Locații
Obiectiv turistic
La începutul anilor 90, numărul pelerinilor a crescut semnificativ în Șumuleu Ciuc. Biserica și zona înconjurătoare nu puteau găzdui on număr atât de mare de oameni. Conform tradiției, serbările de Rusalii cuprindeau o procesiune pe dealul Kissomlyó/Şumuleul Mic, motiv pentru care noul altar a fost așezat în șaua dintre Nagysomlyó/Şumuleul Mare și Kissomlyó/Şumuleul Mic.
Altarul „Hármashalom” (deal triplu) a fost proiectat de Imre Makovecz în 1996 la cererea preotului franciscan Albert Bartók. Potrivit lui Makovecz, preotul a descris clar și precis concepția: un deal triplu cu o cruce dublă care formează altarul. Arhitectul Makovecz a fost asistat de Ernő Bogos, arhitect în Miercurea Ciuc, care a jucat un rol semnificativ în lucrările de planificare și construcție.
Simbolul „Hármashalom”, este un element heraldic care a apărut în stema Ungariei în secolul al XIII-lea, inițial simboliza cele trei dealuri ale Golgotei, mai târziu a devenit simbolul celor mai înalți trei munți ai regatului Ungariei, Mátra, Tátra și Fátra.
Altarul a fost inaugurat pe 24 noiembrie 1996, la Sărbătoarea lui Hristos Regele. Astăzi găzduiește aniversarea anuală a Rusaliilor, Ziua celor o Mie de Fete Secuience și multe alte evenimente.
La 1 iunie 2019, Papa Francisc I a celebrat Sfânta Liturghie la Altarul ”Hármashalom” și a dăruit Trandafirul de Aur Fecioarei Maria.
Miercurea Ciuc, Romania
Obiectiv turistic
Baile Chirui se afla pe soseaua Odorhei-Miercurea Ciuc, in apropiere de Vlahita, intrarea pe valea Chiruiului se face aproape vis-a-vis de panoul indicator "Spre Baile Harghita" unde apare o sosea ce care urca spre stanga, pancarta cu "Baile Chirui-5 km" este bine semnalizata chiar din sosea, dar trebuie s-o iei spre dreapta. Imediat ce-ai facut "dreapta", intri intr-o padure inalta si deasa, incat de-abia mai vezi soarele, care n-a disparut, e tot acolo sus deasupra ta tot timpul dar razele lui nu mai pot sa se strecoare prin cetina brazilor, caci lumina se propaga, cum bine ne-a invatat profu' de fizica din liceu doar in linie dreapta...
Un alt panou, ce te impresioneaza de data aceasta, apare dupa primii 2 km de mers:
"Doar atunci cand ultimul copac va fi doborat, cand ultimul râu va fi otravit, cand ultimul peste va fi prins, iti vei da seama ca banii nu pot fii mancati!".
Băile Chirui 537141, Romania
Obiectiv turistic
În 1883, mulţumită contelui Apor Károly a fost construit în partea de jos a vârfului Surduc, Bastionul Apor (761 m), acesta fiind un punct panoramic şi de odihnă, care nu a fost folosit niciodată ca obiectiv strategic. Din bastion există a priveliște excelentă asupra orașului Băile Tușnad din Defileul Tușnad, asupra râului Olt și a Rezervației Naturale Piatra Șoimilor.
Bastionul Apor a suferit mai multe renovări de-a lungul anilor, dar în fiecare caz s-a conservat clădirea conform stilului și scopului acestuia. Chiar mai mult, acum poate fi vizualizat din oraș chiar dacă este întuneric. Pe parcursul renovării din 2017 s-a amenajat un spațiu de expoziție în incinta basionului prin amplasarea unor panouri cu imagini de arhivă și cu o scurtă prezentare a trecutului acestuia.
Foto: Băile Tușnad și împrejurimile - destinație ecoturistică
Băile Tușnad, Romania
Obiectiv turistic
Biserica Ciuntită (Csonkatorony) este un interesant vestigiu arhitectonic al Ciucului de Sus. Se afla la 1 km nord-vest de la Tomești, pe o creasta de 767 m. Ruina de 11 m înaltime este de fapt fostul turn al bisericii medievale al localitatii.
Biserica a fost construita în stil gotic, aparata de un zid fortificat. Interesant este, ca spatiul aparat de aceste ziduri a servit ca cimitir mult timp dupa ce biserica a fost demolata.
Foto: Munzlinger Attila
Tomești, Romania
Experienţe
Obiectiv turistic
Cabinele montane panoramice sunt rare în Europa. În România sunt două, ambele în Cheile Bicazului. Aceste adăposturi montane au fost înființate în anul 2021 de către Serviciul Salvamont și Peșteră al Asociației Killer Adventure și Consiliul Județean Harghita. Una dintre ele este situată pe Muntele Piatra Poienii, cealaltă se află pe Muntele Ucigaş.
Aceste adăposturi pot fi vizitate, însă cei dornici au, de asemenea, opțiunea de a petrece noapte în ele (50 RON/pers./noapte). Tot ceea ce trebuie să faceți este să contactați Serviciul Salvamont pentru a face o programare (+4074 4701 815) sau rezervare online folosind aplicația In Time.
Foto: Péter Kázmér & Radio Cluj
Cheile Bicazului/Békás-szoros
Capelă
Obiectiv turistic
Cel care doreşte o plimbare spirituală poate să urmeze Calea Crucii, numită Calvarul Secuiesc şi să treacă prin cele 14 staţii, sculptate în stânci de câte doi metri, care, pe lângă patimile lui Isus, înfăţişează şi momentele cruciale din istoria secuilor. Staţiile au fost aşezate de-a lungul drumului care duce prin pădure la capela Ugron. Capela, care se zăreşte printre copacii de pe creasta Nagymál, este cavoul familiei Ugron, o veche familie de secui de importanţă istorică.
