Despre
Traseul tematic din Dârjiu – Drum de pelerinaj și al valorilor
La stația din Dârjiu a traseului Via Transilvanica, ruta de drumeție de 1.637 km care traversează Transilvania și leagă cele opt regiuni istorice ale acesteia, poate fi descoperit un traseu local al identității. Acesta prezintă valorile religioase, naționale, istorice, etnografice, literare, geografice și botanice ale comunității secuiești, oferind totodată posibilitatea de a descoperi gastronomia locală. Într-un cadru natural deosebit, acest unic drum de pelerinaj și al valorilor are o lungime de 22 km și se desfășoară la altitudini cuprinse între 507 și 780 m. Aici istoria conviețuiește cu satul și cu locuitorii săi. Punctul central de plecare și de sosire al traseului este celebra și magnifica Biserică Fortificată Unitariană, singurul monument maghiar din România care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Traseul poate fi parcurs călare, pe jos, cu bicicleta, cu căruța sau cu vehicule de teren. La cerere și cu programare prealabilă, sunt disponibile și experiențe culturale și gastronomice.
OPRIRI
1. Biserica Reformată
Prima atestare documentară a comunității reformate datează din anul 1808, conform căreia filiala (biserica-fiică) reformată din Dârjiu a fost înființată în anul 1717. Actuala biserică a fost probabil construită în 1886, deoarece un document menționează că a fost sfințită în a doua zi de Rusalii, în anul 1887. Biserica a fost construită pe cheltuiala proprie a pastorului pensionar T. Bodor Pál din Cănișad și donată credincioșilor reformați din Dârjiu.
2. Punctul de trecere a frontierei de la Dealul Csónak
Ca urmare a Tratatului de la Trianon, o parte a teritoriilor Transilvaniei a fost desprinsă de Ungaria. Prin cel de-al Doilea Arbitraj de la Viena, din 30 august 1940, Transilvania de Nord (43.104 km²) a revenit Ungariei. În regiunile retrocedate, perioada 1940–1944 este cunoscută și astăzi sub denumirea de „mica lume maghiară”. În acea perioadă, aici funcționa un punct de trecere a frontierei: Dârjiu aparținea României, iar Bögöz și Agyagfalva, aflate de cealaltă parte a dealului, aparțineau Ungariei.
3. Erős-tető
Cel mai înalt punct al localității Dârjiu (766 m) oferă o panoramă asupra a 16 sate din Depresiunea Odorheiului. Locul păstrează amintirea invaziei mongole din 1241 prin legenda asociată locurilor numite Fântâna Tătarilor și Câmpul Mămăligii:
„Demult, în vremea invaziei tătare, oamenii cu cap de câine au pustiit ținutul și au ars totul. Locuitorii satului s-au refugiat în pădurile din împrejurimi. Tătarii au flămânzit din cauza atâtor distrugeri și au căutat hrană, dar nu au găsit nimic altceva decât o măsură de făină pentru mămăligă. Hanul a poruncit să fie gătită o mămăligă uriașă. Așa s-a și făcut. Au răsturnat mămăliga în mijlocul câmpului, iar toți tătarii s-au săturat. După aceea au mers la fântână și au băut pe săturate. După plecarea tătarilor, oamenii au numit acel loc Câmpul Mămăligii, iar fântâna – Fântâna Tătarilor.”
(Culeasă de Lőrincz Ilona)
4. Punctul de trecere a frontierei: Poarta Cănișadului
Ca urmare a Tratatului de la Trianon, o parte a teritoriilor Transilvaniei a fost desprinsă de Ungaria. Prin cel de-al Doilea Arbitraj de la Viena, din 30 august 1940, Transilvania de Nord (43.104 km²) a revenit Ungariei. În regiunile retrocedate, perioada 1940–1944 este cunoscută și astăzi sub denumirea de „mica lume maghiară”. În acea perioadă exista și aici un punct de trecere a frontierei: Dârjiu aparținea României, iar Cănișad aparținea Ungariei.
5. Nagy Őrhegy – Pădurea de pini Petki
În zona de hotar învecinată cu Petecu Secuiesc, această regiune este cunoscută astăzi sub numele de Pădurea de pini Petki datorită micii păduri de conifere. Denumirea sa veche era Nagy Őrhegy („Marele Deal de Veghe”). Înălțimile denumite „dealuri de veghe” indică rolul defensiv pe care l-au avut odinioară aceste locuri, precum Őrhegy, Leshegy, Látó-hegy sau Strázsahegy.
