Asociația Kalot

Despre

Mișcarea KALOT a fost înființată de către părintele iezuit P. Kerkai Jenő în 1935 cu scopul de a ajuta cea mai desconsiderată și aservită pătură socială, cea a țăranilor.
Cel mai important obiectiv l-a reprezentat formarea tinerilor țărani. Asociația s-a angajat în formarea acelor tineri, care erau capabili de a-și controla propriul lor destin, iar prin munca și prezența lor puteau schimba nivelul scăzut al culturii mediului lor și să colaboreze în vederea rezolvării problemelor economice.
Pe parcursul a celor 10 ani de existență, Asociația KALOT a înregistrat o dezvoltare fără precedent: numărul membrilor s-a ridicat la jumătate de milion, în 3500 de comunități există grupuri locale și coordonează 20 de școli populare. Școala populară KALOT de la Șumuleu Ciuc a fost înființată în 1942 și a funcționat până la desființarea forțată din 1944. La această școală au absolvit mai multe sute de tineri secui asigurându-le o bază pentru întreaga viață.
La inițiativa și cu sprijinul lui P.András Imre S.J., în 2004 Asociația KALOT și-a început activitatea la Șumuleu Ciuc ca o organizație culturală angajată în educarea populară, formarea continuă și formarea comunităților.
Scopul Asociației KALOT este de a participa la formarea unui om corect, pe care să ne putem baza și care să respecte societatea cu onestitate, cinste și dorință de muncă. De asemenea ne dorim formarea unei societăți formate din oameni maturi, credibili, liniștiți.
Motoul nostru este: Evoluție și dezvoltare!

Valorile și misiunile noastre:

  • Credem în faptul că cea mai importantă resursă și comoară este credința noastră, că aceasta este un dar de la Dumnezeu și că, înainte de toate, este Dumnezeu și Om, întâlnirea lui Dumnezeu cu umanitatea, o minune interioară, personală.
  • Cea mai mare provocare pentru noi este de a putea prezenta fidel, dar totuși într-un mod atractiv și inovator valorile creștine omului tot mai îndepărtat de credință.
  • Fiecare activitate pornește de la principiul: cui îi este de folos?
Participanții la programele noastre evoluează:

  • În cultura generală, cunoștințe, aptitudini sau îndemânare?
  • În cultură?
  • În identificarea posibilităților materiale de existență?
  • În simțul civic?
  • În sentimentul că ceea ce am primit trebuie să împart cu alții?
Credem în faptul că rațiunea umană, dezvoltarea gândirii libere și a culturii generale, în pofida tuturor căilor periculoase și greșite posibile, servesc umanitatea mai mult decât ignoranța mută.
Scopul muncii noastre este ca dezvoltarea inteligenței să fie precedate de cultură și generarea normelor și valorilor demne de urmat.
Dorim ca odată cu cunoștințele să transmitem și simțul responsabilității utilizării acestora.
Credem că sentimentul de demnitate trebuie să fie însoțit de maturitate și bun-simț, că demnitatea noastră se poate dezvolta doar în cadrul unei societăți cu un normal simț al demnității.