Strada Orbán Balázs 154, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Atracție Family-friendly
Obiectiv turistic
Închis
ÎNCHIS PÂNĂ LA DATA DE 31 MAI 2026
Folosindu-ne de experienţele casei de fluturi temporare din Odorheiu Secuiesc, în primăvara lui 2012 am deschis în Praid, judeţul Harghita, prima casă de fluturi permanentă din România. Clădirea compartimentată în două, construită special în acest scop, găzduieşte o zonă de recepţie care comunică cu un magazin de suveniruri, alături de un spaţiu denumit „spaţiu de zbor”, cu un microclimat tropical, ornat cu plante tropicale, având un lac mic şi o alee circulară.
Fluturii noştri ajung la noi din fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa sub formă de crisalide. După sosirea lor, crisalidele sunt puse într-o clocitoare construită special în acest scop, unde, în funcţie de specie, după câteva zile – și deja transformaţi din omizi – văd lumina zilei nişte fluturi minunaţi. În fiecare an, în lunile calde, casa de fluturi poate fi vizitată, unde, de obicei, se pot observa, în acelaşi timp, mai multe sute de exemplare reprezentând 8 - 9 specii de bază şi 6 - 7 specii schimbătoare, metamorfice. Fiindcă durata de viaţă a fluturilor este de numai câteva săptămâni, la înlocuire suntem atenţi ca în continuu să prezentăm specii noi, având grijă ca vizitarea acestor specii să servească drept pretext pentru revenire.
Dintre oaspeţii noştri permanenţi, dorim să vă prezentăm virtuozul casei de fluturi, fluturele de azur (Morpho peleides), graţioșii fluturi zebra (Heliconiinae), fluturii bufniţa uriaşă (Calligo memnon), care lenevesc încontinuu, precum şi fluturele zmeu de hârtie (Idea leuconoe), care zboară ca un cearceaf. Casa noastră de fluturi oferă, atât copiilor, cât şi adulţilor, momente de relaxare interesante şi pline de experienţe.
Poate fi vizitată din mai până în septembrie.
PREȚ BILETE
• 10 RON - copii, elevi, studenți
• 12 RON - adulți, pensionari
• sub 3 ani acces gratuit
Strada Küllőmező, Romania
Experienţe
Atracție Family-friendly
Obiectiv arhitectural
Deschis
Situată în centrul Praidului, lângă sediul de poliție și blocurile ANL, căsuța răsturnată are dimensiunea de 8×5 metri.
Prin ușa principală se intră în mansardă, unde se află camera copiilor, iar de aici o scară duce la parter. La parter se află o bucătărie cu un living și o baie.
PREȚURILE BILETELOR
• sub 3 ani este gratuit
• 10 RON - pentru copii până la 12 ani
• 20 RON - pentru adulți
Praid/Parajd 537240, Romania
Castel
Atracție Family-friendly
Obiectiv arhitectural
Deschis
Castelul Lázár, situat aproape de centrul satului Lăzarea, este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania.
Castelul cu creneluri a fost una dintre cele mai atractive reşedinţe nobiliare din secolul al XVII-lea din Transilvania. În holul cu boltă în ogivă există inscripţii cu litere gotice din anul 1532. Zidul de incintă este dotat cu patru bastioane. Intrarea în curtea castelului se face prin turnul de poartă pe latura sudică.
Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár, tovarăşul de joacă al lui Gabriel Bethlen, mai târziu om de bază a principelui şi judele regal suprem al scaunelor Giurgeu, Ciuc şi Caşin. Blazonul lui din 1632 se află pe un perete al bastionului pe colţul stâng, în interiorul curţii, care desemnează şi data finalizării construcţiilor.
În 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor), cum a fost şi seniorul castelului, Ferenc Lázár. De numele lui se leagă construcţia şi reconstrucţia Casei Cavalerilor.
Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538.
Castelul Lázár a fost ars în repetate rânduri şi s-a ruinat în 1842 tot din cauza unui incendiu.
Începând din 1967 castelul se află sub renovare şi restaurare, activitate ce se desfăşoară şi astăzi. Obiectivul final este redarea splendorii de odinioară a clădirii, deoarece acesta este una dintre cele mai importante construcţii în stil renascentist ale Transilvaniei.
Pe parcursul lucrărilor i s-a conferat şi statutul de sit arheologic. În anul 2013 a fost restituit urmaşilor familiei Lázár, motiv pentru care soarta castelului este încă indecisă.
Vizite duminica, cu programare prealabilă!
+40 745 295 925
BILET DE INTRARE:
• adult: 35 RON
• grup de minim 25 de persoane: 30 RON
• pensionar: 30 RON
• student: 20 RON
• locuitorii din Lăzarea: 20 RON
• copii sub 7 ani: gratis
• taxă de filmare/fotografiere profesională: 200 RON
Lăzarea 537135, Romania
1 eveniment
Camere de închiriat
Castel
Obiectiv arhitectural
Istoria castelului:
În anul 1466 auzim pentru prima dată despre familia nobilă de moșieri Geréb din Filiaș, a cărei conac nobiliar se afla aici încă din secolul al XV-lea, pe locul castelului care se găsește acolo și în prezent. Despre această clădire nu au rămas date scrise, dar se presupune că în 1588, György Geréb a aranjat renovarea conacului sau construcția unei alte clădiri agricole. În 1625, András Geréb, căpitanul de gardă al lui Gábor Bethlen, a reconstruit conacul prăbușit din piatră, în forma unui castel.
În 1628, după moartea lui András Geréb, care nu a lăsat niciun moștenitor, moșiile au revenit tezaurului, fiind apoi donate de prințul Gabriel Bethlen lui Moise Székely cel Tânăr, judecător regal al Scaunului Odorhei și logodnicei sale, Judit Lónai.
În 1635, Gheorghe Rákóczi I a oferit întregul castel din Fiatfalva, împreună cu proprietățile asociate lui Matthias Huszár de Brenhida, paharnicului său, judecătorul principal al Scaunului Mureș. Castelul se afla în posesia lui Moise Székely, dar din cauza infidelității acestuia a revenit în stăpânirea prințului. Matthias Huszár a decedat în 1652, iar dintre cele două fiice ale sale, Borbála Huszár sau Görgyné Torma, după primul ei soț, a moștenit castelul din Fiatfalva. Borbála Huszár și cel de-al doilea soț al ei, János Nemes de Hídvég, s-au căsătorit în februarie 1676 în castelul din Fiatfalva. Mai multe...
