Asociația Green Zone
Asociația Green Zone

Asociația Green Zone

Despre

ASOCIAŢIA GREEN ZONE are ca scop facilitarea – dezvoltarea socio-economică a regiunii prin respectarea principiilor dezvoltării durabile: protejarea eficientă a mediului şi a biodiversităţii; promovarea surselor alternative de energie; promovarea parteneriatului şi a voluntariatului la nivel regional; creşterea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale; creşterea transparenţei deciziilor autorităţilor administraţiei publice şi a participării civice.
Activități:
Promovarea dialogului, ecologismului, solidarităţii şi a economiei sustenabile în rândul persoanelor tinere prin organizarea de evenimente. (conferinţe, seminarii, tabere de vară, concursuri şi competiţii sportive)
Protecţia mediului înconjurător şi promovarea surselor alternative de energie la nivel local şi regional prin educarea cetăţenilor în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi prin realizarea de parteneriate în vederea organizării de acţiuni în domeniul protecţiei mediului.

Alte sugestii

În fiecare an, în luna iunie, se organizează o cursă de viteză pe drumul spre Harghita Băi. Etapa Harghita Challenge actualmente etapă din cadrul Campionatului Național de Coastă  a debutat ca eveniment organizat sub egida FRAS în 2021 ca etapă în cadrul diviziei secunde a campionatului național. Datorită organizării excepționale, a cadrului în care se organizează precum și mediatizării unice de care beneficiază - fiind singura din Romania care atinge cifre de audiență record pentru un eveniment de acest gen, etapa de la Harghita a ajuns o etapă reper din campionatul național. 
Harghita-Băi 530002, Romania
1 eveniment
Sândominic 537275, România