Asociația Kalot
Asociația Kalot

Asociația Kalot

Organizator de Evenimente

Despre

Mișcarea KALOT a fost înființată de către părintele iezuit P. Kerkai Jenő în 1935 cu scopul de a ajuta cea mai desconsiderată și aservită pătură socială, cea a țăranilor.
Cel mai important obiectiv l-a reprezentat formarea tinerilor țărani. Asociația s-a angajat în formarea acelor tineri, care erau capabili de a-și controla propriul lor destin, iar prin munca și prezența lor puteau schimba nivelul scăzut al culturii mediului lor și să colaboreze în vederea rezolvării problemelor economice.
Pe parcursul a celor 10 ani de existență, Asociația KALOT a înregistrat o dezvoltare fără precedent: numărul membrilor s-a ridicat la jumătate de milion, în 3500 de comunități există grupuri locale și coordonează 20 de școli populare. Școala populară KALOT de la Șumuleu Ciuc a fost înființată în 1942 și a funcționat până la desființarea forțată din 1944. La această școală au absolvit mai multe sute de tineri secui asigurându-le o bază pentru întreaga viață.
La inițiativa și cu sprijinul lui P.András Imre S.J., în 2004 Asociația KALOT și-a început activitatea la Șumuleu Ciuc ca o organizație culturală angajată în educarea populară, formarea continuă și formarea comunităților.
Scopul Asociației KALOT este de a participa la formarea unui om corect, pe care să ne putem baza și care să respecte societatea cu onestitate, cinste și dorință de muncă. De asemenea ne dorim formarea unei societăți formate din oameni maturi, credibili, liniștiți.
Motoul nostru este: Evoluție și dezvoltare!

Valorile și misiunile noastre:

  • Credem în faptul că cea mai importantă resursă și comoară este credința noastră, că aceasta este un dar de la Dumnezeu și că, înainte de toate, este Dumnezeu și Om, întâlnirea lui Dumnezeu cu umanitatea, o minune interioară, personală.
  • Cea mai mare provocare pentru noi este de a putea prezenta fidel, dar totuși într-un mod atractiv și inovator valorile creștine omului tot mai îndepărtat de credință.
  • Fiecare activitate pornește de la principiul: cui îi este de folos?
Participanții la programele noastre evoluează:

  • În cultura generală, cunoștințe, aptitudini sau îndemânare?
  • În cultură?
  • În identificarea posibilităților materiale de existență?
  • În simțul civic?
  • În sentimentul că ceea ce am primit trebuie să împart cu alții?
Credem în faptul că rațiunea umană, dezvoltarea gândirii libere și a culturii generale, în pofida tuturor căilor periculoase și greșite posibile, servesc umanitatea mai mult decât ignoranța mută.
Scopul muncii noastre este ca dezvoltarea inteligenței să fie precedate de cultură și generarea normelor și valorilor demne de urmat.
Dorim ca odată cu cunoștințele să transmitem și simțul responsabilității utilizării acestora.
Credem că sentimentul de demnitate trebuie să fie însoțit de maturitate și bun-simț, că demnitatea noastră se poate dezvolta doar în cadrul unei societăți cu un normal simț al demnității.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
Az Otthonról Haza rendezvénysorozat célja, hogy nemzeti összetartozás gondolatköréhez kapcsolódóan aktív programokon keresztül kössük össze a határon innen és túl élő magyarokat. 🖇 2021. tavaszára Covid-19 vírus okozta az elszakítottság új értelmet nyert, hiszen a legnehezebb időkben a szűkebb családi és baráti körök sem lehettek együtt. 👪 A védőoltások megjelenése azonban új reményt jelent, így lehetőségünk nyílt, hogy az év második felére olyan rendezvényeket szervezzünk, amik lehetőséget teremtenek a minőségi közösségi kikapcsolódásra. Továbbá az elmúlt időszak tapasztalata, hogy az emberek nyitottsága nagymértékben megnőtt a szabadidejük természetben való eltöltésére. E két igény kiszolgálása mellett szeretnénk a részvevőkhöz közelebb hozni hazánk természeti, épített és kulturális kincseit. ⛰ 🚶‍♀‍ Kövesd Facebook oldalunkat és tudj meg többet rendezvényeinkről! 📢 Tarts velünk határtalanul, és légy Te is részese a páratlan kalandnak! 
Organizator de Evenimente
Organizator de Evenimente

Organizator de Evenimente
În fiecare an, în luna iunie, se organizează o cursă de viteză pe drumul spre Harghita Băi. Etapa Harghita Challenge actualmente etapă din cadrul Campionatului Național de Coastă  a debutat ca eveniment organizat sub egida FRAS în 2021 ca etapă în cadrul diviziei secunde a campionatului național. Datorită organizării excepționale, a cadrului în care se organizează precum și mediatizării unice de care beneficiază - fiind singura din Romania care atinge cifre de audiență record pentru un eveniment de acest gen, etapa de la Harghita a ajuns o etapă reper din campionatul național. 
Harghita-Băi 530002, Romania
Organizator de Evenimente
Székelyudvarhelyi Asztalitenisz Klub
Organizator de Evenimente
Hangyasuli
Organizator de Evenimente
Primăria Bălan
Organizator de Evenimente
Închis
Primăria Sândominic
Sândominic 537275, România