Vizitarea castelului:
Sunt posibile și tururi individuale și de grup ale castelului: ugroncastle.ro.
Închiriere castel:
Datorită lucrărilor de reconstrucție desfășurate între 2021 și 2024, castelul strălucește în toată splendoarea sa, fiind totodată nou și autentic. Într-unul dintre aripi au fost amenajate săli de evenimente, iar în aripa porții au fost create 12 camere de hotel cu baie proprie și cu vedere spre grădină. Castelul poate fi închiriat în întregime. Este recomandat pentru reuniuni de familie sau între prieteni de 2-3 zile, pentru activități de team building corporativ sau ca locație pentru nunți și petreceri de mai multe zile. Solicitați o ofertă aici!
Filiaș/Fiatfalva 535401, Romania
2 evenimente
Obiectiv turistic
Centrul de Pelerinaj și Vizitare Márton Áron se află în comuna Sândominic, județul Harghita.
Scopul principal al centrului este de a deservii pelerinii și turiștii care îl vizitează locația, de a oferi informații, și un loc de odihnă într-o atmosferă civilizată. Totodată, este un loc ideal pentru programele și expozițiile temporare ale Muzeului Márton Áron. Nu în ultimul rând, clădirea va fi o casă practică, confortabilă, demnă pentru comunitatea locală, activități after school și pentru programe de agrement.
Sândominic 537275, Romania, str. Alszeg, nr. 1645/A
Expoziție
Atracție Family-friendly
Obiectiv turistic
Stimate vizitator!
Centrul Memorial al Grănicerilor Secui înființată de Asociația Szépvízért este o destinație turistică specială și în același timp importantă. Prin prezentarea evenimentelor militare și a suferințelor cauzate de cele două conflagrații mondiale, expoziția contribuie la pacifismul modern european.
În cadrul expoziției - pe lângă colecția bogată de obiecte și instalații speciale - și o serie de instrumente tehnice moderne se află la îndemâna vizitatorului, care a ajută pe acesta în înțelegerea mai ușoară a istoriei de 1000 de ani a secuimii.
Centrul memorial al grănicerilor secui prezintă istoria organizațiilor militare și a grănicerimii secuiești din Carpații Orientali, de la epoca Arpadiană până la al Doilea Război Mondial.
Bilete de intrare
• Adulți: 30 lei
• Elevi/studenți: 15 lei (Este obligatoriu prezentarea carnetului de elev sau a carnetului studențesc.)
Asigurăm bilete gratuite pentru angajații de muzee, jurnaliști sau pedagogi care însoțesc grupuri, și pentru ghizi.
Expoziția nu este recomandată copiilor sub 10 ani.
Durata vizitării expoziției este minim 90-120 minute.
Ghidajul este asigurat prin sistem audioghid în trei limbi: română, maghiară și engleză.
Este strict interzis fotografierea pe teritoriul expoziției!
Program
Miercuri 10-16
Joi 10-16
Vineri 10-16
Sâmbătă 10-16
*ultima intrare: 15:30
Strada Mihăileni/Szentmihályi út 18, Frumoasa/Csíkszépvíz 537115, Romania
Conac
Atracție Family-friendly
Monument
Familia Henter din Sântionlunca a construit conacul la începutul secolului al XVIII-lea în stil baroc-renascentist, probabil pe locul unei clădiri legate de familia Hadnagy.
În secolul al XVIII-lea, aici au trăit seniorul Ádám Henter împreună cu soția sa, Krisztina Sármasági. Fiul lor – cel care a obținut titlul nobiliar –, juniorul Ádám Henter (1714-1781) s-a născut aici, iar după masacrul de la Siculeni a devenit judele suprem regal al Scaunului Ciuc. Împreună cu soția sa, Borbála Nagy din Petecu, este amintit ca fiind patronul localității, deoarece a contribuit în mod semnificativ la reconstrucția bisericii. Următorul membru al familiei a fost baronul Antal Henter (1748-1824), șambelan imperial-regal, judele suprem regal al Scaunului secuiesc Odorhei, a cărui soție a fost contesa Anna Haller. Dintre cei șase copii ai lor, József Henter (1791-1867) a fost ultimul moștenitor bărbătesc al familiei. Odată cu moartea lui, descendența familiei Henter, care devenise baronică în 1754, s-a stins. József Henter, cunoscut pentru filantropia sa, mecenantul teatrului și al muzeelor, deși a locuit în Călimănești, a fost înmormântat în cripta familiei din Sântimbru. În testamentul său, a lăsat o sumă substanțială pentru construcția turnului bisericii din Sântimbru. Singurul său moștenitor a fost fiica sa adoptivă - baroana Irén Szentkereszti de Zagon.
În 1878, Endre Székely (1835-1903) din Păcureni, prim-pretor al districtului Sânmartin, a cumpărat proprietatea vastă și s-a mutat în conac împreună cu soția sa, Adél Babolcs. În acest moment, preotul paroh Sándor Veress a consemnat în Historia domus că „această achiziție a fost un real beneficiu pentru sat”.
În 1922, parohia locală romano-catolică a cumpărat o parte din proprietate de la moștenitorii lui Endre Székely, „cu conacul și clădirile fermei” - scria Balázs Kovács, preot paroh, în Historia domus a parohiei. Mai târziu, parohia a fost nevoită să cedeze clădirea școlii parohiale statului, astfel încât școala confesională s-a mutat aici până în 1948. Această clădire a fost, de asemenea, căminul cultural și cinematograful satului din 1934 până la construcția noului cămin cultural în 1973. Profesorul și omul de cultură István Salló, în 1957 a înființat aici primul muzeu sătesc din bazinul Ciucului. În anii 1970 în clădire mai existau săli de clasă, dar mai târziu a stat părăsită zeci de ani și aproape că s-a prăbușit. După schimbarea de regim din 1989, cu ajutorul Muzeului Secuiesc al Ciucului au fost încercări de mai multe ori de a întocmi planuri de renovare și de a conserva clădirea, care între timp a rămas fără acoperiș.
