Tură călare cu vizitarea stânei
Tură călare cu vizitarea stânei

Tură călare cu vizitarea stânei

Program turistic Ture călare

Despre

Ruta/traseu: Munții Pásztorbükk și Luka Reze
 
Descriere:
Munţii Pásztorbükk, din vecinătatea satului Sândominic, de parcă ar fi pus în palma lui Dumnezeu, îmbibat cu istorie şi tradiţie, oricum ai ajunge acolo, îţi poate oferi sentimentul de „viaţa e frumoasă”. Apropiindu-te de ei călare, sentimentul de euforie doar creşte.
Drumul porneşte din sat, conduce prin umbra pădurilor  de cornifere pe creste.
Pe parcursul traseului putem admira Munţii Harghitei şi ai Ciucului, precum Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, de unde Piatra Singuratică veghează asupra zonei, cu o măreţie spectaculoasă. Avem ocazia să observăm îndeaproape flora şi fauna specifică din această arie montană, chiar să adunăm plante medicinale, pentru un ceai fierbinte de iarnă, când această plimbare va fi doar o amintire.
Cei curioşi pot afla legendele râurilor Olt şi Mureş, care izvorăsc din zonă, cât şi despre legenda uciderii voievodului, Báthory Endre, precum şi alte povestioare despre stânci, cetăţi din apropriere. După primul popas, în aproprierea unui monument istoric, facem o tură mică până la o stână, unde avem şansa să aruncăm o privire la câteva momente din viaţa oamenilor de aici, putem cunoaşte obiectele tradiţionale a păstorilor şi putem gusta caşcaval proaspăt şi urdă dulce.
Cu ochii plini de frumuseţea naturii, sufletul umplut de linişte şi stomacul împăcat de prânzul gustos, coborâm apoi spre vale, înapoi în sat.
 
9:30 – Ȋntâlnire la Sândominic, pregătirea cailor, cunoaşterea călăreţului
10:00 – Pornire către Stână (Popas 1- Vizitarea Monumentului)
13:00 – Vizitarea stânei - prânz 
15:00–16:00 – Sosire înapoi la Sândominic

Locul programului: Județul Harghita, Sândominic
Prețul programului: min.1 – max. 4 persoane 330 RON/persoană
Prețul include: calul, echipament de călărie, ghidajul, și un picnic în mijlocul naturii.
Prețul nu include: asigurarea și băuturile alcoolice.
Informație utilă: tura e recomandată pentru călăreţi experimentaţi!