Alte sugestii

Oferim experiențe. Vă invităm să descoperiți frumusețea peisajelor de iarnă neatinse. Natura, iubirea pentru natură și protejarea ei au un rol important în viața noastră. Explorarea naturii nu mai este posibilă doar pe jos — acum puteți descoperi zone mai mari în condiții sigure și controlate, într-un mod confortabil.
Madarasi Hargita hegycsúcs, Románia
1 eveniment
Asociația noastră are ca scop asigurarea securității evenimentelor sportive sau de altă natură desfășurate pe drumuri publice și în afara lor, folosind avantajele mobilității oferite de vehiculele motorizate pe două roți – motocicletele. Asigurăm siguranța și buna desfășurare a competițiilor de ciclism, maraton și triatlon desfășurate pe drumuri publice închise în întregime sau pe sectoare în colaborare cu reprezentații Poliției și a forțelor de ordine nominalizate pentru aceste sarcini sau individual în cazul evenimentelor organizate pe trasee/circuite închise.   Asigurăm suport la alte evenimente desfășurate pe drumuri publice care pot perturba traficul rutier: parade auto – moto, marșuri, demonstrații, etc, respectând în întregime legislația, condițiile și limitele impuse de autoritățile responsabile, respectând ordinea și interesul public, cu eficientă maximă și prin minimalizarea disconfortului creat pentru terțe părți.Serviciile oferite, fără a se limita însă la acestea: marșali moto, deschizători de drum, conducători de pluton/coloană, transport pentru cameramani, fotografi, personal cronometrare sau oficiali.    Organizăm cursuri teoretice și practice de manevrare a motocicletelor, de pilotaj defensiv și cod rutier pentru membrii asociației și nu numai. Organizăm sau asigurăm participarea membrilor Asociației la cursuri de prim ajutor.  
Strada Kas 2, Miercurea Ciuc, Románia
1 eveniment
Ferma TINCA este un loc unde natura devine o poveste vie, iar copiii învață prin experiență directă ce înseamnă respectul, empatia și bucuria de a trăi în armonie cu animalele și pământul.
537355 Vasláb, Románia
Kids4Cycling este o asociație nonprofit înregistrată din 2018, având ca obiectiv dezvoltarea comunității de ciclism din Miercurea Ciuc. Activitățile noastre includ elaborarea de planuri de antrenament, pregătirea pe termen lung a copiilor, precum și organizarea de competiții și diverse provocări sportive.
Csíkszereda, Románia
1 eveniment
Despre Via Transilvanica Via Transilvanica, “drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori, iar la fiecare km se găsește o bornă din andezit sculptată individual, borne care formează probabil cea mai lungă galerie de artă din lume și care însoțesc călătorii pe tot parcursul drumeției. Traseul traversează zece județe: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți și e împărțit în șapte ținuturi cultural-istorice: Bucovina, Ținutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana. În total, Via Transilvanica parcurge 107 unități administrativ-teritoriale din România, și pune în valoare patrimoniul natural și cultural al fiecărei regiuni. Via Transilvanica este un traseu de lungă distanță inspirat din povestea altor astfel de trasee din Europa, America de Nord și nu numai. Dar, înainte de toate, este un proiect social, astfel că accentul cade pe comunitate. Proiectul își propune să scoată la lumină locuri din țară, aparent uitate de lume și depopulate major, din cauza limitărilor economice, și să le ofere viață. Viața pe care o aduc cu ei, drumeții cu rucsacul în spate, care după o lungă zi de umblat pe cărări, așteaptă un minim de ospitalitate și măcar o față primitoare, cu care să împărtășească povești. Despre asta este drumul care unește.
1 eveniment
Organizația Teritorială Ciuc a UDMR reprezintă interesele comunității maghiare din regiunea Ciuc. Cu sediul în Miercurea Ciuc, aceasta coordonează activitatea organizațiilor locale UDMR și a grupurilor partenere pentru promovarea intereselor politice, sociale, culturale și economice ale maghiarilor din zonă. Organizația face parte din structura națională a UDMR și colaborează cu biserici, instituții culturale și educaționale, precum și cu organizații civile. 
Csíkszereda, Petőfi Sándor utca 36. szám
Misiunea StartUp HUB este de a încuraja antreprenoriatul prin scheme de sprijin, de a contribui la reducerea șomajului prin programe de educație a adulților și de a crește, cu ajutorul experților săi, cuantumul finanțărilor Uniunii Europene venite în regiune.
Numele provine de la localitatea Ditrau si de la clubul sportiv organizator – Ditriders Motorsport. Este menit sa ajute sa asocieze evenimentul cu zona locala. Evenimentul consta din 3 zile, o zi de prolog si doua zile de traseu in munti care combina drumuri forestiere, urcari abrupte, potetci plin de pietre, etc.
1 eveniment
Asociația Culturală și de Tineret din Dealu a fost înființată la începutul anului 2005, la inițiativa a 11 tineri entuziaști din localitate. De-a lungul anilor, asociația a devenit un actor important al vieții comunitare, organizând evenimente culturale și colaborând cu școlile locale și administrația publică. Aceasta este coorganizator al evenimentelor tradiționale precum Zilele Narciselor și Festivalul Prunelor și organizează anual tabere de protecția mediului pentru copii și tineri. Unul dintre cele mai de succes evenimente este Festivalul de Dansuri și Cântece Populare pentru Copii din Dealu, care oferă anual sute de copii ocazia de a urca pe scenă. Asociația susține păstrarea tradițiilor locale, a valorilor culturale și a patrimoniului natural pentru generațiile viitoare. 
537080 Oroszhegy, Románia