În 2011, clădirea a fost cumpărată de Primăria Comunei Sântimbru pentru 233335 de lei. Renovarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional între anii 2020 și 2023. Mai multe birouri de proiectare au lucrat la planurile de restaurare sub conducerea lui Szabolcs Guttmann, arhitectul șef al orașului Sibiu, și sub coordonarea firmei Vallum SRL. din Miercurea-Ciuc, personal de arhitectul Szabolcs Korodi.
PROGRAM DE VIZITARE
Vizitarea Conacului Henter se face pe bazî de programare.
Pentru rezervări sunați, de luni până vineri între orele 9-15, la 07 88 125 166, cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de sosire.
Prețul biletului: 10 RON/pers.
Grădina conacului poate fi vizitată gratuit. Scanând codurile QR de pe copaci, aflați informații despre acestea.
Sântimbru/Csíkszentimre 537271, Romania
Obiectiv turistic
Golgota de la Șumuleu, cunoscută sub numele “Pasul Isus”, este cea mai renumită Staţie de Cruce în aer liber din Transilvania.
Pe latura de vest a dealului Şumuleul Mic se poate ajunge pe cărarea din pădurea de brazi la capela Salvator. Pe panta abruptă pot fi găsite staţiile de cruci care reprezintă patimile lui Isus, care sunt parcurse de o mulţime de oameni, care rostesc rugăciuni, cu ocazia Pelerinajului de Rusalii. Staţiile vestesc credinţa şi jertfa unei persoane sau ale unui grup.
Prima menţiune scrisă despre Golgota de la Şumuleu datează din anul 1834. În locul crucilor vechi din lemn au fost aşezate cruci de piatră după 1868, din care în zilele noastre au rămas doar câteva.
Crucile de staţii noi au fost aşezate la începutul secolului al XX-lea şi sunt lucrările sculptorului în piatră Kovács Béla din Jigodin.
Șumuleu Ciuc, Miercurea Ciuc, Romania
Expoziție
Închis
Există două tipuri de materiale expuse: modele de clădiri monumentale realizate cu reciclarea gunoiului (13 buc.) și obiecte legate de meșteșuguri în Vlăhița (2 buc.).
Modelele sunt realizate de Gogyán József din Odorheiu Secuiesc. Motivația sa este să atragă atenția asupra utilizării diferitelor tipuri de deșeuri ca materii prime, în special în rândul tinerilor.
Modelele prezintă biserici, castele și muzee din Transilvania. În plus față de materialul afișat aici, puteți vedea miniaturi ale altor clădiri din casa creatorului (contact - Judith Bokor, ghid de turism).
Se poate viziona, de asemenea, modelul ciocan hidraulic din Vlăhița și piuă de postav din Minele Lueta. Ciocanul hidraulic a funcționat între anii 1850 - 1995, unde au fost forjate diverse unelte din fier, cum ar fi: topoare, sape, ciocane, lopeți, pică, pluguri. Piua de postav a fost folosită pentru a comprima și îngroșa pânza de lână țesută acasă pentru ca hainele făcute din aceasta să izoleze mai bine.
Vlăhita, Republicii, Nr. 47m, Szentegyháza/Vlahita 535800, Romania
Expoziție
Să se accentueze faptul că execuția acestei tip de brodare o facem cu un devotament maxim, fiind cea mai complexă formă de broderie, considerată și Hungarikum. Lucrările brodate sunt fidele privind mărimea, compoziția și armonia modelelor, alegerea culorilor a firelor de brodat precum și finețea lor. Noi nu brodăm modele inventate de noi ci numai acele care s-a realizat în era renascentistă sau barocă.
Expoziția cu patul cu baldachin renascentist a fost vizitat de circa 300-350 excursioniști ardeleni, vreo 500-550 turiști din Depresiunea Carpatică și peste 1000 de elevi din Depresiunea Giurgeului.
Lăzarea/Gyergyószárhegy 537135, Romania
Obiectiv turistic
În partea de jos a Luetei se găsește Casa de sare, ținută în evidență ca și monument ce aprovizionează cu sare nu numai satul Lueta, ci și pe cele din jur. În regiune se mai găsesc astfel de case în Merești, Sânmartin, Corund și Praid, dar sătenii sunt de părere că aici se găsește sarea de cea mai bună calitate.
Casa de sare are un trecut de sute de ani. A fost construită în 1866 peste fântână (drept mărturie stă inscripția de deasupra intrării). În 1996 clădirea a primit un acoperiș nou. Odinioară așezarea a avut și mină de sare, însă aceasta a funcționat numai pe o perioadă scurtă.
Satul este așezat pe un strat de sare de mare dimensiune ce este legat de câmpul de sare din Praid. Undeva sub sat, câmpul de sare se întâlnește cu o sursă de apă rezultând Fântâna de Sare, soluția sărată de aici fiind extrem de concentrată. Localnicii au foarte mare grijă de fântână, asigurându-și de aici cantitatea de sare de care au nevoie.
Lueta 537140, Romania
Atracție naturală
Experienţe
Atracție Family-friendly
Deschis
În Grădina păsărilor ornamentale Corund trăiesc aproape 40 de specii de păsări, de la păuni și păsări acvatice la fazani și papagali.
Există posibilitatea să mângâiați păsările, și să hrăniți unele specii.
Specii de păsări: 13 specii de fazani; păuni violeți, albaștri, arlechini și albi; diverse specii de potârnichi; diferite specii de porumbei; prepeliță; gâște cu obraz alb; gâște de Nil; gâște fluierătoare; gâște sălbatice; rațe mandarine, Bahama, amazoniene și multe alte specii de rațe; 14 specii de papagali; găini ornamentale; lebede.