Caracteristicile programului

Natură Legendă Istoric Tură călare

Limbă

Engleză Maghiară Română

Durata programului

5 hours/ore/óra

Ghid de turism

Karda László

Regiune

Miercurea Ciuc și împrejurimi

Alte sugestii

Ture călare
Excursia consta intr-un traseu de 2-3 ore pe caii islandezi. Pret: 25 euro/participant Ivó Riding Ranch
Ture călare
Plecarea se face dimineata pe un traseu de 5-6 ore pe cai islandezi. In mijlocul turei vom avea o gustare oferita de catre organizatori. Pentru a participa la o astfel de excursie este nevoie de cunostinte de calarit la nivel incepator sau mediu. Pret: 65 euro/ participant Ivó Riding Ranch
Ture călare
Oaspetii ajung vineri seara la cazare in Vila Honor unde participa la o cina cu specific vanatoresc. Sambata dimineata, dupa micul dejun, se va porni din centrul de echitatie cu cai izlandezi. Traseul va fi unul de 5-6 ore cu o pauza de masa in mijlocul naturii, o mica gustare va fi oferita de catre organizatori. Dupa excursia de calarit, puteti vizita observatorul de ursi, iar seara sa participati la o cina cu specialitati locale. Pentru a va bucura de un astfel de weekend nivelul de cunostinte de echitatie trebuie sa fie de la incepator spre medium. Preţ: 170 euro/pers/shared doble room şi 210 euro/pers/single room. Ivó Riding Ranch
Ture călare
Va asteptam luni seara cu o cina specific vanatoresc la cazare in Vila Honor. In urmatoarele zile, marti, miercuri, joi si vineri dupa micul dejun se porneste pe un traseu de 5-6 ore calare pe caii nostri islandezi. In timpul fiecarei excursii vom opri la o pauza cu o gustare care va fi oferita de catre organizatori. Dupa excursii, de preferinta, puteti vizita observatorul de ursi sau sa va bucurati de o plimbare in natura. In fiecare seara va asteptam la o cina cu specialitati locale. Pentru a va bucura de un astfel de weekend nivelul de cunostinte de echitatie trebuie sa fie la nivel medium. Pentru desfasurarea activitatii este nevoie de minim 2 persoane. Pret: 485 euro/pers/shared doble room si 585 euro/pers/single room Ivó Riding Ranch
Drumeții Program turistic
Plimbare cu tractorul până la Cheile Vârghișului (3 ore, dus-întors), vizitarea rezervația naturală Cheile Vârghișului pe jos (4-5 ore) . Este recomandat pentru 3 sezoane cu îmbrăcăminte specială: bocanci, băț de tură. Locul programului: Județul Harghita, orașul Vlăhița Destinație: Cheile Vârghișului Prețul programului: cu min. 10 persoană, 70 lei/pers, inclusiv intrarea în rezervația naturală Prețul conține: transportul dus-întors cu tractorul, ghidare
Drumeții Program turistic
Plimbare cu trenuleţul turistic pe valea Vârghiș și Tolvaioș, degustarea apelor minerale, vizitarea urmelor lăsate de activitatea de vulcanică, colecționarea mineralelor, vizitarea Mlaștinii Dumbrava Harghita. Programul este recomandat pentru trei sezoane. Locul programului: Județul Harghita, orașul Vlăhița Prețul programului: 50 de lei/pers (minim 10 persoane)   Unele programe derulate în Vlăhița sau în zonă, se pot face cu bicicleta proprie sau închiriată. Programele se pot parcurge cu căruța, cu tractorul sau pe jos. În cazul pachetelor, este necesară înregistrarea prealabilă, iar în caz de vreme nefavorabilă, desfășurarea programelor nu este sigură. Punctele programelor variază, la nevoie organizăm programe personalizate. La cerere organizăm și programe tematice, dar numai cu o singură temă (gastronomie, istorie, arta populară, natură etc). 
Drumeții Program turistic
Descoperire pe jos, printre construcțiile militare (șanțuri împotriva mașinii de luptă, buncăre, tranșee, pozițiile de tragere). Echipamente recomandate: bocanci, băț de tură. Programul recomandat pentru trei sezoane. Locul programului: Județul Harghita, orașul Vlăhița Prețul programului: 350 de lei/grup Prețul conține: ghidarea Unele programe derulate în Vlăhița sau în zonă, se pot face cu bicicleta proprie sau închiriată. Programele se pot parcurge cu căruța, cu tractorul sau pe jos. În cazul pachetelor, este necesară înregistrarea prealabilă, iar în caz de vreme nefavorabilă, desfășurarea programelor nu este sigură. Punctele programelor variază, la nevoie organizăm programe personalizate. La cerere organizăm și programe tematice, dar numai cu o singură temă (gastronomie, istorie, arta populară, natură etc). 
Program turistic Ture călare
Pentru începători călare în padoc sau tur de o oră. Pentru avansați tur călare pe traseu marcat.  Locul programului: Județul Harghita, orașul Vlăhița, Băile Homorod Prețul programului: 30 de lei pentru 30 de minute în padoc, 50 de lei/oră în tură Prețul conține: călare în padoc, plimbări în exterior călare
Drumeții Program turistic
Plimbare cu tractorul până la Cabana Harghita Mădăraș, pe jos până la vârful Harghita Mădăraș (1801 m). Întoarcere pe jos la Cascada Szökő și înapoi la cabană. De la Cabana Harghita Mădăraș mergem înapoi cu tractorul la Vlăhița. Timpul estimat: plimbarea cu tractorul durează 3 ore (dus-întors) și turul pe jos 3 ore. Echipamente recomandate: bocanci drumeție și îmbrăcăminte adecvată. Locul programului: Județul Harghita, orașul Vlăhița, Harghita Mădăraș Prețul programului: cu min. 15 pers. 100 lei/pers. Peste 45 de persoane 85 RON/persoană. Prețul conține: transportul dus-întors de la Vlăhița până la cabana Harghita Mădăraș și ghidarea