőzte Kronoszt. Az olimpiáról minden hellénnek hírt kellett kapnia, hogy biztosan odaérjenek.” Sok év után ismét táncháztalálkozót hirdetünk Udvarhelyen, a 40 éves erdélyi táncházat ünnepelve és éltetve. Most adunk hírt jó előre, hogy mindenki biztosan oda- és ráérjen: szeptember 22-23, Székelyudvarhely. Mindenkit várunk. Találkozni jó. Öröm rég nem látott kollégát, barátot megölelni, öröm a szabott és beosztott időn kívüli (szabad) időt együtt eltölteni, hogy ismét és ismét átéljük a találkozás örömét, azt, hogy országtól - kortól - lakhelytől függetlenül a táncházban, a hagyományos paraszti kultúra szeretetében, összetartozunk. Tegyünk félre bánatot és fájdalmakat. Tegyünk félre munkát, lakodalmat, szórakozást és termény-betakarítást. Találkozzunk. És közösen ismét le fogjuk győzni az Időt. Kelemen László
Piața Márton Áron, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Organizație Organizator de Evenimente
uEKE
Organizator de Evenimente
Erdélyi Magyar Ifjak
Organizator de Evenimente
Feel Good Team
Organizator de Evenimente
Primăria Oraşului Vlăhiţa
Vlăhița 535800, Romania
Organizator de Evenimente
Asociația Csíkkozmásért
Cozmeni 537065, Romania
Organizator de Evenimente
Asociația Gránátalma să se accentueze faptul că execuția acestei tip de brodare o facem cu un devotament maxim, fiind cea mai complexă formă de broderie, considerată și Hungarikum. Lucrările brodate sunt fidele privind mărimea, compoziția și armonia modelelor, alegerea culorilor a firelor de brodat precum și finețea lor. Noi nu brodăm modele inventate de noi ci numai acele care s-a realizat în era renascentistă sau barocă. Expoziția cu patul cu baldachin renascentist a fost vizitat de circa 300-350 excursioniști ardeleni, vreo 500-550 turiști din Depresiunea Carpatică și peste 1000 de elevi din Depresiunea Giurgeului.
Strada Nicolae Bălcescu 17, Gheorgheni, Románia
Organizator de Evenimente
Extreme Sport Club