Taxă de intrare: sistem de onoare
Strada Morii 24, Corund 537060, Romania
Atracție naturală
Experienţe
Obiectiv turistic
Deschis
Descoperiți lumea magică a Imperiul Poneilor și Mini Dino Parc, situat în Lupeni, la doar 12 kilometri de Odorheiu Secuiesc! Acest loc de poveste oferă experiențe de neuitat pentru copii și adulți.
Imperiul Poneilor:
• Copiii au posibilitatea de a călări și de a mângâia ponei.
• O expoziție de căruțe de ponei îi așteaptă pe vizitatori.
• Alte animale mici: iepuri, găini, miei, păuni, porumbei și fazani.
Mini Dino Parc:
• Situat într-un mediu forestier plăcut.
• Program ideal pentru familii, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Parcul este deschis zilnic între orele 10:00 și 18:00.
Vizitați-ne și bucurați-vă de apropierea naturii și de experiențele speciale!
96RC+P9, Lupeni, Romania
Experienţe
Atracție Family-friendly
Obiectiv turistic
Închis
Insect Park se află lângă Parcul Mini Transilvania, unde sunt expuse atât insecte gigant, de 2 metri înălțime, cât și insecte mai mici, realizate de echipa noastră. Parcul este singurul de acest fel din România și al doilea din Europa, unul asemănător poate fi vizitat în Polonia.
În parc sunt expuse 18 insecte gigant, robotizate, turiştii putând să vadă și să audă cum se manifestă ele în natură. Insectele expuse sunt de la noi din ţară, de la banala căpuşă, la lăcuste, furnici, fluturi, buburuze sau chiar scorpioni.
Informație:
Parcul Insectelor se află la Băile Seiche, lângă Odorheiu Secuiesc.
Bilete:
• Bilet pentru adulți: 25 RON
• Bilet pentru copii (gratuit pentru copiii sub 3 ani): 15 RON
• Bilet pentru pensionari: 15 RON
• Bilet de grup (minim 10 persoane):
• Adulți: 22 RON
• Copii / pensionari: 13 RON
ATENȚIE!
!!! Persoanele cu dizabilități beneficiază de intrare gratuită, dacă au în posesie un document care dovedește acest fapt !!!
Vă așteptăm cu nerăbdare la Băile Seiche, pentru a petrece o zi de neuitat!
Băile Seiche/Szejkefürdő (Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely) 535600, Romania
Expoziție
Deschis
Castelul renascentist construit de Hídvégi Mikó Ferenc, prădată de hoardele turco-tătare în 1661 este reconstruit din ruine până în 1716 de către armata austriacă cu scop de cazarmă fortificată. Înainte de 1970 este folosită în scopuri militare, după care devine sediul Muzeului. O poveste de patru sute de ani se află aici, evenimentele petrecute şi-au lăsat amprenta, suprapunându-se în straturi. Cu ocazia cercetărilor ştiinţifice trecutul se dezvăluie treptat: arheologii cercetează straturile din pământ, analizând obiectele găsite. Cu ocazia cercetărilor de parament istoricii de artă fac o muncă asemănătoare pe ziduri, stratigrafic (tencuieli, vopsiri, goluri înzidite, uşi, ferestre, guri de tragere, scări).
Expoziţia ne prezintă istoria primelor două secole a clădirii, prin obiectele găsite, elementele arhitectonice păstrate la locul original (in situ), într-un mod uşor de înţeles pentru toată lumea, cu ajutorul unor scurt metraje de epocă.
Prima sală
Majoritatea zidurilor sunt originale, cu o boltire ulterioară, în nişa ferestrei dinspre curte s-au păstrat mai multe straturi de tencuială şi văriure de secol 17, pe primul dintre ele se văd fragmenele unei inscripţii. Vitrina de stratigrafi e prezintă într-un mod jucăuş întâlnirea săpătorului cu diferitele obiecte de sub pământ.
Sala fântânii
Odinioară această sală era împărţită în mai multe încăperi, mărturii fi ind urmele zidurilor şi boltirilor demolate, uşile transformate în ferestre. Latrina de secol 17, scara spre etaj, fântâna interioară cu modifi cările de secol 18 (canalul lateral) sunt elementele principale, iar obiectele găsite conturează viaţa de zi cu ci a fortifi caţiei de secol 17-18. Scurt metrajul de epocă ne prezintă o posibilă poveste a obiectelor găsite în puţul fântânii.
Sala bucătăriei
Bucătăria mare de secol 18 era probabil pentru a găti ofiţerilor. În urma săpăturilor s-a găsit amprenta sobei şi a cuptorului, respectiv baza pilaştrilor hornului deschis. Cu aceste elemente s-a făcut reconstrucţia, care, împreună cu cămara învecinată ne cheamă la un tur gastronomic în timp. Scurt metrajul turnat la faţa locului ne prezintă viaţa aglomerată de odinioară.
Bastionul
Ultima sală vă prezintă o istorie militară mai amplă. Prin armele de secol 15-19 vă prezentăm evoluţia armamentelor, iar replicile fidele sunt palpabile. Evoluţia, transformarea clădirii este prezentată cu ajutorul unei machete, a releveelor de epocă şi a animaţiei 3D.
Piața Cetății, Miercurea Ciuc 530003, Romania
Atracție Family-friendly
Rezervație naturală
Deschis
Lacul Sfânta Ana, situat în craterul Ciomatului Mare, este singurul lac de origine vulcanică din Europa Centrală și de Est, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic al Ţinutului Secuiesc.
Este înconjurat de pereții abrupți ai conului vulcanic al muntelui Ciomat, cu câteva vârfuri mai înalte: Ciomatul Mare (1301 m), Ciomatul Mic (1238 m), dealul Tata (1174 m) sau Piscul Pietros (1125 m).
Unic în Europa, lacul se află la 946 m altitudine, având un diametru de 1737 m, iar adâncimea lui cea mai mare fiind de 7 m.
