Despre
Pe colina Budvár (fronton de stâncă conglomerat 635 m) omul s-a stabilit deja din epoca neolitică şi a locuit aici şi de-a lungul epocii de fier, iar din epoca dinastiei Árpádiene au fost găsite urmele unor bordeie, cât şi ruinele unei fortăreţe.
Din anul 1992 este considerată rezervaţie arheologică.
Pe Budvár creşte raritatea floristică ocrotită, rodul-pământului (Arum maculatum).
Sursă text și foto: http://www.odorhei-turism.ro/
Localitate
Odorheiu Secuiesc
Photo Gallery
Alte sugestii
Poiana de narcise este situată în zona sudică a localităţii Vlăhiţa, în apropierea Pokol-láz, fiind o arie protejată de aproximativ 20 hectare, una dintre cele mai mari poiene de narcise din România în care pe o suprafaţă de un metru pătrat pot apărea 180-200 de narcise de câmp (Narcissus stellaris). „Laz” în dialect local înseamnă plai şi este forma geologică tipică platoului vulcanic din Munţii Harghita.
Narcisa este o plantă protejată, cea mai spectaculoasă din această arie, care poate fi uşor recunoscută după floarea cu formă de stea. Înfloreşte de la sfârşitul lunii aprilie până la începutul lunii mai. În afară de narcis putem găsi și alte specii de plante rare, ca papucul doamnei (Cypripedium calceolus), stânjenelul siberian (Iris sibirica), bulbucii de munte (Trollius europaeus).
Din 1976, în fiecare mai, lângă poiană se organizează Festivalul Narciselor.
Daffodils Glade from Vlăhiţa, Lueta, Romania
Munții Harghita-Mădăraș fac parte din punct de vedere geologic din lanțul vulcanic neogen al munților Călimani-Gurghiu-Harghita, cu un relief constituit în cea mai mare parte din roci andezitice (curgeri de lavă și piroclastite), care se află la o altitudine cuprinsă între 1.500 și 1.800 m. Vârful cel mai înalt este Vârful Mădăraş (1.801 m). Se numeşte şi Muntele Sfânt al Secuilor.
De pe vârf avem o privelişte extraordinară asupra lanţului: când este vreme frumoasă, putem vedea aproape toată depresiunea transilvană, Platoul Harghita, Blatul Libanului, Munții Gurghiu, Munții Gheorgheni, Munţii Făgăraş.
Arealul Harghita-Mădăraș a fost desemnat ca sit Natura 2000, în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar din Munții Harghita.
Este și un domeniu schiabil popular, pârtiile din zonă (4,5 km) sunt la cca. 1.500 m şi 1.760 m. Sezonul de schi începe în decembrie şi poate dura până în mijlocul lunii aprilie.
Vârful Harghita Mădăraş (1801m), Romania
În zona Rezervației Naturale Scaunul Rotund se găsesc o serie de curiozități turistice: Peștera de Gheață, Grota Urșilor, amfiteatrele structurilor de travertin cu puncte de belvedere deosebite, Cetatea Bufnițelor cu cazemate din al II-lea Război Mondial etc. Plimbările prin pădure oferă o adevărată farmacie a naturii: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci, aer curat.
Borsec 535300, Romania
Tinovul Mohoş se situează în colţul estic al Masivului Ciomatu Mare, la poalele sudice ale Vârfului Mohoş (1177 m), la o altitudine de 1050 m. Are un diametru de 800 m, o suprafaţă de 80 ha şi o adâncime de 10 m. Tinovul Mohoş este de fapt o turbărie alpină, în prezent, din întinderea continuă de apă rămânând doar 13 ochiuri de lac. Imaginea pinilor prinzându-se în stratul de turbă, precum şi a tufelor dese de afin oferă o privelişte deosebită.
Printre speciile rare ale rezervaţiei se numără plantele carnivore ale erei cuaternare ca roua cerului cu frunze rotunde (Drosera rotundifolia), roua cerului cu frunze alungite (Drosera obovata), muşchiul de turbă pestriţ (Drosera anglica) şi răchiţeaua (Vacccinium oxicoccos). Se regăsesc aici şi specii ale erei glaciare cum sunt: ruginarea (Andromeda polifolia), vuietoarea (Empetrum nigrum) şi bumbăcarița (Eriophorum vaginatum).
Informații utile
Sistemul de vizitare al Lacului Sfânta Ana și al Tinovului Mohoș
PARCARE
• Automatului de acces emite un tichet de parcare (pentru autoturisme și autocare).
• Primele 3 ore de parcare sunt gratuite și sunt incluse în biletul de vizitare.
• În lipsa unui bilet de vizitare, parcarea este gratuită în primele 10 minute, după care tariful este de 3 lei/30 de minute pentru autoturisme și motociclete, respectiv 15 lei/30 de minute pentru microbuze și autocare.
ACHIZIȚIONAREA BILETELOR
• Tarifele și achiziționarea biletelor sunt disponibile la: mohos.ro
• Dacă nu ați achiziționat un bilet online, îl puteți cumpăra de la Centrul de Cunoaștere.
