Biserica armeano-catolică Nașterea Maicii Domnului Gheorgheni
Biserica armeano-catolică Nașterea Maicii Domnului Gheorgheni

Biserica armeano-catolică Nașterea Maicii Domnului Gheorgheni

5.0 1 recenzie
Biserică

Bulevardul Lacu Roşu 58, Gheorgheni 535500, Romania

Despre

Biserica, lângă care se găsesc două clădiri mai mici pe laturile de est şi vest, este înconjurată de un zid de formă neregulată cu metereze. În găurile cu formă de fereastră ale zidului din piatră au fost aşezate imagini ale scenelor din patimile lui Isus, care au fost făcute în jurul anului 1750, iar acestea se găsesc în prezent în clădirea parohiei armene.
Clădirea a fost renovată în 1889, când au fost pictate frescele de stil neo-baroc pe tavan şi geamurile.
Datorită clădirilor mici ataşate, corpul bisericii cu o singură navă şi cu altar poligonal este însufleţit şi capătă cu adevărat un stil baroc: o capelă cu trei lobi şi portic, o sacristie şi holul care este conectat cu nivelul inferior al turnului.
În privinţa aranjamentului interior al bisericii, ies în evidenţă cele patru altare valoroase cu proiectare uniformă şi amvonul care a fost construit în aceeaşi perioadă cu acestea între 1752 şi 1754.
Altarul principal, bogat în decoraţii în stil baroc, reprezintă, după numele bisericii, scena încoronării Sfintei Fecioare Maria şi înălţarea trupului Maicii Domnului. Scena principală a altarului de sud reprezintă lapidarea Sfântului Ştefan.
Cea mai valoroasă pictură a bisericii se află pe altarul din partea de nord şi a fost creată în 1752 în mănăstirea congregaţiei mekhitarienilor din Veneţia. Pictura îl reprezintă pe Sfântul Grigorie Luminătorul, care i-a convertit pe armeni la credinţa creştină, iar scena centrală reprezintă botezarea regelui Tiridat al III-lea şi a casei regale. În fundal apar imagini din legendele armeneşti.
Frescele de pe tavan reprezintă scenele încoronării Mariei şi naşterea lui Cristos, iar în penetraţiile bolţii cilindrice se pot vedea Sfinţii Părinţi ai Bisericii - Sf. Ambrozie, Sf. Grigorie cel Mare, Sf. Augustin şi Sf. Ieronim.