De pe marginea craterului, 13 pâraie cu caracter temporar, formate în urma averselor, aduc apa şi pietrişul în lac. Lacul este alimentat din apă de ploaie şi din apa rezultată în urma topirii zăpezilor.
Pe marginea nordică şi pe cea vestică a început procesul de sedimentare a lacului, fundul lacului fiind acoperit de un strat de nămol din ce în ce mai gros. Adâncimea lacului măsoară în prezent 6,5 m în punctul cel mai adânc.
Pe timp frumos, mai ales fără vânt, se pot observa bule de gaz, care se ridică de pe fundul lacului și care sunt de fapt manifestări ale activității post-vulcanice. În partea de nord, nord-est a lacului se poate observa un strat de turbă plutitoare care are o grosime de aproximativ un metru.
Vizită la Lacul Sfânta Ana
Natură, aer curat, mișcare și timp petrecut împreună!
Rezervația naturală Lacul Sfânta Ana-Tinovul Mohoș, este un loc excelent pentru familii, unul dintre locurile unde pe lângă admirarea peisajului și al naturii se formează atitudinea generațiilor viitoare față de mediul înconjurător.
La malul lacului se servește cel mai bun kürtőskalács și langoș din țară, iar printre mâncarea servită la terasă se găsesc opțiuni și pentru copii. Băuturile răcoritoare naturale și carbogazoase, berile nealcoolice sau alcoolice, ciocolata fierbinte, ceaiul și cafeaua pot fi savurate la eco-bufetele din parcare sau cel de la malul lacului. Toate produsele sunt vândute în ambalaje de sticlă sau ecologice.
Cover foto: Fodor István
Lacul Sfânta Ana, Romania
Monument
Obiectiv turistic
Moara de vânt din Călugăreni este un monument de importanță locală. Clădirea din secolul al XIX-lea este unică în județul Harghita. O altă curiozitate este faptul că în vremea aceea a fost construită lângă ea o moară de apă.
Monumentul și-a schimbat proprietarul în 2001, iar noul proprietar a transformat clădirea într-o manieră romantică. Clădirea cu două nivele în formă de cerc este acoperită cu șindrilă. Zidurile de piatră de la nivelul inferior sunt împărțite de ferestre simple cu închidere pătrată, iar la nivelul superior al zidurilor este doar o fereastră semicirculară.
Moara de vânt, considerată o curiozitate în împrejurimi, nu funcționează din secolul XIX, este doar o atracție specială al regiunii.
Călugăreni 537178, Romania
Monument
Obiectiv turistic
Orbán Balázs s-a născut în satul Poloniţa din apropierea oraşului Odorheiu Secuiesc, într-o familie secuiască cu tradiţie veche pe aceste meleaguri. A studiat la Odorheiu Secuiesc, însă în primăvara anului 1846 a părăsit meleagurile natale, pentru ca să revină abia în 1859. În anii absolutismului şi în perioada de relativă relaxare imediat următoare, el a cutreierat Ţinutul Secuiesc. A ajuns în fiecare localitate, a vizitat toate ruinele şi atracţiile naturale, luând notiţe şi imortalizând cele văzute cu aparatul de fotografiat. Între 1868 şi 1873, Orbán Balázs a publicat cele şase volume ale operei sale de marcă “Descrierea istorică, arheologică, geografică şi etnografică a Ţinutului Secuiesc”.
A murit fără urmaşi, lăsând totul moştenire neamului secuiesc din care s-a tras. Respectându-i-se ultima dorinţă, Orbán Balázs a fost înmormântat la Seiche. În faţa mormântului său a fost aşezat un şir de porţi secuieşti, dintre care prima fusese chiar poarta casei sale.
Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Atracție Family-friendly
Muzeu
Deschis
Muzeul va fi închis în perioada 1 noiembrie 2025 - 1 mai 2026.
În perioada de iarnă se poate vizita doar pe bază de programare.
Între 1 mai și 1 noiembrie este deschis Muzeul de Aragonit, vizavi de Dealul Melcului, pe DN13A, în fosta uzină de șlefuire.
Aragonitul este un mineral cristalizat îmbogăţit în calciu carbonat de apele minerale sărate.
Muzeul prezintă istoria și tehnica șlefuirii aragonitului, o colecție inedită de piese ce au luat naștere în aceeași clădire, unele cu 100 ani în urmă.
Obiectele şi artefactele din aragonit au ajuns în 1890 la Expoziţia Mondială din Paris (vaze, scrumiere, lămpi, cupe, fructiere, etc).
Vă așteptăm să vizitați primul și unicul muzeu de acest fel din Europa.
Tarif de vizitare: 15 ron, 10 ron (elevi, pensionari).
DN13A 1469/b, 537060, Romania
Atracție Family-friendly
Muzeu
Szőcs Lajos, a cărui familie de trei generaţii se ocupă de fabricarea de pălării de paie, s-a hotărât să înfiinţeze primul Muzeu de Paie din ţară la Crişeni.
Muzeul a fost înfiinţat într-o casă ţărănească tradiţională renovată. În prima încăpere pot fi văzute toate modelele de pălării de paie din ţară, în încăperea din mijloc sunt amplasate diferite obiecte de uz şi decoraţie, iar în ultima încăpere este prezentată tehnica de fabricare a pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata făcută. Tot aici poate fi văzută şi chiar încercată cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metri şi greutatea de 2,65 kg. La fabricarea ei s-au folosit 500 m de împletitură de paie şi 1,5 km de aţă.
În curtea Muzeului, vizitatorul poate admira o extraordinară colecţie. Mai mult de 600 de pietre sculptate de natură, având forme deosebite, ca de exemplu: raţă, porumbel, şapcă etc. Tot în curte se găseşte şi o pălărie de cinci metri.
Muzeul poate fi vizitat zilnic. Dacă este închis, întrebaţi în bar.
Gergely 229, Crișeni 537006, Romania
Atracție Family-friendly
Muzeu
Deschis
Muzeul Secuiesc al Ciucului, ca instituţie, s-a născut în anul 1950.
