Hargita

Cetatea Székelytámadt a fost construită de către domnitorul Ioan Sigismund după ce a înăbușit revolta secuilor. Pe locul cetății a fost o mănăstire, însă călugării catolici au fost izgoniți de aici de către domnitorul protestant.

Locuitorii cetăților de pe munți s-au aliat între ei ca să aprindă focuri de alarmă pentru a semnala prezența oricăror dușmani.

Această brazdă a fost săpată de diavol, ca să canalizeze apa Târnavei. Însă sunt mulți care zic că dracii au vrut să are muntele Harghita pentru a însămânța pe aceasta semințele păcatelor. Au rostogolit stânci imense de pe munte spre vale ca să construiască din acestea Moara Păcatelor.

În cetatea de pe Dealul Cetății au trăit uriași. Când acestora l-i s-a făcut sete, au tras câte o gură de apă din râul Olt, încât aceasta s-a secat de fiecare dată.

În Cetatea Harom, au trăit uriași. Un uriaș tânăr a ridicat de pe pământ un om, ducându-l în cetate, însă tatăl lui i-a poruncit să-l ducă înapoi, deoarece vor veni vremurile când oamenii o să domnească peste pământ. Prin preajmă a trăit și un balaur care a răpit fiica domnului cetății.

Pe muntele Harghita a trăit un rege al zânelor, al cărui fiu cel mic, Csicso a luat de soție o frumoasă săteancă și cei doi s-au mutat în cetate. În nopțile de vară se pot vedea zâne stând pe zidurile cetății.

Sub cetate, cei dintâi dintre secui, rabonbanii, au ascuns o comoară nemaivăzută, însă aceasta poate fi adusă înapoi la suprafață numai cu ajutorului unui fir de iarbă din fier ascuns în biserica de la Racu.

La cererea lui Tündér Ilona – Ileana Cosânzeana a secuilor – s-a construit o cetate, sub care locuitorii bănuiesc o comoară fabuloasă.

Printr-o minciună, clopotarul din satul Tomești și-a atras un blestem peste capul lui: casa lui a început să se scufunde, pe locul acesteia formându-se un lac.