Legendă

Aproape de Toplița, la confluența pâraielor Szekeres și Voievodeasa se găsește un ansamblu de pietre ciudate. O piatră mai mare și plată este înconjurată de niște pietre mai mici, ca și cum ar fi o masă amenajată și înconjurată de scaune. Tradiția locală presupune, că aici s-ar fi întâlnit tâlharii după jafuri pentru a ascunde prin zonă comorile furate, dar și pentru a planifica următoarea acțiune ilicită.

Oamenii au primit acest munte pentru ajutorul oferit văduvei domnitorului la mutarea acesteia din zonă.

Pe stâncile care domnesc deasupra localității Bălan a trăit o zână, numită Tarkő, care avea două fete, Maros – Mureș – și Olt. Cele două fete au vrut să-și viziteze tatăl lor exilat la Marea Neagră. În acest scop mama lor le-a transformat în ape curgătoare, însă cele două fiind într-o rivalitate perpetuă, au pornit pe căi separate. Până la urmă, după ce ambele s-au alăturat Dunării, au ajuns împreună la tatăl lor.

Pe vremurile năvălirii turcilor era în satul Mărtiniș un bărbat frumos, Biró Gábor, care era foarte mândru de părul lui lung. Însă acesta i-a adus și sfârșitul: părul lui s-a prins de mărăcini și a fost învins de dușmani.

În mod documentat, poetul național al maghiarimii, Sándor Petőfi, și-a petrecut ultima seară de dinaintea dispariției de pe câmpul de la Albești sub părul conacului Gyárfás din Cristuru Secuiesc. Se șoptește că ar fi scris și o poezie sub acest păr devenit legendar, însă singurul martor este doar pomul.

În perimetrul comunei Valea Strâmbă se găsește o peșteră, care și-a primit numele după sunetul șoptitor, numele Súgó-barlang însemnând în maghiară Peștera Șoptitoare. Tradiția spune, că de pe tavanul peșterii picură stropi de aur, iar până când se vor umple trei găleți cu acest aur vor trece șapte ani. Însă cel care o să aducă aurul la suprafață trebuie să fie un bărbat foarte zdravăn. 

Tartod, un vrăjitor diabolic și acoliții lui au furat într-o noapte piatra de temelie a cetății Firtos, însă după cântecul unui cocoș soarele a răsărit și a spart vraja. Vrăjitorii au ascuns piatra de temelie găurită lângă râul Corund, acolo, unde poate fi văzut și astăzi. 

La Borsec, între poteca spre Izvorul Străvechi și Grota Urșilor este o poieniță, Poiana Zânelor. Florile acestei grădini erau îngrijite de către fata domnului cetății de pe vârful Dealul Rotund, pe numele Hedvig, și din când în când se poate auzi cântecul zânelor. 

În valea râului Goagiu, lângă râul Târnava Mare, în vremurile cruciadelor, niște cavaleri și-au făcut un sălaș. La început a fost numai un loc de odihnă, după aceasta au răsărit și niște case, iar pe urmă s-a ridicat o întreagă localitate. Aceasta este orașul Cristuru Secuiesc de astăzi.

Fața sculpturii Mariei din bazilica din Șumuleu Ciuc a fost tăiată în vremurile năvălirii turco-tătare, însă datorită puterii miraculoase ale acesteia năvălitorii nu au reușit să-o acapareze. 

Tătarii i-au împins pe secui spre o peșteră, cu scopul de a-i înfometa, însă aceștia au făcut o formă de kürtőskalács din pai, iar tătarii crezând că nu au cum să-i înfometeze și-au abandonat acțiunea.

În amintirea populară din satul Ciucsângeorgiu, numele lui István Tompos trăiește viu ca un veritabil erou. Încununarea fiului său a fost întreruptă de venirea tătarilor, însă alaiul înfuriat de venirea oaspeților neinvitați i-a izgonit pe năvălitori foarte departe de sat.

În Cetatea Harom, au trăit uriași. Un uriaș tânăr a ridicat de pe pământ un om, ducându-l în cetate, însă tatăl lui i-a poruncit să-l ducă înapoi, deoarece vor veni vremurile când oamenii o să domnească peste pământ. Prin preajmă a trăit și un balaur care a răpit fiica domnului cetății.

În perimetrul localității Ciumani, sub vârful Amza, se găsește o formațiune pietroasă ciudată. Credința populară o consideră ca fiind o urmă a piciorului însuși a Mântuitorului Iisus, care a venit călărind pe spatele unui măgar și ținea în mână și un băț. Astfel nu s-a conservat numai urma lui Iisus, cât și cele lăsate de către măgar, dar și urma vârfului bățului pe care Mântuitorul s-a sprijinit.

La sfatul unei femei clarvăzătoare, doamna Bákai, secuii din Gheorgheni i-au păcălit pe tătari punându-și pălăriile pe niște sperietoare din pai și așezând niște vase în iarbă pentru a speria caii tătarilor, iar după aceasta i-au învins.

Baronul Bánffy Dezső deținea o vie la Breaza, lângă Reghin, iar la Toplița o mulțime de păduri de brazi. În glumă, prietenii s-au oferit să vină la culesul strugurilor, dar la Toplița. Răspunsul baronului a fost pe măsură: a legat frumos ciorchinele de struguri pe brazi și și-a rugat prietenii, că dacă tot au venit la culesul strugurilor, acum să se țină de cuvânt. De atunci partea respectivă a muntelui Tarnița poartă numele de Via lui Bánffy

Sfântul Ladislau, regele Ungariei a luptat împotriva cumanilor la Chiraleș. Unul dintre cumani a răpit o fată frumoasă, însă regele l-a urmărit și cu ajutorul fetei l-a răpus pe păgân. Această scenă este imortalizată pe fresca bisericii din Dârju. În bastioanele fortăreței localnicii își adăpostesc proviziile de alimente.