Din anul 1970, sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului este Castelul-fortăreaţă Mikó, cunoscut ca „Cetatea”, cel mai vechi şi cel mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc.
Colecțiile muzeale:
1. Arte plastice, cu 7823 de creaţii provenite de la 207 de artişti;
2. Etnografie, cuprinzând piese de mobilier popular, obiecte de lemn şi de metal folosite în agricultură, obiecte folosite în zootehnie şi păstorit, obiecte folosite în prelucrarea laptelui, obiectele meşteşugurilor populare, piese de ceramică populară, instrumente muzicale populare: violoncel, vioara populară, clarinetul şi trompeta. Colecţia de textile (3336 de piese) este alcătuită din textile de interior şi porturi populare;
3. Expoziția în aer liber, cu case țărănești și porți secuiești construite din lemn;
4. Arheologie, colecție cu 90.000 obiecte din lut, piatră, os, metal etc., bijuterii, numismatică;
5. Cărți vechi, colecție care conţine vechiul fond al bibliotecii Ordinului Franciscan de la Şumuleu Ciuc, materialul bibliotecii Gimnaziului Romano-catolic, manuscrise, tipărituri, reviste, materiale de arhivă şi trusa de scule a legătoriei franciscane de la Şumuleu;
6. Științe ale naturii, cuprinzând colecțiile „Ape minerale”, „Ierbar”, „Păsări și mamifere”, „Minereuri și roci”;
7. Colecția de arme;
8. Artă religioasă.
EXPOZITII PERMANENTE:
• Istoria Cetăţii Mikó
• Tipografia şi atelierul de legătorie de la Şumuleu Ciuc
• Trecerea timpului în Ciuc
• Valori restaurate ale tezaurului sacral
Piața Cetății 2, Miercurea Ciuc 530132, Romania
Obiectiv turistic
Parcul Memorial a fost realizat de Fundația Pro Odorhei.
Statuile reprezintă 12 personalități istorice și culturale renumite: Kós Károly, Bethlen István, Wesselényi Miklós, Bethlen Gábor, Fráter György, regele Szent László, prințul Csaba, Hunyadi János, Báthori István, II. Rákóczi Ferenc, generalul Bem, Nyírő József, iar cea de a treisprezecea îl reprezintă pe anonimul Secuiul Pribeag.
Realizatorii operelor de artă sunt sculptorii Blaskó János, Hell Tibor, Krisztiáni Sándor, Lessenyei Márta și Tóth Emőke.
Sursă text și foto: https://tourinfo.ro/
Székely Támadt vár, Strada Tompa László 14, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Experienţe
Atracție Family-friendly
Obiectiv arhitectural
Închis
Fă turul Ardealului într-o singură zi!
Parcul Mini Transilvania este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri istorice din România. Este situat la Băile Szejke, în apropierea orașului Odorheiu Secuiesc.
Pe o suprafaţă de 8000 m2 vă oferim:
• expoziție în aer liber, cuprinzând peste 120 de machete ale unor clădiri reprezentantive din Transilvania, cu un traseu printre aceste “mini clădiri”, monumente istorice şi de arhitectură, incluse în Patrimoniul UNESCO sau în Patrimoniul Naţional (mănăstiri, castele, biserici fortificate),
• plimbare în parc cu mini mocăniță, unică din țară,
• mini cetate medievală
• Muzeul Apelor Minerale,
• muzeul porților secuiești,
• zonă de agrement,
• teren de joacă pentru copii.
Bilete:
• pentru adulți: 40 lei
• pentru copii (gratuit pentru copiii sub 3 ani): 25 lei
• pentru pensionari: 25 lei
• de grup adulți (minim 10 persoane): 35 lei
• de grup copii/pensionari (minim 10 persoane): 20 lei
Mini Mocăniță Secuiască:
• Bilet pentru adulți: 10 lei
• Bilet pentru copii: 5 lei
Vă așteptăm cu nerăbdare la Băile Seiche, pentru a petrece o zi de neuitat!
Fondatorul Parcului Mini Transilvania este echipa Legendarium din Odorheiu Secuiesc. Scopul parcului este de a prezenta diversitatea arhitecturală a Transilvaniei multiculturale prin machete, în perioadele lor de glorie, prezentând cele mai importante clădiri ale tuturor națiunilor din regiune. Multe dintre clădirile expuse fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Modelele au fost realizate de Domokos Vajda și Auróra Németh Hajnal, sub îndrumarea grafică profesională istorică a lui János Gyöngyössy.
Expoziția Parcul Mini Transilvania este unică în România, realizarea acesteia fiind inspirată din ideea parcurilor Mini Europa (Bruxelles, Belgia) și Minimundus (Klagenfurt, Austria). Obiectivul proiectului fiind prezentarea diversității arhitecturale din Transilvania.
Realizarea Parcului Mini-Transilvania constituie o soluție inovatoare de promovare a patrimoniului cultural național. Vizitatorii parcului vor avea posibilitatea de a vizualiza în miniatură cele mai importante monumente istorice și simboluri ale identității naționale. Prin aceste machete își pot îmbogăți cunoștințele în domeniul patrimoniului cultural, material al Transilvaniei. Precum și conștientizarea importanței preocupării de a fi adoptate și implementate măsuri de protejare a acestor valoroase elemente patrimoniale.
Baile Szejke, Odorheiu Secuiesc/Székelyudvarhely 535600, Romania
Atracție naturală
Baie tradițională
Atracție Family-friendly
Deschis
Poiana Zânelor este un ansamblu de izvoare minerale amenajate sub formă de bazine în aer liber, cu garderobă şi puncte de repaos, folosite în principal în cură externă.
În anul 2009, fundaţia Ars Topia a hotărât să organizeze claca de amenajări băi tradiţionale din acel an la Borsec.
Timp de zece zile, tineri din Ungaria şi Transilvania au lucrat împreună cu localnicii la amenajarea acestor băi, care de atunci se bucură de un mare succes în rândul vizitatorilor.