Situat la granița dintre Ținutul Secuiesc și Țara Sașilor, Nagy Őrhegy oferă o panoramă spectaculoasă până la Munții Făgăraș. Țara Sașilor desemnează regiunea cuprinsă între Sighișoara, Mediaș, Orăștie și Sibiu.
„Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” (Psalmul 34:7)
6. Dealul László
Conform tradiției, regele Ladislau I al Ungariei (1077–1095), canonizat în anul 1192, s-a odihnit aici în drumul său de întoarcere de la o bătălie. Legendele sale sunt păstrate în întregul Bazin Carpatic prin picturi murale bisericești și denumiri de locuri. Înălțimea Dealului László este de 624 m.
7. Ramocsa
Potrivit legendei care explică originea toponimului:
„A trăit odată în Ciuc un mare nobil care avea trei fiice zâne: Klára, Dála și Ramocsa. Ele călătoreau prin întreaga Transilvanie într-o trăsură roz trasă de douăsprezece fete. În acele vremuri existau trei cetăți mari în această regiune: cetatea Bágy, cetatea Dálya – numită și cetatea Szabács – și încă una la Berec. Când au ajuns cu trăsura la cetatea Bágy, cele douăsprezece fete s-au transformat în păsări și au zburat. Cele trei zâne s-au întâlnit cu trei ciobani și s-au îndrăgostit de ei. Klára a rămas acolo cu cel mai mare dintre păstori, dar a fost dezamăgită și a plâns atât de mult încât și-a luat viața. Din lacrimile ei a izvorât un izvor numit și astăzi Fântâna Klarei. A doua zână, Dála, s-a așezat împreună cu alesul ei lângă un pârâu, unde mai târziu s-a întemeiat un sat care a primit numele Dálya, actualul Dăișeni. Cea mai fericită a fost însă cea mai mică dintre surori, Ramocsa. Oriunde pășea, în urma ei răsăreau flori. Aceste flori sunt cunoscute și astăzi sub numele de Floarea Ramocsa și înfloresc doar sub cetatea Bágy și în hotarul Dârjiului, la Ramocsa, unde, potrivit legendei, s-a stabilit cea de-a treia zână împreună cu iubitul ei.”
(Orbán Balázs: Descrierea Ținutului Secuiesc)
Floarea Ramocsa (Daphne cneorum), care înflorește în lunile mai–iunie, este considerată o raritate botanică și este specie protejată.
8. Pénzes
„Pornind din Dârjiu spre Mușna, un pârâu care se varsă în pârâul Dârjiului pe partea dreaptă este numit Pârâul Pénzes. Aici se afla odinioară un sat dispărut și uitat, ai cărui locuitori s-au stabilit în partea numită Felszeg a Dârjiului. În mare parte, ei dețin și astăzi terenurile de acolo. Tradiția populară spune că în acel loc sunt îngropate numeroase comori – târnăcoape de aur, viori de aur și altele – păzite de ființe supranaturale.”
(Orbán Balázs: Descrierea Ținutului Secuiesc)
9. Fântâna Kata
În timpul devastării Transilvaniei, în anul 1602, armata habsburgică condusă de ofițerul mercenar Giorgio Basta a incendiat și biserica fortificată unitariană din Dârjiu. János Petki, proprietar local, poet, căpitan al Scaunului Odorhei și cancelar al Transilvaniei, a reconstruit-o pe cheltuiala sa și a donat și un clopot. Astfel, el este considerat unul dintre cei mai importanți susținători ai bisericii. Soția sa era Katalin Kornis din Sânpaul, al cărei monument funerar se află în grădina cetății. Această parte a hotarului îi păstrează numele.
10. Cimitirul din Felszeg
Denumirea locului este Câmpul Frumos (Szépmező). Potrivit tradițiilor locale de înmormântare, în acest cimitir puteau fi îngropați doar locuitorii din partea satului numită Felszeg. Ceilalți locuitori ai satului erau înmormântați în cimitirul Alszeg, aflat pe versantul opus. Cimitirul aparține comunității unitariene.
„Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis.” (Ioan 17:3)
Alte propuneri de programe:
Limbă
Engleză
Maghiară
Română
