Primăria Orașului Borsec
Primăria Orașului Borsec

Primăria Orașului Borsec

Despre

Borsecul se situează în depresiunea cu același nume, în N–E județului Harghita, la o altitudine cuprinsă între 850-930 m, la interferența munților Giurgeului, Bistriței și Călimani.
Este tranzitat de DN15, drum care leagă Transilvania de Moldova. Cea mai apropiată magistrală feroviară este în orașul Toplița, la 27 km iar cele mai apropiate aeroporturi sunt în oraşele: Târgu Mureș, la 141 km, Cluj-Napoca, la 191 km, Bacău, la 190 km, Iași, 200 km.

Microclimatul deosebit cu variații mici de temperatură și aer de o puritate deosebită, bogată în ozon, cu o floră și faună subalpină variată, au contribuit ca depresiunea să devină una dintre cele mai agreate și căutate destinații din România, fie în băile cu apă minerală de la Fontana Balneo&Spa sau din Poiana Zânelor, fie pe pârtia de schi și de bob de vară. Apa minerală și microclimatul au contribuit la dezvoltarea turismului balnear.

Cea mai mare bogăție a Borsecului sunt numeroasele izvoare de apă minerală. Denumirea de „Regina Apelor minerale” a fost atribuită de împăratul Austriei, Franz Josif.

Dezvoltarea localităţii se leagă de numele a doi cetățeni austrieci, Günther și Zimmethausen, care în 1806 au luat în arendă terenul, și au construit prima fabrică de îmbuteliere a apei minerale, care are o continuitate de 210 ani. Premiile obținute la diverse târguri internaţionale sunt expuse la Muzeul Apelor Minerale, unde se regăsesc și alte documente, obiecte despre istoria acestor ape.

Principalele izvoare din Borsec sunt: Izvorul nr. 3 Boldizsár, Izvorul nr. 5 László, Izvorul nr. 6 Lázár, Izvorul nr. 10 Kossuth, Izvorul nr. 11 Petőfi, Izvorul Pierre Curie.

Alte sugestii

Oferim experiențe. Vă invităm să descoperiți frumusețea peisajelor de iarnă neatinse. Natura, iubirea pentru natură și protejarea ei au un rol important în viața noastră. Explorarea naturii nu mai este posibilă doar pe jos — acum puteți descoperi zone mai mari în condiții sigure și controlate, într-un mod confortabil.
Madarasi Hargita hegycsúcs, Románia
1 eveniment
Asociația noastră are ca scop asigurarea securității evenimentelor sportive sau de altă natură desfășurate pe drumuri publice și în afara lor, folosind avantajele mobilității oferite de vehiculele motorizate pe două roți – motocicletele. Asigurăm siguranța și buna desfășurare a competițiilor de ciclism, maraton și triatlon desfășurate pe drumuri publice închise în întregime sau pe sectoare în colaborare cu reprezentații Poliției și a forțelor de ordine nominalizate pentru aceste sarcini sau individual în cazul evenimentelor organizate pe trasee/circuite închise.   Asigurăm suport la alte evenimente desfășurate pe drumuri publice care pot perturba traficul rutier: parade auto – moto, marșuri, demonstrații, etc, respectând în întregime legislația, condițiile și limitele impuse de autoritățile responsabile, respectând ordinea și interesul public, cu eficientă maximă și prin minimalizarea disconfortului creat pentru terțe părți.Serviciile oferite, fără a se limita însă la acestea: marșali moto, deschizători de drum, conducători de pluton/coloană, transport pentru cameramani, fotografi, personal cronometrare sau oficiali.    Organizăm cursuri teoretice și practice de manevrare a motocicletelor, de pilotaj defensiv și cod rutier pentru membrii asociației și nu numai. Organizăm sau asigurăm participarea membrilor Asociației la cursuri de prim ajutor.  
Strada Kas 2, Miercurea Ciuc, Románia
1 eveniment
Ferma TINCA este un loc unde natura devine o poveste vie, iar copiii învață prin experiență directă ce înseamnă respectul, empatia și bucuria de a trăi în armonie cu animalele și pământul.
537355 Vasláb, Románia
Kids4Cycling este o asociație nonprofit înregistrată din 2018, având ca obiectiv dezvoltarea comunității de ciclism din Miercurea Ciuc. Activitățile noastre includ elaborarea de planuri de antrenament, pregătirea pe termen lung a copiilor, precum și organizarea de competiții și diverse provocări sportive.
Csíkszereda, Románia
1 eveniment
Despre Via Transilvanica Via Transilvanica, “drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori, iar la fiecare km se găsește o bornă din andezit sculptată individual, borne care formează probabil cea mai lungă galerie de artă din lume și care însoțesc călătorii pe tot parcursul drumeției. Traseul traversează zece județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți și e împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana. În total, Via Transilvanica parcurge 107 unități administrativ-teritoriale din România, și pune în valoare patrimoniul natural și cultural al fiecărei regiuni. Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță inspirat din povestea altor astfel de trasee din Europa, America de Nord și nu numai. Dar, înainte de toate, este un proiect social, astfel că accentul cade pe comunitate. Proiectul își propune să scoată la lumină locuri din țară, aparent uitate de lume și depopulate major, din cauza limitărilor economice, și să le ofere viață. Viața pe care o aduc cu ei, drumeții cu rucsacul în spate, care după o lungă zi de umblat pe cărări, așteaptă un minim de ospitalitate și măcar o față primitoare, cu care să împărtășească povești. Despre asta este drumul care unește.
1 eveniment
Organizația Teritorială Ciuc a UDMR reprezintă interesele comunității maghiare din regiunea Ciuc. Cu sediul în Miercurea Ciuc, aceasta coordonează activitatea organizațiilor locale UDMR și a grupurilor partenere pentru promovarea intereselor politice, sociale, culturale și economice ale maghiarilor din zonă. Organizația face parte din structura națională a UDMR și colaborează cu biserici, instituții culturale și educaționale, precum și cu organizații civile. 
Csíkszereda, Petőfi Sándor utca 36. szám
Misiunea StartUp HUB este de a încuraja antreprenoriatul prin scheme de sprijin, de a contribui la reducerea șomajului prin programe de educație a adulților și de a crește, cu ajutorul experților săi, cuantumul finanțărilor Uniunii Europene venite în regiune.
Numele provine de la localitatea Ditrau si de la clubul sportiv organizator – Ditriders Motorsport. Este menit sa ajute sa asocieze evenimentul cu zona locala. Evenimentul consta din 3 zile, o zi de prolog si doua zile de traseu in munti care combina drumuri forestiere, urcari abrupte, potetci plin de pietre, etc.
1 eveniment
Asociația Culturală și de Tineret din Dealu a fost înființată la începutul anului 2005, la inițiativa a 11 tineri entuziaști din localitate. De-a lungul anilor, asociația a devenit un actor important al vieții comunitare, organizând evenimente culturale și colaborând cu școlile locale și administrația publică. Aceasta este coorganizator al evenimentelor tradiționale precum Zilele Narciselor și Festivalul Prunelor și organizează anual tabere de protecția mediului pentru copii și tineri. Unul dintre cele mai de succes evenimente este Festivalul de Dansuri și Cântece Populare pentru Copii din Dealu, care oferă anual sute de copii ocazia de a urca pe scenă. Asociația susține păstrarea tradițiilor locale, a valorilor culturale și a patrimoniului natural pentru generațiile viitoare. 
537080 Oroszhegy, Románia