Municipiul Gheorgheni - Harghita
Municipiul Gheorgheni - Harghita

Municipiul Gheorgheni - Harghita

Organizator de Evenimente

Despre

Demografie

Populația orașului este formată predominant din etnici maghiari (peste 87%).

Cartiere

Orașul are trei cartiere: Bucin, Florilor și Revoluției. Pe lângă acestea, mai sunt zona de centru, precum și zonele locuite, foarte extinse, aflate la marginea acestor cartiere. O populație însemnată a orașului locuiește în partea de sus a orașului, numită Felszeg de către localnici.

Turism

Orașul are mari șanse de a deveni un oraș turistic de prim rang, avantajat fiind de poziția sa geografică potrivită: între munți, în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roșu (la 25 km), iar la 60 km se află stațiunea Praid (aici se găsesc Salinele Praid, una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa). De asemenea se poate schia în stațiunea Izvoru Mureșului (la 20 km), pe vârful Bucin (situat pe drumul care face legătura cu Praid), sau se poate vizita stațiunea Borsec (la aproximativ 50 km).

Cea mai înaltă construcție a orașului este un turn din zona industrială, situat într-o zonă mai puțin locuită (cea de „dincolo de calea ferată”) din vestul orașului.

Împrejurimile orașului

În jurul orașului se găsesc Lacu Roșu, Cheile Bicazului și câteva sate (cu populație între 3.000-7.000 locuitori).

Obiectiv memorial

Parcela Eroilor din Primul Război Mondial. Parcela, situată în cimitirul comunal de pe strada Cimitirului, are o suprafață de 210 m² și a fost creată în anii Primului Război Mondial. În cadrul ei sunt înhumați 168 de militari de diferite naționalități – maghiari, germani, ruși, români, slovaci, italieni – decedați în spitale sau în prizonierat în anii primei conflagrații mondiale. Parcela, înconjurată de o bordură de piatră, are 62 de cruci din granit pe care sunt gravate numele celor care odihnesc aici. Pe monumentul comemorativ este gravat în limba maghiară: „A hazaert 1914-1918 evekben/ hösi halalt haltak” („Și-au dat viața eroic pentru patrie. 1914-1918”); „Emléküket hálás kegyelettel/ örzi a nemzet” („Națiunea păstrează cu pioșenie amintirea lor”).

Învățământ

Există patru licee, dintre care unul are limba de predare limba română („Liceul Teoretic Sfântu Nicolae”) și trei au limba de predare limba maghiară („Liceul Teoretic Salamon Ernő”, „Grup Școlar Construcții de Mașini” și „Colegiul Tehnic Batthyány Ignác”). Dintre acestea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae și Liceul Teoretic Salamon Ernő sunt licee teoretice, iar Grupul Școlar Construcții de Mașini și Colegiul Tehnic Batthyány Ignác sunt licee tehnologice, primul primul având în mare parte profil tehnic, iar cel de-al doilea profil servicii. Există trei gimnazii: „Școala Fogarassy Mihály” (fosta Școală nr. 1), „Școala Vaskertes” (fosta Școală nr. 6) și „Școala Kós Károly” (fosta Școală nr. 2). Cele trei gimnazii au limba de predare limba maghiară. De asemenea Liceul Teoretic Sfântu Nicolae, are și clase gimnaziale, cu limba de predare limba română. Două universități au deschis aici centre de învățământ la distanță: Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca) și Hyperion (București).

