Asociația Kalot
Asociația Kalot

Asociația Kalot

Organizator de Evenimente

Despre

Mișcarea KALOT a fost înființată de către părintele iezuit P. Kerkai Jenő în 1935 cu scopul de a ajuta cea mai desconsiderată și aservită pătură socială, cea a țăranilor.
Cel mai important obiectiv l-a reprezentat formarea tinerilor țărani. Asociația s-a angajat în formarea acelor tineri, care erau capabili de a-și controla propriul lor destin, iar prin munca și prezența lor puteau schimba nivelul scăzut al culturii mediului lor și să colaboreze în vederea rezolvării problemelor economice.
Pe parcursul a celor 10 ani de existență, Asociația KALOT a înregistrat o dezvoltare fără precedent: numărul membrilor s-a ridicat la jumătate de milion, în 3500 de comunități există grupuri locale și coordonează 20 de școli populare. Școala populară KALOT de la Șumuleu Ciuc a fost înființată în 1942 și a funcționat până la desființarea forțată din 1944. La această școală au absolvit mai multe sute de tineri secui asigurându-le o bază pentru întreaga viață.
La inițiativa și cu sprijinul lui P.András Imre S.J., în 2004 Asociația KALOT și-a început activitatea la Șumuleu Ciuc ca o organizație culturală angajată în educarea populară, formarea continuă și formarea comunităților.
Scopul Asociației KALOT este de a participa la formarea unui om corect, pe care să ne putem baza și care să respecte societatea cu onestitate, cinste și dorință de muncă. De asemenea ne dorim formarea unei societăți formate din oameni maturi, credibili, liniștiți.
Motoul nostru este: Evoluție și dezvoltare!

Valorile și misiunile noastre:

  • Credem în faptul că cea mai importantă resursă și comoară este credința noastră, că aceasta este un dar de la Dumnezeu și că, înainte de toate, este Dumnezeu și Om, întâlnirea lui Dumnezeu cu umanitatea, o minune interioară, personală.
  • Cea mai mare provocare pentru noi este de a putea prezenta fidel, dar totuși într-un mod atractiv și inovator valorile creștine omului tot mai îndepărtat de credință.
  • Fiecare activitate pornește de la principiul: cui îi este de folos?
Participanții la programele noastre evoluează:

  • În cultura generală, cunoștințe, aptitudini sau îndemânare?
  • În cultură?
  • În identificarea posibilităților materiale de existență?
  • În simțul civic?
  • În sentimentul că ceea ce am primit trebuie să împart cu alții?
Credem în faptul că rațiunea umană, dezvoltarea gândirii libere și a culturii generale, în pofida tuturor căilor periculoase și greșite posibile, servesc umanitatea mai mult decât ignoranța mută.
Scopul muncii noastre este ca dezvoltarea inteligenței să fie precedate de cultură și generarea normelor și valorilor demne de urmat.
Dorim ca odată cu cunoștințele să transmitem și simțul responsabilității utilizării acestora.
Credem că sentimentul de demnitate trebuie să fie însoțit de maturitate și bun-simț, că demnitatea noastră se poate dezvolta doar în cadrul unei societăți cu un normal simț al demnității.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti Harghita
Organizator de Evenimente
Frumoasa este o comună în județul Harghita, Transilvania, România, formată din satele Bârzava, Făgețel, Frumoasa (reședința) și Nicolești.
Strada Mihăileni, Frumoasa 537115, Romania
Organizator de Evenimente
Vă urez bun venit în judeţul Harghita, plaiul tradiţiilor şi al brazilor mereu verzi. Vă doresc, stimaţi oaspeţi, să vă simţiţi ca acasă şi să vă bucuraţi de ospitalitatea noastră! Consiliul Judeţean Harghita este compus din 30 de consilieri judeţeni şi din preşedintele consiliului judeţean. Consiliul judeţean alege din rândul consilierilor judeţeni 2 vicepreşedinţi. Şedinţele consiliului judeţean sunt convocate şi conduse de preşedintele consiliului. Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună. Şedinţele consiliului sunt publice. În şedinţele consiliului sunt dezbătute proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi.
P-ţa Libertăţii, nr. 5, Miercurea-Ciuc, Romania, 530140
2 evenimente
Organizator de Evenimente
Ca si pozitionare geografica, comuna este situata in nordul judetului Harghita, in depresiunea cu acelasi nume. La poalele Calimanilor si traversata de izvoarele Bistricioarei, comuna Bilbor se afla la o altitudine de 900-1053 metrii. Clima este temperat-continentala-depresionara, temperatura medie anuala fiind de circa 7-8 grade C. Administrativ, localitatea Bilbor este formata din 2 sub-unitati: Bilbor si Rachitis. Limitele nordice sunt chiar limitele de judet spre Suceava, inspre vest limita orasului Toplita, iar in sud limitele administrative se opresc la granitele cu statiunea Borsec si comuna Corbu. Populatia, asa cum se constata odata cu recensamantul din 2002 este formata din 2859 de locuitori dintre care 2843 romani si 16 unguri. Din punct de vedere religios, 2845 sunt ortodocsi , 12 romano-catolici, 1 greco-catolic si 1 evanghelic.
Bilbor 537020, Romania
Organizator de Evenimente
Închis
Comuna Corbu este localizată între Munții Bistriței (Muntele Comarnicului) și Munții Giurgeului (subgrupa Munților Borsecului) și este așezată pe valea râului Bistricioara, afluent al Bistriței. Înspre sud de Capu Corbului se înalță creasta Corbu (1173 m) și la sud de Corbu – Muntele Corhan, iar înspre nord Vârful Bâtca Arsurilor (1385 m). Se învecinează direct cu Comuna Tulgheș spre sud-est și Orașul Borsec la vest precum și Bilbor spre nord-est.
Corbu 537330, Romania
Organizator de Evenimente
Casa de Cultură Toplița
Strada Eroilor, Toplița 535700, Romania