În cadrul acestui proiect au fost realizate mai multe obiective, cum ar fi: piscină cu apă minerală, băi de picioare, vestiare, filigorie, şezlonguri.
Se găsesc indicaţii în limbi de largă circulaţie pictate manual pe suport din lemn şi decorate cu motive florale specifice zonei.
Din an în an, numărul turiştilor care vizitează aceste băi este în creştere, dar şi localnicii folosesc aceste ape minerale pentru diferite tratamente.
Tot în poiana Zânelor sunt puncte de belvedere şi locaţii de picnic sau plajă.
Nu există program de vizitare şi nici taxă de intrare.
📷 Rédai Botond
Poiana Zânelor, Strada Stadionului, Borsec 535300, Romania
Obiectiv turistic
Piatra de temelie a fost pusă în septembrie 1895, iar clădirea cea mai impozantă a fostei Pieţe de Jos, actuala Primărie, a fost dată în funcţiune în1897. Fostul Sediu al Comitatului Odorhei a fost construit în stil eclectic, conform planurilor arhitectului Sztehló Ottó. Constructorul său a fost inginerul Ferenczi Endre, însă un rol important i-a revenit şi arhitectului principal al oraşului, Haberstumph Károly.
În ceea ce priveşte construcţia interioarelor, o valoare deosebită o are sala de consfătuiri, situată în capătul curţii închise, bogat ornamentată cu picturi de perete şi de tavan şi care, din anul 2003, poartă numele de Szent István (Sfântului Ştefan). Este sala cea mai reprezentativă a oraşului, care găzduieşte şi simpozioane, conferinţe, concerte de înaltă calitate, festivaluri şi alte evenimente.
Sursă text și foto: http://www.odorhei-turism.ro/
Piața Városháza 5, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Expoziție
Închis
„Per spinas ad rosas”… „Prin spini la trandafiri”, proclamă motto-ul Colegiului Reformat, care poate fi citit pe stema școlii din 1716. Ideea unei căi dificile și spinoase către dobândirea de cunoștințe pare să rezume succint și trecutul școlii.
Începuturile vieții reformate din Odorheiu Secuiesc datează din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În urmă cu trei sute cincizeci de ani, în 1670 a apărut învățământul reformat secundar în orașul nostru. „Grădina de trandafiri” din Odorhei a fost plantată într-o perioadă istorică dificilă. La sfârșitul secolului al XVII-lea, Biserica Reformată se afla într-o poziție de putere în Transilvania, însă principatul era deja în ultima sa perioadă de declin. Schimbarea puterii la sfârșitul secolului, instaurarea stăpânirii Habsburgilor și contrareforma moderată, dar sistematică, au forțat treptat cultele protestante să adopte o poziție defensivă. Cu toate acestea, intoleranța religioasă la nivel de stat din secolul al XVIII-lea nu numai că ar fi erodat forța materială și spirituală a vieții reformate din Odorhei, ci, dimpotrivă, prin crearea unor mecanisme de autoapărare, ar fi dus la o dezvoltare neîntreruptă, ascendentă. Cu toate acestea, secolele XIX și XX au adus încă o mulțime de spini: revoluție, represalii, schimbări imperiale și de regim, războaie și existență minoritară. Pe lângă acestea sau în ciuda acestora, nici rezultatul nu a lipsit: creșterea numărului de studenți, creșterea capitalului material, proiecte de construcții semnificative, succese și rezultate științifice, intelectuale indică trandafirii printre spini. Între anii 1927 și 1940, liceul pedagogic reformat a luat locul Colegiului, care, deși relansat pentru câțiva ani de război, a căzut victimă naționalizării comuniste în 1948. Moștenirea intelectuală și materială a Colegiului a fost salvată de liceul pedagogic în deceniile de dictatură, până când în 1994, învățământul școlar reformat a reușit să-și continue misiunea istorică.
În cadrul expoziției noastre, încercăm să prezentăm această călătorie plină de spini, subliniind cele mai importante stații istorice, personalități și realizări care dovedesc că printre spinii trecutului, trandafirii au înflorit și înfloresc și astăzi nu doar pentru o instituție, ci și pentru o întreagă comunitate.
Strada Beclean 2-6, Odorheiu Secuiesc 535600, Romania
Atracție Family-friendly
Rezervație naturală
Dealul Melcului este o rezervație geologică ce se întinde pe o suprafață de 8 ha. Este considerat cea mai mare ocurenţă de aragonit din România, având statut de protecție națională încă din 1980.
Studiul aragonitului din zonă datează din secolele XVIII - XIX. János Bányai (1938) susţine că aceste depuneri de carbonaţi s-au format prin procese de precipitare din soluţii sărate, carbogazoase, cu temperatura scăzută.
Ivirea de apă de la Dealul Melcului se prezintă sub forma unui izvor natural, activ. La baza depunerilor carbonatice iese la iveală apa, barbotând gaze cu miros de hidrocarburi. Apa ce se scurge în evantai îşi construieşte în continuu un con de aragonit de culoarea zerului de lapte.
Exploatarea aragonitului a început în anul 1909 de către Knop Vencel, profesorul de origine cehă invitat să țină cursuri la Școala industrială de sculptură și șlefuire a pietrelor din Zlatna. Profesorul se mută la Corund și fondează Uzina de șlefuire a Aragonitului. Apogeul exploatării şi prelucrării aragonitului din Corund se plasează între anii 1931-1939. În urma acestor activităţi de minerit, formele naturale diversificate ale depunerilor se perturbează, dar și în zilele noastre o plimbare pe poteca de vizitare îți dă oportunitatea să descoperi lumea fascinantă a aragonitelor șia calcitelor striate.
Rezervația se poate vizita doar pe potecă, sau se poate opta pentru un bilet combinat cu intrarea și în Băile sărate UNICUM de la poalele stâncilor. Băile funcționează doar în sezonul cald.
Rezervația se poate vizita pe cont propriu, dar cei care doresc un ghidaj profesionist, apelați la nr. de telefon afișat.
Taxa de intrare: 10 RON
Dealul melcului, Corund, Romania