• Biletul de vizitare este valabil pentru o singură zi, în data pentru care a fost emis.
• Biletul de vizitare oferă acces în întreaga zonă: Centrul de Cunoaștere, Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana.
• Vă rugăm să păstrați biletul asupra dumneavoastră, deoarece acesta poate fi verificat de mai multe ori pe parcursul vizitei.
CENTRUL DE CUNOAȘTERE
• Expoziție și proiecție de film: accesul la expoziție și la proiecția filmului este inclus în biletul de vizitare.
• Toalete: sunt disponibile la parter și la subsolul Centrului de Cunoaștere, în apropierea sălii de proiecție.
• Magazin de suveniruri: disponibil în zona parcării, iar în curând și în Centrul de Cunoaștere.
• Terasă: servire de la rulota tip bufet.
• Informații: pentru orice întrebare, vă rugăm să vă adresați colegilor noștri.
CHECKPOINT
• Verificarea biletelor (fostul punct de informare): scanați codul QR pentru validarea biletului.
• După verificare, vă puteți continua vizita către Tinovul Mohoș sau Lacul Sfânta Ana. Cele două obiective pot fi vizitate în orice ordine.
REGULAMENT
• Rămâneți pe podețul de lemn!
• Ruperea plantelor, colectarea turbei sau a altor valori naturale este strict interzisă.
• Păstrați liniștea.
• Traseul tematic este prevăzut cu gard electric. Vă rugăm să circulați cu atenție.
Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să urmați instrucțiunile personalului nostru pe întreaga durată a vizitei.
Zona este monitorizată video.
Tinovul Mohos, Romania
Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc.
Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m).
Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m.
De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor.
Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc.
Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru.
Vizită la Lacul Sfânta Ana
Natură, aer curat, mișcare și timp petrecut împreună!
Rezervația naturală Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoș, este un loc excelent pentru familii, unul dintre locurile unde pe lângă admirarea peisajului și al naturii se formează atitudinea generațiilor viitoare față de mediul înconjurător.
La malul lacului se servește cel mai bun kürtőskalács și langoș din țară, iar printre mâncarea servită la terasă se găsesc opțiuni și pentru copii. Băuturile răcoritoare naturale și carbogazoase, berile nealcoolice sau alcoolice, ciocolata fierbinte, ceaiul și cafeaua pot fi savurate la eco-bufetele din parcare sau cel de la malul lacului. Toate produsele sunt vândute în ambalaje de sticlă sau ecologice.
Informații utile
Sistemul de vizitare al Lacului Sfânta Ana și al Tinovului Mohoș
PARCARE
• Automatului de acces emite un tichet de parcare (pentru autoturisme și autocare).
• Primele 3 ore de parcare sunt gratuite și sunt incluse în biletul de vizitare.
• În lipsa unui bilet de vizitare, parcarea este gratuită în primele 10 minute, după care tariful este de 3 lei/30 de minute pentru autoturisme și motociclete, respectiv 15 lei/30 de minute pentru microbuze și autocare.
ACHIZIȚIONAREA BILETELOR
• Tarifele și achiziționarea biletelor sunt disponibile la: mohos.ro
• Dacă nu ați achiziționat un bilet online, îl puteți cumpăra de la Centrul de Cunoaștere.
• Biletul de vizitare este valabil pentru o singură zi, în data pentru care a fost emis.
• Biletul de vizitare oferă acces în întreaga zonă: Centrul de Cunoaștere, Tinovul Mohoș și Lacul Sfânta Ana.
• Vă rugăm să păstrați biletul asupra dumneavoastră, deoarece acesta poate fi verificat de mai multe ori pe parcursul vizitei.
CENTRUL DE CUNOAȘTERE
• Expoziție și proiecție de film: accesul la expoziție și la proiecția filmului este inclus în biletul de vizitare.
• Toalete: sunt disponibile la parter și la subsolul Centrului de Cunoaștere, în apropierea sălii de proiecție.
• Magazin de suveniruri: disponibil în zona parcării, iar în curând și în Centrul de Cunoaștere.
• Terasă: servire de la rulota tip bufet.
• Informații: pentru orice întrebare, vă rugăm să vă adresați colegilor noștri.
CHECKPOINT
• Verificarea biletelor (fostul punct de informare): scanați codul QR pentru validarea biletului.
• După verificare, vă puteți continua vizita către Tinovul Mohoș sau Lacul Sfânta Ana. Cele două obiective pot fi vizitate în orice ordine.
SERVICII LA LAC
• Plimbare cu pontonul electric: maximum 12 persoane, durata 30 de minute. Purtarea vestei de salvare este obligatorie.
• Plimbare cu barca: durată de 30 sau 60 de minute. Maximum 3 persoane / 250 kg.
• Kürtőskalács: proaspăt copt, tradițional secuiesc, disponibil în variante dulci și aromatizate.
• Înghețată: preparată la fața locului, în mai multe sortimente.
• Iarna: posibilitate de săniuș în zona lacului.
Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să urmați instrucțiunile personalului nostru pe întreaga durată a vizitei.
Zona este monitorizată video.
Lacul Sfânta Ana, Romania