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
5.0 2 recenzii
Orchestra de Cameră Ciuc s-a fondat în anul 2001 afirmându-se de atunci în nenumărate apariţii devenind una din cele mai apreciate orchestre a ţării. Primul concert susţinut în Miercurea-Ciuc, ca orchestră de coarde, a fost în iunie 2001. Membri fondatori au fost studenţi a Liceului de Arte ”Nagy István”, sub îndrumarea dirijorului și pianistului Szőnyi Zoltán, profesor din Târgu-Mureş. Concertul a avut un mare succes în rândul melomanilor. După acest început orchestra a participat cu regularitate la evenimentele locale şi cu timpul a pornit propriul sezon artistic. Din 2002 au onorat mai multe invitaţi venite din străinătate. Muzica lor a fost transmisă pe posturi de radio cum ar fi radio MR1-Bartók şi radio Târgu-Mureş. Datorită sprijinului ocazional, a avut apariţii şi ca orchestră simfonică, dar şi-a păstrat numele de Orchestra de Cameră Ciuc. În toamna anului 2006 orchestra a primit o invitaţie de a concerta în sala mare a Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Televiziunea Duna a realizat un film documentar despre orchestră care a fost difuzat la data de 18 noiembrie 2006, având titlul ,,Muzica Ciucului şi a Salzburgului” – Concert a Orchestrei de Cameră Ciuc la Academia de muzică. Din 2008 orchestra are anual mai mult de 6 concerte orchestrale mari, pe lângă care mai susţine, vitalizează şi organizează nenumărate evenimente de muzică clasică. Dintre acestea se bucură de cea mai mare anvergură internaţională Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în anul 2019 şi-a sărbătorit a 39-a aniversare. În anul 2017 au început ,,Seratele de pian a toamnei” urmate de ,,Seratele de toamnă a muzicii de cameră” şi o serie de concerte dedicate tineretului “BonBon Matiné”. Asociaţia Orchestra de Cameră Ciuc a fost înfiinţată în anul 2003 iar partea juridică este asigurată de: preşedintele Kovács János, contabilă Udvari Annamária. Partea organizării profesionale a orchestrei este asigutată de doi membrii a formaţiei, Kovács László şi Adorján Csaba.
Organizator de Evenimente
5.0 3 recenzii
Ansamblul de muzică veche Codex a luat ființă în anul 1996, având în componența sa profesori și studenți ai Facultății de Muzică a Universității „Transilvania” din Brașov. Având ca scop interpretarea muzicii culte europene din secolele XV–XIX, cu ajutorul instrumentelor de epocă, pe baza surselor teoretice ale vremii, ansamblul cercetează muzica cultă din Transilvania și din Europa de Est, precum și sursele europene care au tangență cu aceasta. Membrii formației s-au specializat în cadrul unor cursuri de măiestrie interpretativă barocă din mari centre muzicale europene: Innsbruck, Utrecht, Karlsruhe, Basel, Budapesta. Formația a susținut numeroase concerte în țară și peste hotare. Membrii formației: Ignác Filip, dr., director artistic – flaute oblice, flaut transversal Éva Szabó – flaute oblice, flaut transversal, percuție Éva Kovács – vioară, rebec László Kovács – vioară, vioară barocă Csaba Adorján – violă, braci, fidulă Zsombor Lázár – violoncel, fidulă, cobză Árpád Szőgyör – contrabas, viola da gamba
Harghita County, Romania
Organizator de Evenimente
A csíkszeredai sportegylet az asztalitenisz szerelmeseinek kiván partnere lenni, tájékoztatást nyújtani edzésekről, bajnokságokról, programokról.
Organizator de Evenimente
„Egy ókori mítosz szerint Zeusz állította fel az olimpiai játékokat, miután legyőzte Kronoszt. Az olimpiáról minden hellénnek hírt kellett kapnia, hogy biztosan odaérjenek.” Sok év után ismét táncháztalálkozót hirdetünk Udvarhelyen, a 40 éves erdélyi táncházat ünnepelve és éltetve. Most adunk hírt jó előre, hogy mindenki biztosan oda- és ráérjen: szeptember 22-23, Székelyudvarhely. Mindenkit várunk. Találkozni jó. Öröm rég nem látott kollégát, barátot megölelni, öröm a szabott és beosztott időn kívüli (szabad) időt együtt eltölteni, hogy ismét és ismét átéljük a találkozás örömét, azt, hogy országtól - kortól - lakhelytől függetlenül a táncházban, a hagyományos paraszti kultúra szeretetében, összetartozunk. Tegyünk félre bánatot és fájdalmakat. Tegyünk félre munkát, lakodalmat, szórakozást és termény-betakarítást. Találkozzunk. És közösen ismét le fogjuk győzni az Időt. Kelemen László
Piața Márton Áron, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Organizație Organizator de Evenimente
uEKE
Organizator de Evenimente
Erdélyi Magyar Ifjak
Organizator de Evenimente
Feel Good Team
Organizator de Evenimente
Primăria Oraşului Vlăhiţa
Vlăhița 535800, Romania
Organizator de Evenimente
Asociația Csíkkozmásért
Cozmeni 537065, Romania