Tipografia şi atelierul de legătorie de la Şumuleu Ciuc

Inaugurarea expoziţiei a avut loc în 2001, cu ocazia aniversării a 325 de ani de la înfiinţarea tipografiei de la Şumuleu Ciuc.

Tipografia a fost înfiinţată sub principatul lui Mihály Apafi (1661-1690). În perioada acea au funcţionat opt tipografii protestante (în Sárospatak, Cluj, Sibiu, Alba Iulia, Sebeş, Keresd, Debrecen), iar cel de la Şumuleu era prima tipografie catolică pe teritoriul principatului. Cea mai mare tipografie catolică a vremii era în proprietatea Universităţii iezuite din Trnava, care s-a remarcat prin numărul mare al publicaţiilor şi tipăriturilor sale.

Până 1726 tipografia de la Şumuleu a fost singurul atelier catolic în Transilvania. Înfiinţarea şi funcţionarea sa erau în relaţie strânsă cu consolidarea religiei catolice şi răspândirea. Înfiinţarea tipografiei se leagă de numele franciscanului János Kájoni, care a obţinut aprobarea necesară de la Roma pentru înfiinţarea atelierului. Conform deciziei Congregaţiei Sfinte din 22 iunie 1676, franciscanii de la Şumuleu aveau dreptul la tipărirea gramaticii limbii latine a lui Aelius Donatus şi Emmanuel Alvarus, a scrisoriilor de familie ale lui Cicero, precum şi a abacului.

Prima publicaţie cunoscută, semnificativ şi din punctul de vedere al istoriei literaturii, este Cantionale Catholicum, culegerea de psalmi întocmită de János Kájoni în 1676, care a fost folosită şi peste tot în Transilvania şi Moldova.

În timpul revoluţiei din 1848-1849 tipografia a fost ocupată de revoluţionari, care au tipărit aici mai multe proclamaţii şi un ziar (Hadi Lap) al Războiului de Independenţă Maghiară. Scopul ziarului a fost să furnizeze informaţii despre situaţia internaţională şi despre cea de pe câmpul de luptă. După înfrângerea revoluţiei, călugării franciscani au fost pedepsiţi pentru tipărirea ziarului şi a proclamaţiilor: tipografia a fost confiscată, iar mănăstirea a fot obligată la o răscumpărare de 5000 de forinţi.

Atelierul de legătorie a început să funcţioneze la începutul secolului al 17-lea. Coperta cea mai veche, făcută pentru Marcus Bandinus, este cunoscută din anii 1644-1650. Atelierul a funcţionat împreună cu tipografia, de la 1676 până la sfârşitul secolului al 19-lea. Cărţile tipărite în tipografia franciscană au fost legate în atelierul de legătorie, dar la cerinţă au executat şi comenzi externe.

Coperţile făcute la Şumuleu au fost decorate cu tehnica auririi. În secolul al 17-lea copertele erau decorate în stil renascentist. La începutul secolului al 18-lea au folosit încă tehnica veche de decorare, însă spre sfârşitul secolului au recurs la stilul rococo. Perioada între secolele 17-18 reprezintă epoca de aur a atelierului de legătorie, care era urmat de un declin în stil şi calitate: copertele erau făcute din piele şagrinată sau hârtie.

Atelierul a funcţionat cel mai probabil până la începutul secolului al 20-lea. Cunoaştem cincisprezece tipărituri din secolul al 17-lea şi optzeci din secolul al 18-lea.

În primele o sută de ani atelierul a funcţionat într-o chilie a mănăstirii, iar în 1760 s-a mutat într-o clădire nouă. În 1778 au construit o clădire separată pentru tipografie, care a fost anexată la aripa vestică a mănăstirii. La începutul secolului al 20-lea funcţionarea tipografiei s-a oprit, iar în 1924 clădirea a fost demolată. În 1910 tipografia şi toată instalaţia a fost mutată în mănăstirea franciscană de la Cluj. În 1926 în clădirea mănăstirii de la Cluj a luat loc o expoziţie, în cadrul căreia a fost expusă instalaţia tipografiei de la Şumuleu.

Expoziţia noastră prezintă nu numai cele 125 de tipărituri şi legări aflate în colecţia noastră (tipărituri din 1676-1700, manuale din secolele 18-19, opere a unor autori franciscani, cărţi de rugăciuni, cărţi de psalmi, publicaţiile diferitelor societăţi religioase, etc.), ci şi unele piese din instalaţia tipografiei de odinioară: unele scule ale atelierului, gravuri pe aramă ale icoanelor şi ilustraţiilor.