Localitate

Gheorgheni

Alte sugestii

Biserică
Biserica unitariană a fost reconstruită între 1720 și 1750, fiind reînnoită în 1821, 1971 și 2011. Se află la est de drumul principal (la stânga), în strada care duce la piaţă, pe o moviliţă. Este înconjurată de zid fortificat din piatră. Orga bisericii a fost construită în 1822. În Cimitirul unitarian găsim monumente funerare cioplite din lemn, numite "kopjafa", produse minunate ale artei populare, obiecte sculptate simbolizând bărbatul, femeia sau copilul.
Strada Pieții 77, Corund 537060, Romania
Biserică
Anul de construcție a vechii biserici romano-catolice nu este cunoscut, a fost construită în epoca stilului arhitectural romanic și transformată în 1533, în stil gotic. Patronul bisericii a fost Sf. Bartolomeu. În 1568 a intrat în posesia unitarienilor și abia în 1716 a revenit catolicilor. A fost renovată în 1720. Între timp, din 1648, catolicii rămași au folosit o capelă. În anii 1700 formau parohie comună cu catolicii din Atia, Corundul având propriul său preot din 1743. În 1910 a început construcția unei noi biserici romano-catolice, care a fost sfințită un an mai târziu în cinstea Preasfintei Inimi a lui Isus, iar în 2011 au avut loc transformări majore atât în exterior cât și în ​​interior. Câteva pietre din vechea biserica gotică sunt zidite în gardul acestei biserici noi.
Corund, Romania
Biserică
4.0 1 recenzie
Biserica de lemn din Tulgheș, județul Harghita, cu hramul „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril”, a fost construită în 1828. Biserica este așezată pe Valea Putnei, pe fundalul unei perdele de brazi. Are planul trilobat, cu pronaos dreptunghiular, absidele laterale poligonale, terminate cu trei laturi și absida altarului decroșată. Pe latura de sud se află un pridvor, cu stâlpi ciopliți, supraînălțat de o clopotniță scundă. Bolta naosului este pe plan poligonal, din fâșii curbe, ce pornesc dintr-o rozetă sculptată și pictată (cheie de boltă). Tavanul pronaosului, ca și suprafețele din naos, ce fac trecerea de la planul poligonal al bolții la cel dreptunghiular, se reazemă pe console cioplite. Pe bolta naosului sunt reprezentate zece momente din viața lui Iisus Hristos, a căror realizare se poate atribui moldoveanului Grigorie de la Târgu Pietrii, la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu aportul obștii din Tulgheș, biserica monument a fost reparată în anul 1976. Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/
Tulgheș 537330, Romania
Biserică
Biserica Romano-Catolică din Cristuru Secuiesc este un monument istoric aflat pe teritoriul orașului Cristuru Secuiesc. Hramul bisericii este Înălțarea Sfintei Cruci, cu sărbătoarea pe 14 septembrie. Catolicii au recuperat biserica de la unitarieni în 1767, după un ordin regal. Clădirea a fost de mai multe ori modificată. Ea consta dintr-o navă, un altar lung, gotic, un turn baroc prins de fațada de vest și din două sacristii pe laturile sanctuarului. Sursa foto: Sudika (hu.Wikipedia.org)
Piața Libertății 61, Cristuru Secuiesc 535400, Romania
Biserică
Biserica ascunde elemente mai vechi, din perioada de domnie a casei regale Árpád, respectiv gotice. Este important de reținut faptul că referitor la istoria construirii sunt încă nenumărate neclarităţi. Actuala biserică a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea şi a primit hramul Sfântului Dominic în anul 1817. Sculptura Madonei care se află în biserica monument istoric este destul de valoroasă. A fost făcută în secolul al XV-lea în școala de sculptură de la Șumuleu. Pictura în ulei care reprezintă încoronarea Mariei datează din secolul XVI. Din punct de vedere iconografic este foarte interesant că în spatele Mariei apare imaginea triplă a lui Isus, în postura preotului, a regelui și a profetului. Sursă text și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/
Com. Sândominic, Harghita, Sândominic 537275, Romania
Biserică
Avrămeşti este situată la 6 km nord de Cristuru-Secuiesc. În 1334 este amintit de sursele scrise sub denumirea de Sancto Abraham. La locul denumit “Pământul bisericii” a stat predecesorul bisericii de azi în Evul Mediu, o biserică acoperită cu picturi murale, care probabil a fost construită în secolul al XIII-lea şi care a fost demolată în 1802. În urma acesteia a fost construită biserica unitariană de azi între anii 1803 şi 1811. Plafonul casetat al noii biserici provine probabil în parte (partea de vest) din cea veche, dar nici aceasta nu poate fi mai veche de sfârşitul secolului al XVIII-lea. Probabil ca clopotul a fost contemporan cu biserica veche, potrivit majusculelor datează din secolul al XIV-lea. Titrarea acestuia: „O REX GLORIE VENI CUM PACE.” Clopotul se păstrează astăzi la Muzeul Naţional din Budapesta. Sursă text și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/
Avrămești 537010, Romania
Biserică
Biserica reformată de la Mugeni este probabil cea mai importantă biserică medievală a Scaunului Odorhei. Se presupune că a fost construită în secolele XIII-XIV. În cursul anilor 1300, pereţii laterali ai navei au fost acoperiţi de cel puţin două ori cu picturi murale. Şi pe faţadă au fost găsite urme de picturi murale. În zilele noastre, în interior găsim picturi murale pe pereţii de vest şi de nord ai navei. Pe partea de sus se găsesc fragmente din legenda Sfântului Ladislau şi, sub acestea, din legenda Sfintei Margareta. Cel mai bine conservată a rămas pictura murală de pe rândul de jos, care ilustrează scena Judecăţii de Apoi. În a doua jumătate a secolului al XV-lea a fost efectuată o reconstrucţie majoră. Atunci a fost demolat sanctuarul vechi şi a fost construit sanctuarul nou cu boltă cu nervuri. Sursă text și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/
Mugeni 537205, Romania
Biserică
Biserica parohială romano-catolică de azi din Sântimbru a fost construită în 1777, când elementele cu ogivă ale unei biserici gotice mai vechi au fost integrate în biserica nouă. Această biserică în stil tipic baroc păstrează încă în detalii semnele bisericii vechi, care pot fi observate în principal la altar și la turn. Din biserica veche au mai rămas câteva picturi murale foarte valoroase. Dintre acestea relicva care poate fi în primul rând amintită este altarul mare cu aripi în stil gotic de la sfârșitul secolului al XV-lea, din care au rămas unele elemente. Pe casete pot fi văzute în total opt imagini - pe o parte, patru scene din viața Fecioarei Maria (Bunavestire, Naşterea lui Isus, prezentarea pruncului Isus în templu şi moartea Sfintei Fecioare Maria), iar pe cealaltă parte scene din patimile lui Isus (sărutul lui Iuda, Isus înaintea lui Pilat din Pont, încoronarea lui Isus cu spini, Drumul crucii). Picturile de pe panouri amintesc de gravurile lui Schongauer. Acestea probabil au fost găsite în 1676, când în sanctuarul bisericii a fost construit altarul baroc, care poate fi văzut și în zilele noastre, de Henter Ferenc. Astăzi putem vedea aceste picturi agățate pe peretele navei. Sursă text și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/
Sântimbru 537271, Romania
Biserică
Clopotnița din Frumoasa se află pe lista oficială a monumentelor istorice din județul Harghita, însă nu avem data exactă. Pe poarta secuiască este sculptat numărul 1799 care poate fi data construirii acestui ansamblu. Nu este exclus însă nici faptul ca această clopotniță să fi fost în acest loc și înainte, când teama de intruziune îi impunea un rol central. Construcția situată pe strada Bisericii are un aspect neobișnuit între relicvele Transilvaniei. Galeria clopotniței are structura de brad, cu parapetul din scânduri, iar partea superioară cu șipcă. Clopotnița deschisă ce se ridică din acoperișul conic de șindrilă, are un aspect specific. Sursă text și foto: http://virtualisszekelyfold.ro/
Frumoasa 537115, Romania